Editia din acest an a Transilvania Film Festival are in ziua dedicata productiilor in premiera de la HBO o avanpremiera cu primele doua episoade din serialul “Bani negri (pentru zile albe)” in regia lui Daniel Sandu, cu Alexandru Papadopol in rolul principal.

Serialul are 6 episoade, scenaristul este acelasi Daniel Sandu (care a regizat si scris “Un pas in urma serafimilor”), iar Alexandru Papadopol si Cristian Bota sunt doi prieteni care, dintr-o gluma, ajung sa faca planul unui jaf perfect.

Puteti sa va cumparati bilete la proiectiile careau loc chiar azi, 7 august, la TIFF, de aici

E o editie in care mai mult ca niciodata achizitiile de bilete se fac online sau se platesc cu cardul, pentru ca partenerul traditional al TIFF, Mastercard, incearca sa le faca cat mai accesibile procedurile de achizitii pentru fiecare spectator. Mai mult chiar, ii rasplateste pe spectatorii care platesc cu cardul Mastercard cu acces la mult mai multe filme, printr-un concurs ale carui detalii le veti descoperi mai jos.

Pe Alexandru Papadopol l-ati vazut in multe productii de teatru, film de televiziune sau de cinema: Marfa si Banii (regia Cristi Puiu), Occident (regia Cristian Mungiu), Acasa la Tata si Arest (ambele regia Andrei Cohn), dar si in comediile Doua Lozuri si Love Building, filme pe care le-a realizat cu tinerii de la scoala de actorie pe care o detine alaturi de Dragos Bucur si Dorian Boguta, prin casa lor de productie.

Il stiti pe Alexandru Papadopol mai degraba in zona rolurilor comice, dar daca vreti sa vedeti o alta latura a interpretarii sale – vulnerabilitatea, emotia profunda – va recomandam sa vedeti “Arest”.

In randurile care urmeaza, Alexandru vorbeste despre noul film HBO, dar si despre motivatiile care-l fac sa se dezvolte pe mai multe planuri in ceea ce priveste actoria si meseriile ei conexe.

De anul trecut este doctorand in Arta Actorului la UNATC.     

Esti unul dintre cei mai versatili si mai tehnici actori romani – cu performate foarte foarte bune si in comedie dar si in drama, fara sa luam in calcul debutul in tv – cand era cu perfomante si la tinerele spectatoare. Cum te pregatesti pentru un rol? Sa luam doua tipologii de roluri diferite – cel din „Doua lozuri” si cel din „Arest”.

Performantele actoricesti, din fericire, apar doar in colaborare cu povestea, cu regizorul…dar mai ales prin conectarea reala si nemijlocita la partener si situatie. Scenariul poate cuprinde o poveste emotionanta sau poate doar un mesaj, o idee. Regizorul (care de multe ori poate fi si cel care scrie si initiaza povestea) cred ca este o prezenta vitala in procesul de “ordonare” al unui film, toti cei implicati avand nevoie de o privire de ansamblu asupra muncii lor, care nu poate veni decat de la cel care vrea cu adevarat sa transmita un mesaj sau sa vorbeasca despre un principiu sau o idee printr-un produs de arta-in cazul acesta,un film.

Actorii, insa, vor fi credibili, cred, doar prin “prezenta” (un termen des intalnit in ultimul timp la marii autori de film) si atentia la partener. Mai direct spus – actorul trebuie sa se adreseze celui din fata sa. Sa vorbeasca cu el. Procesul este, insa, unul anevoios si presupune deschidere si renuntare la protectia asupra propriei imagini de sine.

Facultatea de actorie (prin profesorii sai de mai demult) o spunea mai frumos, sintagma agreata fiind -“atingerea potentialului de vulnerabilitate”. Daca este sa ne referim concret la proiecte clare, cred ca repetitiile si partenerii de joc au fost punctele forte. De asemenea trebuie luat in considerare si faptul ca sunt doua filme in care joc cu buni prieteni, Dragos si Dorian in “Doua Lozuri” si Iulian in “Arest”. Cand joci cu actori cu care te stii sau cu care esti prieten, riscul de a aparea orgolii sau declaratii personale vanitoase nu prea are sanse sa iasa in fata.

