Nascuta in Bucuresti, Vanda Stefanescu si-a dezvoltat abilitatile coregrafice inca de foarte frageda, si-a prezentat prima coregrafie la varsta de 16 ani si de atunci a devenit o coregrafa pasionata. Stilul ei este o combinatie de elemente de balet clasic fuzionate cu miscari in stil de dans contemporan. Coregrafiile ei sunt intotdeauna bogate in subiecte puternice si emotionante.
Vanda a dezvoltat numeroase coregrafii prezentate la Opera Nationala Bucuresti, Teatrul National Bucuresti, Teatrul National de Opereta si Muzical „Ion Dacian”, Teatrul Odeon, Teatrul Evreiesc de Stat, Filarmonica Oltenia din Craiova, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiesti si Opera Nationala Timisoara.
A dezvoltat creatii pentru Maia Morgenstern, Razvan Mazilu, numerosi balerini din Romania si din strainatate, precum si pentru muzicieni, diversi artisti si regizori de teatru din Romania si din strainatate.
Ani de zile a calatorit si a lucrat cu Vortice Dance Company
(Portugalia) si Stadttheater Giessen (Germania) si cu personalitati din coregrafie si film precum Razvan Mazilu, Gigi Caciuleanu, Massimo Gerardi, Nae Caranfil, Rosa Olimpia Estrella, Mario Radacovsky, Akos Tihanyi, Attila Beres, Tarek Assam, David Williams, Tyce Diorio, Milan Gromilic.

Care e cea mai frumoasa amintire din anii de scoala?

Din nu stiu ce motiv mi-a fost greu sa raspund la aceasta intrebare… Eu nu am fost o eleva care sa lupte pentru note mari la invatatura. Aveam grija sa am note bune, sa fiu prezentabila si respectuasa.

 Insa cand era vorba de orele de balet, dans de caracter, dans popular romanesc si, in special, dans contemporan eram o luptatoare. Dansul fiind cea mai frumoasa parte a vietii mele m-a facut sa ma bucur real si pur de cele mai mici reusite. Fie ca imi ieseau bine piruetele, fie saream mai sus, fie primeam un rol mai solistic sau doar ca eram pozitionata in prima linie in vreun dans, toate acestea erau bucuriile pentru care luptam in fiecare zi.
Probabil ca cea mai mare bucurie a fost cand la ultima mea gala alaturi de colegii din liceu, prin intermediul lui Razvan Mazilu, am luat auditia care urma sa ma poarte in prima mea colaborare cu compania Vortice Dance din Portugalia.

La doua luni dupa aceasta urma sa termin liceul si sa imi incep cariera de dansatoare.
A! Si momentul cand in clasa a 10-a am primit invitatia sa studiez la
Conservatorul Royal de Dans din Olanda, alaturi de colegul meu Valentin, actualmete Prim Balerinul Operei Nationale Bucuresti. Timp de doua saptamani am studiat dans contemporan cu dansatori chiar din NDT – Nederlands Dans Theater (!) si am luat clase cu balerinii din companie.

Pastrezi legatura cu colegii?

Pe scurt, Da. La noi exista o singura clasa pe anul de studiu incepand din liceu, asta pentru ca nu sunt multi tineri care duc pana la final un liceu in care se face performanta in balet. Astfel am fost destul de uniti pana la finalul scolii. Chiar si acum fie colaborez cu colegii mei, fie ma duc sa ii vad pe scena, fie ne revedem chiar si pentru cateva ore in oras pentru a depana inca amintiri de bine si de rau.
Domeniul nostru e mic si nisat si e aproape inevitabil sa nu te intalnesti cu multi din colegii tai sau chiar sa ajungi sa lucrezi cu ei in aceleasi institutii de dans. Uneori in domeniul nostru se formeaza legaturi care dureaza o viata intreaga. Asta fie ca vrei sau nu. Haha!

Ce ai face diferit acum legat de cum abordai scoala (anii cu liceu
inclusiv)?

Daca ar fi fost aceleasi vremuri, probabil ca nu as fi avut prea multe de facut diferit. Dar daca mi-as putea retrai anii de liceu in zilele noastre, avand la indemana atat de multe informatii si oportunitati, cu siguranta m-as folosi de toate aceste daruri ale prezentului pentru a-mi face munca si stradaniile mai usoare. Pe atunci nu existau concursuri, informatii despre nutritia atletilor, evenimente, workshopuri, burse, deschidere catre lumea intreaga, cate si mai cate… Pare ca am facut liceul acum 100 de ani, insa acum aproximativ 15 ani oportunitatile erau mult mai restranse. Pe atunci ne uitam la dans pe casete video si ne comparam cu colegii de scoala.

Care era spaima ta cea mai mare si cum o vezi acum?

Nu cred ca am avut spaima “cea mai mare”, insa cu siguranta am avut multe spaime mai mici care imi rumegau gandurile si cand se adunau ma deraiau de la traseu. Erau spaime precum “nu o sa ajungi niciodata dansatoare”, “nu esti destul de buna”, “nu faci ce trebuie”, “nu mai manca ciocolata aia”…
Probabil mi-ar fi fost mai usor sa imi dau seama ca toate gandurile mele proveneau din dorinta de a ma mula unui singur tipar, fara sa realizez ca in lumea asta larga este loc pentru toate formele (atat fizice cat si de expresie) chiar si in domeniul performantei in dans.
Asa cum aveam eu acele spaime, astazi sunt copii care isi doresc sa faca performanta in dans care indura aceleasi temeri dar care nu doresc sau nu au curaj sa caute raspunsuri si ajutor in afara zonei lor de confort. Informatii si optiuni exista nenumarate in zilele noastre, iar parintii lor sunt primii care trebuie sa se intereseze spre binele copiilor lor.
Insa vreau sa ridic un semn de exclamare asupra utilizarii platformelor de social media unde dansatori de toate varstele isi etaleaza in mod exclusiv punctele forte, uneori manipuland imaginile in favoarea lor, lasand astfel impresia unei perfectiuni inexistente. Acest aspect se intalneste din pacate in toate domeniile, iar tinerii sunt cei mai afectati de ecranele din fata lor. Am vrut sa fac aceasta paranteza care are legatura directa cu accesul la toata informatia din lume. Na! Parti bune si parti rele in toate.