In luna martie, actorii si mamele lor au fost prezenti pe urban.ro intr-un proiect special care a urmarit sa va arate cat de importanta e sustinerea parintilor in cazul in care tinerii aleg o meserie vocationala, dar si sa aduca multumiri emotionante mamelor de orice varsta si din orice generatie.

Incheiem cu una dintre cele mai emotionante povesti.

Pe Alex Bogdan cei mai mullti dintre dvs il stiti ca actorul din Mondenii, sau din emisiunea saptamanala “Sariti de pe fix” (Pro TV)

Recent a fost protagonistul filmului “Tati part time” (regia Letitia Rosculet) si “Libertate (regia Tudor Giurgiu), dar l-ati putut vedea si in serialele “Vlad” (Pro TV) si “Mangalita” (Antena 1), dar si in filmele lui Radu Jude “Inimi Cicatrizate”, “Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari”, “Babardeala cu bucluc sau porno balamuc” sau in Intreglade (Regia Radu Muntean) sau Ana, mon amour (regia Calin Peter Netzer).

In teatru il puteti vedea in spectacole la Teatrul Mic, „Cantareata cheala”, regia Vlad Massaci, „Martiri”, regia Vlad Massaci, „Familia Jeleznov”, regia Gelu Colceag, „Aglaja”, regia Stefan Lupu.

Ca regizor a semnat regia artistica a spectacolului „The Duck Variations- Variatiuni pe tema ratei” de David Mamet si tocmai a avut premiera spectacolului Toc Toc, la teatrul Maria Filotti din Braila.

Ce a zis mama ta cand ai spus ca dai la teatru; tu faceai sport atunci.

La mine acasa, in Targu Ocna, noi nu aveam niciun fel de reper din zona artistica. Si tin minte si acum ca ma intreba mama, eram printr a XII-a, “Dar cam ce ai vrea sa faci?” Nu prea stiam, pentru ca eu am facut sport de mic si nu aveam parinti care sa ma indrume spre alte directii. Ai mei erau oameni simpli, aveam niste carti in casa, dar din categoria Jules Verne si chestii populare.

Ei nu ma impingeau la lecturi suplimentare. Era important sa fiu bine la scoala si sa fac sport. Si sa fiu cuminte cumva, asta era paradigma in care traiam.

Fratele meu, care e mai mare decat mine, a fost la Educatie Fizica si Sport, tata facuse educatie fizica si sport. Si cand mi-am dat seama ca e posibil sa urmez si eu, al treilea barbat din familie, tot educatie fizica si sport, am avut un fel de revolta.

Dar sincer, nu am simtit o chemare, cum sunt toate povestile astea…  am inceput sa fac la liceu chestii sau am vazut filme. Eu din revolta am facut asa, m-am gandit care este lucrul cel mai indepartat de educatie fizica si sport.

M-am uitat in ochii mamei si am zis regie de film si, saraca, s-a uitat la mine, s-a uitat la tata, nici nu stia ce naiba inseamna. De fapt, nici eu nu stiam ce inseamna. Si dupa cateva secunde mama a zis “Daca asta iti place tie, asta o sa faci”.

S-a dus la serviciu si a intrebat ”cum sa il ajut pe asta al meu ca sa faca pregatire?”. Stiau si ei ca nu pot sa intru asa de pe stadion, de la atletism, la regie. I-a gasit pe Niki Modreanu, care era pe vremea producator la TVR, si pe Stefan Marascu. Si eu m-am trezit, un copil de 18 ani, cum vin cu tata la Bucuresti sa fac pregatire inainte sa dau admitere.

Si cu ce veneati de la Targu Ocna?

Cu trenul, cu maxi taxi, cu ce se gasea. Ne cazam la un camin sportiv unde veneam si cand erau concursuri. Stateam in Titan, iar de acolo faceam de aproximativ o ora pana la Pangratti, la TVR, timp in care eu consumam tot orasul. Era fascinant tot ce vedeam.

