Regizorul Alexandru Solomon a realizat documentarul „Arsenie. Viata de Apoi”, un road movie care duce spectatorul pe urmele lui Arsenie Boca, intr-un pelerinaj pus in scena.

20 de persoane care au interes si credinta fata de ceea ce a reprezentat Arsenie Boca refac impreuna cu regizorul presupusele miracole atribuite parintelui, le dezbat si se confeseaza.

Filmul surprinde cum se reflecta societatea romaneasca in imaginea acestui om care urmeaza sa fie canonizat, dar aseaza povestea si intr-un context mai larg al nevoii pe care o acopera un asemenea guru.

Intr-o lume in care tot mai multi cauta un guru in care sa-si salveze drumul individual  si sa-l ajute sa scape de frici si nesigurante, am vorbit cu Alexandru Solomon despre contextul mai larg al documentarului sau care poate fi vazut din 1 septembrie in cinematografe.

De ce ati vrut sa faceti acest documentar?

Mi s-a parut ca e foarte important de vorbit despre revirimentul asta al gandirii magice si religioase. Nu numai la noi, pentru ca e un fenomen global si care este, din pacate, instrumentat politic.

Vorbim de America, putem vorbi si de Turcia, sau de cazuri diverse in Rusia. Si acolo Biserica Ortodoxa e aliata deplina a statului si credinta oamenilor e manipulata politic.

M-am intrebat de ce se intampla asta si mi s-a parut apoi ca figura lui Arsenie Boca si cultul care s-a creat in jurul lui, fiind personajul cel mai popular dintre cele din zona asta religioasa in Romania, spune o poveste mai mare, a gandirii magice si a felului in care oamenii si-au pierdut increderea si in stiinta, si in democratie.

Am apreciat foarte mult obiectivitatea dumneavoastra, e prezenta credinta dar si ironia in contextul prezentarii vedetelor de divertisment care il promoveaza pe Arsenie Boca. Ati fost vreodata dezarmat de ceea spuneau oamenii astia?

Nu stiu daca am incercat sa fiu obiectiv, cred ca e destul de greu sau imposibil ca om, dar am incercat sa fiu echilibrat si sa nu judec dinainte sau, in orice caz, sa ne ascultam unii pe altii cat mai atent. Si cred ca filmul acesta incearca sa faca un exercitiu de dialog intre oameni care nu sunt de acord sau care cred lucruri contrare, au imagini diferite despre Arsenie Boca, despre credinta si asa mai departe.

Cum i-ati selectat pe oamenii cu care ati facut pelerinajul? Am citit ca trei ani inainte v-ati dus dumneavoastra la pelerinaje si v-ati dat seama ca n-aveti cum sa dezvoltati o relatie atat de stransa ca sa puteti sa obtineti marturisiri personale. Cate persoane sunt in grupul final, din film?

20 erau in grupul complet. Am vrut casting printr-o agentie care se ocupa cu asta. Mi s-a parut ca cei care au o experienta a filmarii, au avantajul de a fi mai lejeri, mai putin stresati in fata camerei.

Pe de o parte, criteriile erau sa mai fi fost in pelerinaje, sa aibe curiozitate pentru fenomenul Arsenie Boca sau sa fie credinciosi. In acelasi timp am cautat fie oameni din medii cat mai diverse, de varste mai diverse, oameni care erau la data filmarii studenti, altii care erau deja pensionari, unii care aveau doua facultati, altii care muncisera in meserii mai practice. Am cautat diversitatea si de mediu, si de varsta, si de cultura.

Ati gasit o doamna care fusese intr-o relatie cu un domn de la Securitate si care s-a dus la Arsenie Boca sa gaseasca o solutie la casnicia ei. E in ideea de guru si de nevoia pe care ei o cauta in acest personaj. Ati gasit o domnisoara care studiase actorie si s-a dus la Arsenie Boca sa il intrebe ce poate sa faca in meserie. Sunt povesti atat de interesante, incat par pusi cu mana. Cat timp a durat castingul?

Cateva saptamani; cred ca am vazut 40-50 de oameni din ei au ramas cam jumatate.

Mai sunt doi trei oameni pe care i-am adus direct din afara agentiei. Dar da, cred ca oamenii, si asta e specific cultului lui Arsenie Boca, au un soi de relatie foarte intima, directa cu sfantul lor, care nu trece prin Biserica. E o relatie absolut personalizata. Si asta e fascinant ca oamenii au acest interlocutor din lumea de dincolo, care e capabil sa le rezolve niste lucruri direct sau sa-i lumineze.

