Alexandru Ducu Darie e unul dintre oamenii care au construit ceva durabil in teatrul romanesc, reusind sa imbine cu eleganta si, uneori, dramatism orgoliul de regizor creator cu generozitatea de a-i sprjini pe altii.

In 2002 a devenit director al teatrului cu cel mai puternic branding emotional, Bulandra, iar Ducu Darie – care avea de luptat cu emotia nostalgicilor care i-au iubit pe Liviu Ciulei (care a fost director in 1963- 1972) si Lucia Sturza Bulandra (a condus initial teatrul  care se numea Municipal) – a renovat cladirea de la Izvor, a facut prima vanzare electronica de bilete pentru un teatru din Romania si-a adus in repertoriul teatrului mari regizori ca Andrei Serban sau tineri care experimenteaza si in teatrul independent  cum e Chris Simion Mercurian.

Fiul a doi actori, Iurie Darie si Consuela Rosu, Ducu Darie a avut privilegiul sa creasca intr-o familie in care s-a vorbit mereu despre arta si despre teatru, iar parintii au avut relaxarea sa-l lase sa incerce orice isi doreste pana va alege o meserie care sa-l defineasca.

A ales regia de teatru si, inca din studentie, a castigat un premiu international in Italia cu spectacolul “Paracliserul”, de Marin Sorescu. Era 1981, in plina forta a sistemului comunist si de atunci orice plecare a sa in strainatate cu un spectacol a fost urmata de intalniri lungi la Securitate. De altfel in 1986 i-au interzis spectacolul “Jolly Joker” (de Tudor Popescu) si s-a cerut sa nu-i mai fie mentionat numele vreodata in presa. Un an mai tarziu cu spectacolul “Zece hohote de ras” (de acelasi Tudor Popescu) a fost cenzurat din nou.

La inceputul anilor 2000, presa centrala l-a acuzat de colaborare cu Securitatea, iar ziarul Evenimentul zilei a cerut de la Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii dosarul lui Ducu Darie. Desi CNSAS a anuntat printr-o adresa ca Darie nu a colaborat cu securitatea, presa a continuat sa-l tina pe o lista a celor care au ajutat regimul comunist.

Ducu Darie a fost insa un prodigy al regiei de teatru din Romania chiar daca, de multe ori, aprecierea nationala a venit dupa recunoasterea internationala. Asa s-a intamplat in 1990 cu „Visul unei nopti de vara”, spectacol cu care a sustinut un turneu important in Marea Britanie si care a fost considerat de presa britanica “cea mai buna productie prezentata in UK dupa Visul unei nopti de vara regizat de Peter Brook”. In Romania, la vremea respectiva Liviu Ciulei montase acelasi text si spectacolul lui Darie era departe de ochii criticilor. 

Spectacolul lui Alexandru Darie cu “Visul unei nopti de vara” a fost nominalizat la cele mai bune 20 de productii din lume pentru acest text.

Ca personalitate artistica lui Ducu Darie nu i-a placut niciodata rutina.

Marturisea ca merge acasa pe drumuri diferite de la o zi la alta ca sa nu se plictiseasca, tot asa cum artistic a incercat de la regia de teatru la cea de spectacol de moda sau productia de televiziune sau de reclame.

 A fost regizorul spectacolului grandios din 2000 cand a fost Eclipsa totala de Soare si-a marturist ca adrenalina unui show live care avea un timing care s-ar mai fi repetat peste 100 de ani l-a tinut in priza si l-a facut sa iubeasca foarte mult proiectul.

Aceeasi dorinta de a nu cadea in rutina, dar si de a rupe prejudecati prin curajul sau, a facut ca Ducu Darie sa pozeze gol pentru revista Tabu la inceputul anilor 2000. 

Cea mai recenta productie semnata Ducu Darie, Coriolanus, este un spectacol impresionant nu doar prin mesaj, ci si prin desfasurarea impresionanta de forte (de la scenografie pana la actori). Spectacolul se joaca la Teatrul Bulandra la Sala Gradina Icoanei si il are in rolul principal pe Serban Pavlu.

Alexandru Darie avea 60 de ani; are un baiat, Serghei (31 ani), absolvent de Arte Plastice, sectia grafica.

“De fapt, ne jucam. Aceasta e cea mai mare fericire a mea, aceea ca ne castigam existenta jucandu-ne. Sunt foarte putine meserii, mai ales cele artistice atinse de darul acesta. Facem lucruri care ne aduc placere. Una dintre hotararile mele recente este ca nu voi lasa pe nimeni sa-mi strice aceasta placere. Voi incerca sa nu iau lucrurile atat de serios ca pana acum. M-am hotarat sa nu mai iau nici macar nedreptatile in piept, sa le zambesc si sa fiu foarte relaxat, pentru ca pana la urma ceea ce te tine tanar asta este. Si am de gand sa le spun de la obraz ce cred si sa fiu foarte relaxat pentru ca jucaria asta nu mi-o poate lua nimeni. Si, daca n-o sa mai fiu director de teatru, am jucaria mea…”

*