Ajungeam la Pangrati, stateam acolo o ora – doua pana venea Niki sa ne culeaga. Tata ma lasa si isi vedea de treaba, se plimba sau ce facea el, si eu intram cu Niki Modreanu in biroul lui. N-o sa uit niciodata cum a zis “Dar tu ai citit vreo piesa sau ai vazut vreun film? Ce film ai vazut si ti-a placut?”

 Si am zis Enigma Otiliei. Am discutat despre film si cred ca a fost si un test sau ceva sa vada daca nu sunt chiar batut in cap. I s-a parut interesant cum m-am axat pe personajele principale si pe relatia lor si mi-a dat prima piesa sa o citesc, ever, Pescarusul de Cehov. De asta sunt indragostit forever de Cehov.

Mi-a spus sa fac un decupaj cinematografic. Si m-am axat pe povestea dintre Treplev si Nina. De acolo am facut pregatire mai departe si am dat la regie si am intrat la Hyperion.

Deci nu ai facut actorie din prima…

Nu, primul meu examen ca actor l-am dat in 2012 la master la UNATC, la Actorie.

Deci, chiar daca am avut niste parinti care nu erau neaparat atat de cultivati, au avut deschiderea necesara sa ne doreasca si mie, si fratelui meu, numai binele. Stiu ca toti isi doresc binele copiilor lor, dar noua ni-l doreau neconditionat, chiar daca gura lumii ar fi zis altceva. Mama nu putea sa se gandeasca ce as fi putut face din regie film, dar s-a gandit tot timpul ca “daca el e fericit, o sa vada el”.

Ti-a vazut spectacolele? Te-a vazut la televizor in aparitii?

Prima oara cand a venit mama la Bucuresti sa ma vada, faceam figuratie la Dragos Galgotiu, la Odeon, in Hamlet Machine. A venit cu tata, la momentul acela, nu fusesera de multe ori la teatru.

Si au vazut nebunia pe care a facut-o Dragos, care era o dementa. Nu era spectacolul clasic de teatru la care se asteptau. Tin minte ca, dupa spectacol, au zis “noi n-am inteles nimic, dar ne-a placut cate am vazut.”

Dupa aia, usor usor, cu Mondenii s-au bucurat mai mult, se laudau mult la toata lumea si se simteau si ei mandri.

 Intelegeau, macar intuitiv, ca e foarte greu ceea ce faci cand imiti personaje, ca e super tehnic?

Nu cred ca intuiau.

De fapt, cred ca multa lume e in tabara asta care nu intelege munca din spate. Pentru ei e atat de multa distractie, dar nu inteleg nici munca din spate, nici presiunea ca trebuie sa iasa bine, la timp si in intervalul ala in care filmam.

Cred ca si ei faceau parte din categoria asta, dar i-am simtit mereu aproape de drumul meu.

Pentru ce i-ai multumi mamei tale? Ceva ce a facut, te-a invatat si care iti este util acum in meseria pe care o ai.

Am sa-i multumesc toata viata pentru felul ei cald de a fi si pentru bunatatea cu care ne-a crescut. Si chiar daca am dezamagit-o in foarte multe privinte, cum e povestea cu jocul de noroc, sprijinul a fost neconditionat.

O sa traiesc toata viata cu regretul ca i-am adus si eu o suferinta, ea se lupta deja cu cancerul si am venit si eu ca un buldozer. Ii multumesc ca a gasit intelegere, chiar daca am mai distrus o particica din inima ei, si si-a oprit atentia si asupra a ceva ce nu puteam controla. Dependenta asta nenorocita.

Ii multumesc pentru bunatatea cu care m-a crescut. Si cum zicea ea mereu, oriunde te duci sa lasi curat in jurul tau si sa lasi loc de buna ziua. Si cred ca asta cumva ma ghideaza mereu. Sunt un om foarte atent cu oamenii din jurul meu. Incerc sa nu deranjez pe nimeni, sa nu supar si sa fie cu bunatate si cu zambete.