Ii spuneti cu sinceritate unei doamne ca, in momentul in care marturia sa va fi pe ecran, lumea o sa o considere nebuna, adica ii atrageti atentia asupra posibilelor judecati. Ea spune “Da, e ok”.

Ce cred oamenii trece dincolo de conflict, fapte sau demonstratii logice. Ceea ce am incercat eu sa le prezint au fost faptele si desfasurarea logica, rationala a evenimentelor din viata lui Arsenie Boca dar, in paralel, este gandirea asta magica in care se pastreaza misterul figurii lui Arsenie Boca.

Adica este si un alt canal unde noi nu avem acces, sau eu nu am acces; am simtit ca e un alt fluviu acolo, subteran, pe care nu il poti atinge.

Politica sau manipularea politica sunt prezente punctual, fara sa numiti, doar aratati in mai multe momente diverse implicari ale politicului. In deschidere sunt mitingurile pro Referendumul familiei, mai tarziu este un mesaj socant al doamnei Sosoaca, primit pe un grup de whatsapp, de o doamna din grupul de pelerini. Apoi spuneti chiar dumneavoastra ca ati facut un protest in fata Patriarhiei, deci le-ati dat toate indiciile ca nu sunteti chiar cel mai prieten cu ceea ce face Biserica. Cum au reactionat pelerinii?

Am incercat sa fiu cat mai transparent cu ce cred eu in relatia cu institutia Bisericii, ca institutia e una si credinta e altceva. Si cum se vede si in film, sunt destui credinciosi care sunt cumva revoltati de politica Bisericii Ortodoxe Romane, de institutie. Unii chiar se exprima foarte vehement.

Cred ca sunt destul de multi oameni de tipul asta, oameni care sunt credinciosi si au legatura aceasta mistica, dar nu vor sa aiba de-a face cu institutia. Cred ca Arsenie Boca raspunde si acestui fenomen. Faptul ca el a fost cumva expulzat din biserica din diverse motive politice, expulzat din manastire, ca a trait ca pictor bisericesc in ultimii 23 de ani de viata, ca nu era chiar super dogmatic.

Avea si un instinct foarte bun de branding personal, cum am numi astazi. Si dumneavoastra marcati in documentar ca isi facuse fotografii pe care le impartea oamenilor. Il simtiti echivalentul gurului de internet de astazi? Trivializez putin, dar ma refer la guru de Instagram sau de internet care preda mindfulness, yoga, feminitatea in dunga, ceva ─ orice ─ care poate fi marchetat ca o solutie pentru o viata mai buna.

Da, cred ca Arsenie Boca avea acest instinct fenomenal de a-si construi o imagine, dar de a gasi o cale de comunicare cu oamenii cu care vorbea direct pe vremea aia, mai ales femei. Era inaintea timpului lui, deci pare ca s-ar fi adaptat, speculam acum, daca ar fi trait vremurile noastre, s-ar fi folosit de asta. Suna trivial, dar de fapt nu e decat un soi de capacitate de adaptare la vremurile contemporane.

De asta din una din ilustratiile din campania filmului se cheama “Life coach sau duhovnic?”

Astazi multi oameni au ajuns foarte dependenti de ideea de mindfulness, ideea de bunastare, relatie intima cu corpul, de valorizarea propriei persoane, de a te redescoperi. Sunt lucruri care tin tot de nelinistea asta a omului contemporan; are senzatia ca s-a pierdut, ca si-a pierdut tinta, ca il ameninta tehnologia.

Si exista o pictura a lui Arsenie Boca in biserica Draganescu care ilustreaza un om modern, instalat confortabil in sufragerie, intr-un fotoliu, se uita la televizor. Ma rog, vorbim de tehnologia anilor 60-70. In spate se profileaza o racheta.

Are tot confortul si refuza sa se mai duca la biserica pentru ca si-a pierdut cumva sufletul.

Reprezentantii bisericii ortodoxe stiu numele dvs, ati facut un protest la Patriarhie in urma cu ceva ani, stiu cum intelegeti institutia bisericii. A fost vreo reactie din partea institutiei in momentul in care a fost publica informatia ca faceti acest documentar?

Din partea institutiei, nu. Noroc cu colegii mei de la productie care au reusit totusi sa obtina acces pe pajistea din fata Manastirii Sambata. Am facut un interviu cu mitropolitul Laurentiu Streza, am avut diverse contacte din biserica, nu a existat asa un soi de interdictie globala asupra filmului. Singura interdictie a fost punctuala, de a intra la biserica Draganescu. Nu am putut intra la Prislop, la manastire.

