Ali Deac este actor al teatrului Radu Stanca din Sibiu si este printre prvilegiatii care au putut repeta si in perioada in care teatrele au fost inchise.

E protagonistul spectacolului „Tom & Jerry” montat de Florin Piersic Jr la Sibiu, dar poate fi vazut si in „Live”, in regia lui Bobi Pricop, precum si in Maternal”, in regia lui Radu Nica – toate aceste spectacole cu premiera in 2020, intr-o perioada in care teatrele au jucat foarte putin.

La Sibiu a lucrat cu regizori ca Alexa Visarion, Eugen Jebeleanu, Radu Afrim, Gianina Carbunariu, Gigi Caciuleanu, Alexandru Dabija si a facut parte din programul TIFF 10 pentru film in 2015, program care este gandit pentru a expune actorii de teatru in fata producatorilor si regizorilor de film.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Am emotii inainte de fiecare spectacol. Ce am realizat insa, este ca dupa 2020-ul asta cu toate suisurile si coborâsurile lui, emotiile de dinaintea unui spectacol sunt la fel de intense, doar ca s-au schimbat / transformat putin.

Daca pâna acum emotiile erau cumva legate de o usoara anxietate de genul: „sper sa nu uit nimic, sa nu ma incurc, sa nu ma bâlbâi, sa nu uit text, sa ascult, sa observ, sa nu ratez pragul ala etc.”, acum, cumva, emotia a devenit una cu totul pozitiva, ma bucur doar ca joc, ca azi pot fi, mâine…nu stii..

Ce mai conteaza ca am dat o bâlba, ca monologul nu a fost perfect, daca azi pentru 1-2 h am putut fi, am putut respira impreuna…

Cred ca va fi bine, poate ca nu va fi usor, dar merg pe mâna lui Bob: “Baby don’t worry, about a thing, ‘cause every little thing, is gonna be all right”

Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Mi-a fost dor de scena, de spectacole, insa si mai tare cred ca mi-a fost si imi este dor de oameni, de colegi, de public, de energia lor. Cred ca asta mi-a lipsit cel mai mult, interactiunea cu publicul.

In iunie – iulie 2020 repetam la spectacolul „Maternal”, de Alexandra Badea, regia Radu Alexandru Nica, si undeva la final de iulie trebuia sa aiba loc premiera cu public…nu s-a intâmplat asta, asa ca in ultima zi dupa repetitia generala am iesit cu totii in curtea teatrului, ne-am felicitat, imbratisat si ne-am aplaudat intre noi. Din afara probabil parea un moment haios, a fost insa momentul in care mi-am dat seama ca teatrul nu poate exista fara public, live, in sala….cel putin din punctul meu de vedere..

Aveam cu totii un sentiment de neimplinire….ca si cum ciclul nu s-a incheiat, de fapt.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?

Sincer, mie din copilarie mi se spunea ca `nu am toate tiglele pe casa”, acum daca a mai si cazut una, doua…e in regula, imi place ploaia… ☺

   Oricât de ciudat ar suna poate, pandemia asta cu toate aspectele ei negative, pentru mine personal a fost o gura de aer rece, in sensul ca eu in ultimii ani ( undeva 2013-2019) aveam câte 4-5 premiere pe an (lucru de care m-am bucurat enorm si pentru care sunt foarte recunoscator) insa la un moment dat simti nevoia de o pauza, sa te mai si opresti sa incasezi tot ce ai muncit, sa te si bucuri de tot ce ai realizat, sa respiri… iar relaxarea asta a programului pentru mine a picat la fix.

   Am avut mai mult timp pentru mine, pentru familie, am avut timp sa incep sa privesc mai mult in interior decât in exterior, sa ma plimb, sa ma vad cu prietenii (cu masurile anti-Covid in vigoare, bineinteles) la o plimbare pe dealuri sau prin paduri; pe scurt am avut mai mult timp de investit in copilul Ali. Pentru mine anul 2020 nu a fost unul pe care as vrea sa il sterg din calendar, ci a fost anul care mi-a adus, cred, cele mai multe revelatii, atât pe plan personal cât si profesional.

Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?

    In primul rând statul in casa, sa nu poti sa iesi din casa decât ca sa mergi pâna la magazin/farmacie sau cu catelul la plimbare este, pentru mine, o fina forma de tortura.

   A fost destul de complicat sa ma impac cu ideea ca lumea probabil nu va mai fi niciodata la fel sau asa cum o stiam noi.

   Nu raspund foarte bine la ingradirea libertatilor, nah, nobody’s perfect, not even Nobody.  (Inteleg insa necesitatea unor masuri si le respect)

   Ar mai fi problema calatoritului, iubesc sa calatoresc, sa cunosc oameni, sa vad locuri noi…planuiam de câtiva ani sa ajungem la sora si cumnatul meu in Canada, aveam totul pregatit…nu am mai ajuns, acum astept sa vad când ne vom intoarce la o oarecare normalitate.

   Bunica spunea ca nici „ala negru” nu e chiar atât de negru, asa ca oricât de greu ar parea trebuie sa ne mentinem speranta si credinta ca vom trece si peste asta, unii mai usor, altii mai greu, dar cu siguranta cu totii vom fi invatat câte ceva (mai multe sau mai putine) despre viata, despre noi..

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

   La repetitii purtam masti, ne este masurata temperatura zilnic, la primele simptome de raceala suntem obligati sa anuntam, daca avem posibilitatea ne testam, avem recipiente cu dezinfectant, e cu siguranta mai safe decât in autobuz sau metrou unde masurile astea par asa usor optionale..

  Iar la spectacole cred ca singura solutie este testarea, pentru ca daca vom ajunge sa facem teatru cu masti (medicale, de protectie) si distantare, eu unul promit sa ma apuc de reparat masini si biciclete (ca tot imi face placere..)

Dupa o pauza atât de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Avem foarte multe spectacole, active, in repertoriu, de aceea eu personal am spectacole pe care le joc si o data pe an (din diferite motive) deci cumva noi avem acest antrenament de a relua spectacole dupa o perioada mai lunga. Nu pot spune ca e o placere sa reiei un spectacol dupa un an sau doi sau ca nu se pierd anumite aspecte importante in timpul asta, insa pâna la urma asta inseamna sa activezi intr-un teatru viu, in care se produc un numar important de spectacole pe an si in care spectacolele bune rezista testului timpului, avem spectacole care se joaca de peste 18 ani.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Nu stiu si nici nu vreau sa stiu cum arata viitorul, vreau sa ma ocup de prezent, ce pot sa spun este ca voi incerca sa „fiu” cât mai mult pe scena, sa nu mai „fac” nimic, ci pur si simplu sa fiu. Ma voi bucura din plin de privirea si energia lui Tom (Marius Turdeanu in „Tom&Jerry 2.0”), de ochii, sarutul si imbratisarile lui Iris (Gabriela Pirliteanu in „De cealalta parte a lumii”), de sensibilitatea lui Georg (Iustinian Turcu in „Martiri”), de naivitatea lui Alex (Daniel Bucher in „Tattoo”), de umorul lui Vic (Ioan Paraschiv  in „Tom&Jerry 2.0”)…

Cred de asemenea ca intâlnirile cu publicul vor fi mult mai intense, pentru ca lumea are nevoie de povesti care sa-i farmece, sa-i faca sa zâmbeasca, de emotie si de bucurie, acum, mai mult ca oricând.

Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa-l joci din nou si de ce?

Sunt foarte multe spectacole pe care le iubesc, imi doresc sa le reluam si la care am lucrat cu multa bucurie. E alt univers, alte emotii in fiecare din ele, dar daca ma intrebi acum in momentul asta, cele mai dragi sunt: „Tom&Jerry 2.0”, „Tattoo”, „20 Noiembrie”, „Martiri”, „Girafe”, „Perfect Compus”, „Rocky Horror Show”. Am o mare curiozitate si emotie pentru „De cealalta parte a lumii”, scris si regizat de Alexandra Badea, spectacol la care lucram in prezent. Tineti pumnii.