Multi dintre noi ne raportam cand eram studenti, bineinteles, si la profesorul, dar si la marele actor Dem Radulescu, si ne mandrim si acum ca l-am intalnit si ca ne-a ajutat si ne-a invatat cu blandete si bunatate sa fim mai increzatori in propriile forte si in propriul talent.

In spatele muncii tale si din teatru si de pe ecran pare ca e multa munca si atentie la detalii pentru ca totul este fluid si usor (de aici si prima intrebare). Ca tipologie esti genul tipicar atent la tot felul de lucruri si in viata de dincolo de ecran/scena?

Cred ca in spatele muncii oricarui actor preocupat in mod real de propria meserie sta un noian de intrebari vizavi de o anumita depistare a detaliilor, stiut fiind inca din facultate ca ele fac diferenta de la un personaj plat, tern… la unul plin de contraste si de vitalitate. Ca actor, cred ca e bine sa fi tipicarUneori chiar enervant de tipicar. (rade ). De cele mai multe ori, insa, am observat ca marii actori se pregatesc temeinic pentru un rol si nu lasa la voia intamplarii prea multe, considerand ca talentul poate ajuta doar in momentele de gratie, restul constituindu-se in grija pentru detaliu si tehnica.

De exemplu, Dem Radulescu ne spunea la clasa ca ar fi mai bine, cand vom ajunge actori la teatru, sa facem o vocaliza inainte de spectacol, decat sa ne aprindem o tigara. (rade).

De asemenea, nu trebuie uitat in acest proces regizorul care poate influenta in mod subtil modul de a gandi al unui actor care trebuie sa asume (ca efect) o alta identitate si sa faca anumite alegeri in interiorul povestii propuse,specifice doar personajului.

Cat de mult te-au influetat Dem Radulescu si Catalin Naum in ceea ce esti si construiesti in meseria asta? (esti un mic mogul in cinema – ai casa de productie, scoala de actorie, esti la un pas de a deveni profesor la UNATC, nu doar la scoala ta)

Dem Radulescu era un actor genial si un profesor foarte intuitiv. Isi iubea studentii, ii proteja, dar marea lui calitate era ca ii inspira pe studenti si le dadea incredere. De aceea, cred ca scoala de teatru in zilele noastre are nevoie de profesori care sunt si mari actori, pentru ca dincolo de procesualitate exista ceva ce doar un actor-practician iti poate oferi, si anume, incredere.

Multi dintre noi ne raportam cand eram studenti, bineinteles, si la profesorul dar si la marele actor Dem Radulescu si ne mandrim si acum ca l-am intalnit si ca ne-a ajutat si ne-a invatat cu blandete si bunatate sa fim mai increzatori in propriile forte si in propriul talent.

• 

• 

• 

Te-ai inscris la doctorat la UNATC. Despre ce e lucrarea de doctorat? In ce stadiu esti cu ea?

Lucrarea de doctorat are o tema specifica si reprezinta o munca de cercetare, dar in acelasi timp reprezinta o intoarcere la ”baza”, la studiul marilor teoreticieni de teatru din lume. De mentionat este si faptul ca foarte putini dintre ei au fost si mari practicieni.

Multi sunt mari regizori care au creat spectacole de succes si apoi usor-usor s-au retras in “laborator”, incercand sa gaseasca o relatie curata intre spectator si actor, “nemurdarita” de elemente de marketing sau termene limita si functionari nepriceputi.
Nu stiu daca ma va ajuta sau daca voi incerca sa raman in facultate, dar cu siguranta aveam nevoie de aceasta reconfigurare a propriului meu orizont. Acum sunt in anul doi de doctorat si, sper, la anu’ pe vremea asta sa am lucrarea deja validata.

Am prieteni care au fost la scoala voastra de actorie si care au folosit aceasta scoala ca pe o terapie de 2 ani. Au capatat incredere in ei, au devenit din corporatisti antreprenori, pur si simplu le-au crescut aripile. Cand ati facut aceasta scoala, dincolo de impactul personal al teatrului Podul – in cazul tau, v-ati gandit la asemenea efecte?

