In acest week end, fiica cea mare a lui Ilie Nastase si a Amaliei Nastase, Alessia a avut vernisajul primei ei expozitii “Artistic exercises for movement” care  reuneste o serie de lucrari prin care tanara abordeaza tenisul din mai multe perspective, atat persoanale, cat si obiective.

Plecand de la structura corpului sportiv, lucrarile ilustreaza multitudinea de ipostaze pe care acesta le exprima in dialog cu miscarea. Forta, anduranta, suprasolicitare, incordare musculara, presiune, toate aceste elemente construiesc atat corpul unui sportiv de performanta, cat si aparatul sensorial si mental al acestuia. Puterea corporala este adusa pe acelasi nivel cu fragilitatea musculara si cea mentala, se completeaza si se incaiereaza. Prin lucrarile tinerei, acesti doi poli ajung sa se echilibreze prin simplul fapt ca sunt adusi impreuna.

Through Space and Time este o lucrare care elogiaza memoria sportivului de performanta, Ilie Nastase. Instalata impreuna cu alte trei lucrari video reprezentand trei meciuri diferite, rulate in paralel, lucrarea suprapune diverse stari ale jucatorului, de la efervescenta la epuizare. Firul alb al mingii devine o cristalizare a unui circuit inchis, repetitiv, ritmic, care urmeaza parcursul de la inceputul procesului pana la finalul elogios, pus pe repeat. Instalatia artistica cu firul supradimensionat, juxtapus ansamblului video, scoate la suprafata multitudinea de elemente care construisc jocul, performanta, si puterea de castig, dar si de infrangere.

Urban.ro a vorbit cu Alessia Nastase (17 ani) despre proiectul care a primit deja foarte multe elogii de la personalitati din zona artei contemporane romane.

Cum ti-a venit ideea acestui proiect?

Initial m-am gandit la tatal meu si am zis sa abordez jocul de tenis din mai multe perspective, atat personale cat si obiective. A fost foarte important pentru mine pentru ca am pornit de la conexiunea cu tata, practic asta m-a motivat sa explorez mai mult.

Tata initial nu a stiut, am vrut sa nu-i spun pentru ca nu stiam cum o sa reactioneze. I-am zis in mare parte ca lucrez la un proiect, fara sa-i spun ca era despre tenis sau despre el. Stiam ca nu va intelege din prima ceea ce vreau sa fac (rade).

De ce ai simtit nevoia sa declini in mai multe directii?

Am vrut ca prin aceste serii de lucrari sa arat diverse tehnici artistice de exprimare si am vrut sa le folosesc in mai multe directii. Unele au fost mai conceptuale, ca mingea de tenis pe care am dus-o intr-un context mai larg. E un proiect la care am inceput sa lucrez in vara.

Expozitia arata diverse laturi ale tenisului, dar prin filtrul meu propriu, normal ca trece si prin conexiunea cu tata, doar ca e mai mult decat tata. E in sine ideea de “movement”, de miscare. Proiectul se cheama “Artistic exercises for movement”. E mai mult decat tata.

Si e cumva si despre meciul pe care-l avem fiecare in viata. Daca te gandesti la tine, ce meci ti-ai dori sa castigi?

Fiecare are meciul lui in viata cu sine, eu as vrea sa devin cunoscuta prin ceea ce fac, dar sa-mi placa in primul rand ceea ce fac. Pentru ca pana acum m-am luptat sa caut ce imi place mie cel mai mult. Si sa nu ascult alti oameni care im ziceau “ eu cred ca nu iti place asta, tie o sa-ti placa sa faci altceva in viata”. O vreme i-am ascultat in loc sa stau pe drumul meu pentru ca vorbele veneau de la oameni mari.

A facut parte dintr-un proiect de la scoala? Sau a fost o dorinta a ta de a crea ceva?

Poti sa spun ca a fost 50-50. Pentru ca eu de mica am lucrat proiecte in zona artistica si mi-a placut foarte mult si sa pictez si sa fac ale proiecte artistice, in general. Cred ca am luat partea creativa de la mama. Acum am facut lucrarile acestea si pentru ca o sa aplic la facultate, vreau sa merg intr-o zona artistica si aceasta expozitie va fi parte din portofoliul meu. Eram putin speriata pentru ca eu nu am inceput sa lucrez foarte mult, si nu am atat de mult continut pe cat voiam eu sa pun in portofoliu.

• 

• 

• 

Banuiesc ca aveai super multe emotii sambata la vernisaj… Care a fost cea mai emotionanta reactie pe care ai primit-o?

Da, aveam multe emotii (rade). Cred ca reactia bunicii mele care a inceput sa planga si nu ma asteptam la asa ceva. A intrat in zona de instalatie “Through Space and Time” care este lucrarea sonora cu sunetul meciurilor de la diferite competitii in care a fost tata, si firul de neon al mingii. Si mi-a zis ca nu se asteapta la asa ceva si m-a facut sa realizez inca o data de ce am inceput sa lucrez si sa ma exprim prin arta: pentru bucuria emotiilor oamenilor.

Care e povestea din spatele instalatiei Through Space and Time?

Odata ce mi-a venit ideea ca vreau sa fac ceva despre tenis, am vrut sa fac ceva care elogiaza memoria sportivului si care te face sa fii chiar intr-un meci de tenis. Si sper ca am reusit sa realizez asta cu firul mingii care era supradimensionat, pus peste mai multe elemente care construiesc chiar jocul in sine.