Pe mine m-a interesat foarte tare sa existe un dialog cu oamenii Bisericii, pornind de la film, daca se poate. Cred ca e important de discutat deschis despre lucrurile astea si cred ca Biserica, ca institutie, are o influenta uriasa si ar putea sa aiba o influenta sociala benefica daca ar vrea.

Deci mi-as dori ca oamenii Bisericii sa vada filmul sau sa discute pe marginea lui, chiar negativ. Dar sa existe o discutie.

„La nivel mondial se intampla cam acelasi lucru. Exista oameni foarte concentrati pe egoul lor, pe bunastarea lor fizica. Si exista foarte putina dorinta de a face ceva impreuna si de a incerca sa schimbam lucrurile in colectivitate. Fiecare isi vede de yoga lui. Tipul asta de echilibru absolut izolat, un fel de celula izolata.”

Filmul urmeaza sa fie prezentat in Bucuresti. Ati invitat la vizionare si reprezentanti ai Bisericii?

Vrem sa facem asta. Inca nu am gasit canalele potrivite. Dar, sper sa reusim si dupa aceea filmul sa calatoreasca in tara. Vor mai fi destule ocazii, inclusiv in Ardeal, de unde, desigur, Arsenie Boca e foarte iubit si prezent.

Ar fi minunat sa existe dezbatere.

Mi se pare ca societatea este asa polarizata acum pe temele astea, incat numai printr- un pic de dialog ne mai putem salva. Cred ca filmul asta incearca sa faca un soi de platforma de dialog intre oameni care cred diverse lucruri contrare. Pelerinajul asta se continua in sala de cinema in discutia propriu zisa.

E uluitor ca un personaj care avea o baza populara la el in regiune, a ajuns sa devina un fenomen national dupa 10 ani, chiar 15 de la moartea lui. E absolut fascinant, nu?

Am facut un fel de scurtmetraj documentar in dialog cu jurnalistul care a scris primul despre Arsenie Boca. E primul articol pe care l am gasit in presa centrala despre Arsenie Boca si de acolo cred ca porneste fenomenul si extensia lui la nivel national. El a inceput sa scrie destul de regulat, la cateva saptamani aparea un articol in aceeasi revista. Asa ca prin 2010, Arsenie Boca era deja cunoscut pe scara larga. Da, e un fenomen care s-a nascut si din retelele sociale, din presa, din tot ce s-a construit, cumva la 15 20 de ani de la moartea lui.

Si care, evident, e insotit de o nevoie emotionala, o radacina.

Da, exact. Sigur ca e si o oglinda a acestor nelinisti si neimpliniri ale oamenilor. Dupa o tranzitie care a fost foarte brutala – sunt si cazuri in film oameni care si au pierdut joburile dupa Revolutie, in timpul privatizarii si s-au trezit fara niciun fel de sprijin – toata tesatura asta de institutionala care s-a prabusit in Romania si nici astazi nu se simte prea bine.

Dar in acelasi timp, la nivel mondial se intampla cam acelasi lucru. Exista oameni foarte concentrati pe egoul lor, pe bunastarea lor fizica. Si exista foarte putina dorinta de a face ceva impreuna si de a incerca sa schimbam lucrurile in colectivitate. Fiecare isi vede de yoga lui. Tipul asta de echilibru absolut izolat, un fel de celula izolata. Si e interesant, pentru ca pe neincredere in democratie parlamentara, nu numai la noi se intampla asta. Pentru ca nici Trump nu e iesit de nicaieri.

Toate vin la pachet si in Romania. Neincrederea asta in clasa politica e absolut generalizata si exista dorinta sa se refugieze undeva pentru ca au ajuns la concluzia ca singura salvare e asta personala. Pentru ca s-au adunat multe motive de frica si neincredere.

Cu ce gand ati vrea sa plece spectatorul cand va vedea in Bucuresti filmul la Muzeul Taranului?

Sa se lase purtat in acest pelerinaj, sa gandeasca singur ceea ce i-a transmis. Sa-l puna in discutie sa dezbata cu sine sau cu prietenii.

Exista riscul insa sa polarizeze mai mult si sa enerveze oamenii de o parte si de alta. Deja sunt reactii de tipul asta. Sunt oameni care n-au vazut filmul, dar au o judecata daca e o blasfemie sau, din contra, e o incercare de asa zisa purificare.