Multumim. Da, actoriedefilm.ro este o scoala care s-a transformat la un moment dat si in casa de productie. Eu ma bucur de intalnirea noastra si sper ca si cursantii scolii au devenit mai priceputi intr-ale filmului. Am jucat in filme cu multi dintre ei si, de asemenea, am ramas in relatii foarte bune.

Ce ii invatai tu pe cursanti? Daca e sa te gandesti la o situatie care te-a impresionat din partea ta de profesor – cu actori profesioni sau amatori – care ar fi aceea?

Scoala era gandita, sincer, pentru perfectionarea actorilor care din cauza sistemului universitar-teatral romanesc, nu prea aveau in facultate legatura cu vreun curs de actorie de film.

Eu si Dragos Bucur fusesem norocosi pentru ca il intalnisem la momentul potrivit pe Cristi Puiu, care ne-a invatat multe lucruri foarte bune, “Marfa si banii” fiind o scoala pentru noi. Alti actori nu au avut norocul asta pentru ca nu a avut cine sa ii invete.Am avut destul de multi actori inscrisi, dar am primit si oameni din afara meseriei care au dovedit, ulterior, in filmele scolii, ca pot performa daca le sunt predate sincer anumite principii si gasesc locul propice sa se exprime.

Noi stiam ca scoala va avea succes, dar si succesul asta se contureaza in timp. Premise existau, dar efectul filmelor in care am jucat alaturi de fostii nostri cursanti au avut un rol determinant. Lucrasem la mai multe scurtmetraje, dar “Lovebuilding” (primul lungmetraj), pe langa faptul ca a fost un film cinstit, a adus scolii noastre o buna si meritata notorietate. A urmat “Doua lozuri” care a fost gandit ca o comedie facuta cu bucurie ca intre prieteni si a sfarsit prin a deveni aproape un fenomen in peisajul cinematografic din Romania.

Nu pot sa ma gandesc la o situatie in sine, dar pot spune ca am avut un cursant (corporatist…normal:) care cand a venit la scoala noastra renuntase la fotbalul de luni si joi cu prietenii ca sa incerce sa faca niste cursuri de actorie. In mod real era atat de emotionat in prima luna incat (la propriu) nu mai stia care e stanga si care e dreapta.
El a jucat peste cateva luni in mai multe scurtmetraje ale scolii si doua lungmetraje si era foarte bun. A primit laude si aplauze. Ceva s-a schimbat in creierul lui. De asemenea, ma impresioneaza oamenii care vin in fiecare saptamana din alte orase pentru cursurile noastre. Acum putin timp, de exemplu, venea cineva de la Chisinau in fiecare saptamana.

Cred ca succesul (atat cat o fi el:) ) in meseria asta se datoreaza seriozitatii, respectului, bunului simt, dar mai ales bucuriei de a performa in fata unui public. Dar…in mod real e clar ca pentru un actor norocul joaca, asa cum spunea un mare actor roman, “un rol nepermis de mare”.

Ai spus intr-un interviu ca “a face teatru, a face meseria asta, tine foarte mult de relatiile cu ceilalti oameni”. Cum cultivi relatiile cu oamenii? Mai ai timp sa cultivi relatii si prietenii?

Nu fac eforturi speciale, dar sunt constient ca vremurile s-au schimbat fata de momentul in care am terminat eu facultatea si ca exista multa informatie pe piata in prezent,poate mai multa ca oricand. Cred ca nu isi mai permit actorii derapaje sau incercari si eventuale esecuri ca acum cativa ani. Lucrurile sunt mult mai directe iar profesionalismul se instaureaza confortabil pe primul loc, in detrimentul boemiei. Asta e realitatea si cine nu se adapteaza, risca sa fie lasat mai la o parte

• 

• 

• 

Bani negrii (pentru zile albe) – la TIFF se vor vedea doua episoade din serial, deci se va dezvalui putin din personajul tau. Poti sa-l descrii putin?