Tu joci tenis?

Nu. N-am jucat niciodata. Am incercat cand eram mica, dar m-am lasat pentru ca mi se pare ca a fost prea multa presiune pe mine oricum de mica, si pe sora mea, sa jucam tenis de performanta si nu a fost pentru noi.

Dar analiza pe care ai facut-o in lucrari e despre corporalitate, despre miscarea sportivului si despre mentalul lui, lucruri care implica o cunoastere a tehnicii loviturilor… de unde aveai nuantele miscarii tenismenului?

Eu initial m-am uitat la ce putere poti sa transmiti cu corpul care se imbina cu plasticitatea pe care o are corpul nostru – fie ca e partea fizica, fie ca e mentala. Lucrarile mele practic echilibreaza aceste doua laturi.

„Cred ca m-au invatat ambii parinti e sa-mi dezvolt increderea in sine cu care am avut mereu mici probleme. Si, uite, si din expozitia pe care am avut-o am putut sa ma dezvolt mai mult ca persoana si am invatat sa am incredere in mine.”

Pari foarte analitica, foarte introverta si foarte matura pentru cei 17 ani ai tai…

Multumesc mult, dar iti dai seama ca atunci cand vine vorba de viata zilnica sunt ca orice fata de 17 ani. Dar in lucrari, cand fac ce-mi place, mi se pare ca pot sa ma concentrez pe esenta unor lucruri.

De unde a luat materialele de arhiva cu meciurile lui Ilie Nastase?

La inceput nu stiam unde sa caut pentru ca nici tata nu avea mult material despre ce a jucat el. Nu a avut sa-mi dea mai nimic, pentru ca el a incercat sa scape de materialele pe care le avea pentru ca avea prea multe. Asa ca m-am uitat online, am vorbit cu oameni care-l stiau si care ii colectionau echipamentul si publicatii care au scris despre el.

Si cand sunai si spuneai sunt fata lui Ilie, am nevoie de ajutor, ce ziceau?

In general toti ziceau “pai nu are tatal tau?”; se mirau ca trebuiau sa ma ajute ei. Pana la urma am gasit pe youtube un meci de-al lui foarte important si l-am folosit pe acela.

Cand a vazut expozitia la vernisaj, ce-a zis Ilie Nastase?

El, chiar daca nu pare, e o persoana timida. Si incerca sa mute toata atentia care era pe el catre mine, pentru ca era evenimentul meu… Era foarte impresionat, nu prea stia ce sa zica. Il vedeam cum se uita si se gandeste cum poate sa ma ajute mai mult decat m-a ajutat pana acum.

Simteam ca nu s-a asteptat la ce am facut, nu se asteapta la acele lucrari din partea mea.

• 

• 

Daca te gandesti cu mintea ta cand te concentrezi la proiecte de arta si te distantezi de fata de 17 ani, ce crezi ca din educatia pe care ai primit-o, din lucrurile pe care le-ai invatat de la Amalia si de la Ilie te-au facut sa fii analitica, responsabila si foarte serioasa cu ceea ce muncesti?

In partea scolara, eu am fost mereu constiincioasa. Nu pot sa zic ca am fost un elev atat de bun cu notele cele mai mari mereu, dar am fost mereu foarte draguta cu toata lumea din jurul meu si atenta la ziceau. Si chiar daca nu ma descurcam, eu stateam in zona mea pe arta si ce stiam eu.

Dar ce cred ca m-au invatat ambii parinti e sa-mi dezvolt increderea in sine cu care am avut mereu mici probleme. Si, uite, si din expozitia pe care am avut-o am putut sa ma dezvolt mai mult ca persoana si am invatat sa am incredere in mine.

Daca e sa te gandesti la cum te-au crescut, ce ai invatat si cum te-au educat ai tai, pentru ce le-ai fi recunoscatoare?

Mamei ii multumesc ca m-a crescut si a fost acolo alaturi de mine si am simtit ca pot sa vorbesc orice cu ea. In ziua de azi am in jurul meu multi oameni care, chiar adulti, nu pot vorbi sincer si liber cu parintii lor. Vad ca mama in fiecare zi se straduieste sa faca sa fie bine pentru noi, nu neaparat pentru ea. Si ii multumesc ca face mult mai mult decat face o mama.

Tatei ii multumesc pentru ca ne iubeste foarte mult, chiar daca nu a stat atat de mult cu noi – nu locuim impreuna. Tata m-a motivat sa stau pe drumul meu si mi-a aratat ca nu exista performanta doar in tenis, ci in orice domeniu ai vrea sa te dezvolti. Ii multumesc pentru toata sustinerea pe care mi-a aratat-o chiar daca i-a fost putin greu si chiar daca nu a inteles tot din cauza diferentei de varsta dintre noi.

Si daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ce ai facut in cei 17 ani de pana acum din viata ta, pentru ce ti-ai fi recunoscatoare?

Poate pentru ca mereu, oricat de greu a fost si cu presiunea care a fost pe mine generata de mai multi factori – fiind si adolescenta, mereu am fost eu si nu m-am schimbat, chiar daca am fost pusa in niste situatii in care majoritatea a facut altceva, poate nu neaparat in contexte potrivite. Eu am ales sa fac ceea ce am simtit si mereu am avut acest instinct care simt ca m-a ghidat sa fac lucruri bune. Pentru asta sunt recunoscatoare: ca nu am luat-o pe un drum gresit.