Tanara actrita Ada Lupu a castigat in 2008 premiul “Cea mai buna actrita in rol secundar” la Festivalul Ideo Ideis (rolul Martafita din spectacolul Tara lui Gufi regizat de Lenus Teodora Moraru), in 2014 a primit Marele Premiu al Galei Tanarului Actor Hop “Stefan Iordache“, Premiul publicului pentru “Cea mai buna actrita” si Premiul Vox Maris, in cadrul aceleiasi Gale, iar in 2018 Premiul UNITER pentru “Cea mai buna actrita in rol secundar”, cu rolul Fiica din spectacolul “Macelaria lui Iov” regizat de Radu Afrim pe scena ieseana.

Ada este actrita la Teatrul National din Iasi, a jucat in cateva filme, iar acum lucreaza la un nou serial pentru HBO.

Cred intr-un inger invizibil care ma tine pe drumul meu si urmez semnele. Nu le ignor niciodata

Esti cunoscuta in publicului pentru rolurile din teatru, in special, si premiile obtinute pana acum. Dar dincolo de ele, cine este Ada Lupu?

Vin din Botosani (nascuta in 1991), am facut facultatea in Iasi (2010-2013 – licenta, 2013-2015 – master), unde am si ramas. In 2013 am debutat, iar in 2015 m-am angajat la Teatrul National “Vasile Alecsandri.” Ma intreb si eu incotro ma indrept si, mai ales, daca ma indrept spre ceva. Sper ca da, sper ca nu stau pe loc. Eu asa simt, ca sunt in miscare. Continua. Dar miscarea asta n-o constientizez, n-o directionez. Poate-ar trebui, nu stiu. Eu doar incerc sa nu ma abat de la drumul pe care-l simt ca fiind al meu. In rest, las drumul sa se intample singur. Si-l urmez, oriunde s-ar duce el. Cred intr-un inger invizibil care se ocupa de asta, mai bine decat m-as pricepe eu s-o fac. Eu doar urmez semnele. Nu le ignor niciodata. Sper sa le vad mereu, cand apar, sa nu-mi scape.

Ai fost admirata in cadrul FNT -ului (Festivalul National de Teatru) pentru rolurile din cele doua spectacole in care ai jucat, ambele regizate de Radu Afrim. Cum a fost intalnirea cu Radu Afrim?

M-am simtit minunat in FNT. Si atunci cand am jucat cu colegii din Iasi si atunci cand am jucat cu cei de la Piatra Neamt a fost o atmosfera deosebita. “Sub fiecare pas e o mina neexplodata dintr-un razboi neterminat cu tine” si “Dansul Delhi” sunt doua spectacole foarte dragi mie. Recunosc, “Dansul Delhi” mi-e mai drag ca oricare altul. Iar reprezentatia din FNT a fost, pur si simplu, magie. Ziceam mai sus despre ingerul invizibil. Radu Afrim e, pentru mine, ingerul vizibil. Cel in carne si oase, care te ia mana si te conduce. Noi ne-am tot intalnit si, de fiecare data, drumul meu s-a mai luminat. E marea mea bucurie in teatru!

Unde te putem vedea in stagiunea aceasta?

La Teatrul National din Iasi unde joc in mai multe spectacole (“Dansul Delhi” si “Macelaria lui Iov” in regia lui Radu Afrim, “Povestea pasarii fara cuib”, in regia lui Iris Spiridon, “Acasa la tata”, in regia lui Claudiu Goga, “Colivia” in regia lui Cristian Hadji Culea, “Un dolce farniente”, in regia Catincai Draganescu, “Titus Andronicus”, in regia lui Charles Muller, “Ana de hartie”, in regia Cristei Bilciu, “Moartea unui artist”, in regia Irinei Popescu Boieru), la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt, unde joc in spectacolul “Sub fiecare pas e o mina neexplodata dintr-un razboi neterminat cu tine”, in regia lui Radu Afrim si la Teatrul Apollo111 din Bucuresti, unde joc in spectacolul “Ziua in care a disparut soarele”, in regia lui Iris Spiridon.

O admir pe Ana Ularu ca artist si ca om, pentru ca peste toate realizarile ei e generoasa si sensibila

Ce idoli are Ada?

N-am idoli, admir, in diferite etape ale vietii, diferite persoane. Si, cu timpul, am inceput sa- mi caut modelele mai aproape de mine. Proximitatea, in cazul meu, umanizeaza idolul, il transforma nu doar in model, ci, mai mult, in reper. Am inceput sa ma uit mai atent la oamenii din tara, cu atat mai mult la cei pe care ajung sa-i intalnesc sau macar sa-i cunosc doar eu, anonim, de la distanta, urmarindu-le munca, insa sa-i stiu aproape, posibili. Intr-un aici generic. In momentul asta, primul reper pentru mine care-mi vine in minte e actrita Ana Ularu.  Pentru ca o admir si ca artist si ca om. Si pentru ca, peste toate realizarile ei, e atat de generoasa si de sensibila! De multe ori ma gandesc la ea atunci cand ma descurajez, cand imi e greu si gasesc la capatul gandului o actrita care ma inspira enorm, care-mi arata ca se poate, care ma face sa nu vreau sa renunt, prin exemplul ei personal, si, totodata, un om care poate nici nu stie cat de mult curaj mi-a dat si de cate ori.

Esti atrasa de film? Ti-ar placea sa ai o cariera si in acest domeniu?

Da! Sunt foarte atrasa de film si mi-as dori foarte mult sa am o cariera in film. Chiar il rog, de multa vreme, pe ingerul invizibil sa trecem si pe-acolo cu drumul nostru cu tot. Sper sa ma auda.

Spuneam ca vreau sa ma fac ce voiau oamenii din jur sa ma fac

Cand erai mica ce voiai sa te faci?

Cand eram mica nu voiam sa ma fac ceva anume. Stiam ca am posibilitatea sa aleg orice si refuzam sa ma gandesc la asta. Simteam ca m-as razgandi pana m-as face mare. Chiar asa si raspundeam, ca sunt copil si inca nu stiu cum sunt toate meseriile. Trebuie sa le aflu, mai intai, pe toate. Plus ca aveam foarte puternic convingerea ca si eu urmeaza sa ma tot schimb. Daca pastram logica de atunci, la cate meserii exista pe lume, nici pana acum n-as fi reusit sa aleg ceva in deplina cunostinta de cauza. In schimb, spuneam ca vreau sa ma fac ce voiau oamenii din jur sa ma fac, in diferite momente. Pentru ca-mi era rusine sa le spun ca nu vreau sa devin ceea ce-si doreau ei pentru mine. Ma temeam sa nu se supere, a trebuit sa ma tot prefac, am ajuns chiar sa ma pregatesc foarte serios pentru domenii la care ajunsesem sa fiu chiar foarte buna, dar pe care stiam sigur c-o sa le abandonez cand o sa gasesc curajul sa recunosc ca nu- mi plac atat de mult incat sa devina meseria mea

Ai talent si la scris. “Povestea pasarii fara cuib” pe care ai scris-o la 25 de ani (r. Iris Spiridon) a fost premiata in cadrul Festivalului Bacau Monodrame 2016. Ce ai mai scris?

Am mai scris un scenariu de film si, din cand in cand, mai scriu cate-o poezie. Nu stiu, asta e problema la mine, ca nu scriu in ideea de a scoate in lume. Scriu ca mi-a venit sa scriu si cam acolo se termina totul.