Cu mare placere si emotie l-am intruchipat pe Doru. Este un om bun si muncitor, un prieten de nadejde…singura lui mare problema este ca “detine” o doza mai mare de naivitate decat altii.Ceea ce este aproape duios la el este ca nu poate face rau intentionat nimanui. Este incapabil de cinism, dar fara a fi lipsit de personalitate. Circumstantele in care este “parasutat”  il pun la grea incercare, dar nu ii afecteaza bunatatea si credinta in oameni.

Ce inseamna pentru tine colaborarea cu HBO?

Mi-am dorit mult sa joc intr-o productie HBO si pot spune ca am fost foarte fericit cand (dupa o asidua perioada de probe:) mi-a fost confirmat faptul ca voi fi Doru din povestea asta amuzanta si emotionanta.Totul a fost asa cum mi-am inchipuit,mi-am dorit si am visat.

Ce difera fata de colaborarea cu o casa de productie – de exemplu cu propria casa de productie cum a fost la Doua Lozuri.

Din punctul meu de vedere orice produs care ofera o poveste buna si parteneri talentati, poate fi foarte profitabil pentru un actor si rolul lui.

Ce ai invatat de la personajul pe care il joci in Bani negrii (pentru zile albe)? Dar de la personajul din Arest care bantuie spectatorii. (Bine, si Iulian ii bantuie pe spectatori)

In general incerc sa ma emotionez inca din prima faza a lecturilor in fata problemelor pe care le intampina oamenii aceia pe care urmeaza, eventual, sa ii intruchipez.
Inca din facultate, inveti ca nu trebuie sa iti judeci din nici un punct de vedere personajul, ci doar sa ii intelegi modul de a gandi si, implicit, de a actiona si reactiona. Nu stiu ce se poate invata din comportamentul unui personaj, dar stiu sigur ca dupa intalnirea cu problemele personajului Doru, am reusit sa ma apropii mai mult de zona mea proprie de vulnerabilitate si sensibilitate. Nu poti intelege un om decat punandu-te in locul lui intr-o situatie data si explorand, pe cat posibil nerational, modul lui de a intelege lumea.

Cand un personaj ajunge sa “bantuie” spectatorii, asta inseamna ca el a fost inteles rational dar si “exprimat” emotional foarte limpede si sincer, atat de catre actor, cat si de catre spectator.

Urmeaza sa fii mentor la Ideo Ideis, festivalul dedicat adolescentilor. Ce urmaresti intr-o asemenea intalnire cu copii atat de proaspeti si curati in ale actoriei.

Chiar daca la prima vedere pare ca “mentorul” se deplaseaza catre trupa pe care a ales-o sau i-a fost atribuita, adevarul e undeva la mijloc. Prospetimea si curatenia unei trupe de adolescenti poate fi un punct forte din punct de vedere al calitatii intalnirii. Cred ca toata lumea iese castigata din aceasta relatie profesionala mijlocita excelent de cei care organizeaza festivalul Ideo Ideis. A avea intrebari si nu raspunsuri este esential in meseria de actor, iar tinerii sunt primii care intreaba si apoi incearca sa structureze ceva durabil.

Ce ti-ai spune tie-adolescent care urmeaza acum sa se urce pe scena pentru prima data?

Fix ce imi spun si acum -“Doamne-ajuta”… Cred ca lucrul asta nu se va schimba:))

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva din toti acesti ani de multe filme cu regizori importanti, de teatru cu ce mai mari regizori de profil, de “mogul” in scoala, productie si casting, pentru ce ti-ai multumi?

Cred ca succesul (atat cat o fi el:) in meseria asta se datoreaza seriozitatii, respectului, bunului simt, dar mai ales bucuriei de a performa in fata unui public. Dar…in mod real e clar ca pentru un actor norocul joaca, asa cum spunea un mare actor roman, “un rol nepermis de mare”. Trebuie doar sa ajungi la castingul potrivit si personalitatea ta sa se suprapuna pe ideea imaginata de regizor. Dupa ce ai luat rolul, ar fi indicat sa iti faci bine meseria si sa fii generos,modest si serios. In conditii normale… restul vine de la sine.