Skip to content

Adrian Naidin live la Hanul cu Tei

Muzicianul Adrian Naidin va susține un concert extraordinar la Berăria Hanul cu Tei, din inima Bucureștiului vechi, duminică, 23 martie, ora 19.30.
 
În cadrul spectacolului de ethno-jazz Sin-cretic, cu care publicul Hanul cu Tei va face cunoștință sub numele de Furtuni de primăvară, muzicianul va prezenta inclusiv piese în primă audiție.
 
De la Bach la Phoenix și de la Paganini la Michael Jackson, cunoscutul muzician Adrian Naidin își poartă publicul prin muzica universală cu violoncelul său fermecat.  Un spectacol unic de world music, cu influențe din majoritatea genurilor muzicale!
 
Colaborator al lui Moby pentru coloana sonoră a filmului The Necessary Death of Charlie Countryman, un proiect de suflet al actorului american Shia LaBeouf, Adrian Naidin este un muzician complet, inedit în jazz, inspirat în clasic, plin de forță și har în folclor.
 
O revelație a ultimilor ani atât pentru public, cât și pentru critică, Adrian Naidin a urcat și pe scena Teatrului Național din București, în spectacolul Caramitru-Malaele, câte-n luna și în stele, pentru a modera cu geniu duelul în versuri al celor două forțe ale teatrului românesc.
 
Nu ratați programul muzical Green Hours i t i n e r a n t la Berăria Hanul cu Tei! 
 
Evenimente jazz-istice, de world music sau blues vor încălzi atmosfera și vă vor face să așteptați cu nerăbdare finalurile de săptămână pe care le veți petrece pe strada Blănari, nr. 5-7. Romantic vorbind, încercăm să recreăm în contemporaneitate atmosfera Bucureștilor vechi. Sau obiectiv, ne dorim să vă înfrumusețăm weekend-urile.
Pentru rezervări: 0727 571 371
Va asteptam cu drag sa petreceti duminica alaturi de noi, pe ritmuri de jazz.

Citește în continuare