Anca Florescu este actriță și interpret vocal. A absolvit Actorie la Universitatea Națională de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti.  

Ati vazut-o in „Aglaja” (Teatrul Mic), „Kafka. 5 vise” (Teatrul Odeon), „Macbeth”, „Coriolanus” (Teatrul Bulandra),  dar si in filme „Ceva bun de la viata” (regia Dan Pița), „Si caii sunt verzi pe pereti” (regia Dan Chișu), „Un om la locul lui” (regia Hadrian Marcu), „See you soon” (regia David Mahmoudieh).  

Pasionata de musical, se afla la a treia colaborare de acest gen, primele fiind cele din productiile „West Side Story” (Teatrul Odeon) si „Mon Cabaret Noir” (Teatrelli), ambele in regia lui Razvan Mazilu. 

Începand cu luna martie, Anca Florescu poate fi văzuta in rolul Diana Goodman in musicalul „Next to Normal – (A)normal”, muzica Tom Kitt, libretul Brian Yorkey, in regia lui Victor Bucur, la Teatrul National de Opereta si Musical „Ion Dacian”.

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Ma cuprinde entuziasmul daca ma gandesc la reintoarcerea pe scena… deocamdata asta simt. Si mai simt multa iubire, bucurie si placere la gandul revederii. Nu stiu cum va fi, dar stiu ca ma gandesc la asta in fiecare zi. Cand spun „revedere”, ma refer la oameni dragi, colegi, prieteni, sufletete de care mi-e foarte dor si la locul unde se petrece magia, adica scena.

 Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Mi-e dor de scena tot timpul. Are un miros, o energie care imi starneste simturile si sunt mereu indragostita…e ca o mare iubire pe care o port mereu cu mine.

Mi-a lipsit salutul portarului, care se bucura de mica lui camaruta unde zumzaie in surdina un televizor care-i tine de urat, de doamna de la curatenie care bombane despre cat de mult are de munca, de zambetul cabinierei si ingrijorarea ca a uitat iar ceva din alcatuirea costumului, de frasuiala domnilor recuziteri si felul in care uneori stiu pe de rost replicile sau chiar intreg textul spectacolelor, de fetele uneori luminoase, alteori intunecate de oboseala ale celor de la tehnic, apoi de vocile atat de minunate, unice, inconfundabile ale colegilor actori care tradeaza acelasi entuziasm, la fiecare revenire. Mi-a fost dor de rasul molipsitor de pe holurile si din cabinele unde se cultiva umorul de calitate, de momentele cand reveneam la mine si-mi inabuseam plansul cand realizam ca fac parte din aceasta lume incredibil de frumoasa.

Mi-e dor sa ma revad cu tot felul de machiaje si in costumele personajelor pe care le-am purtat cu mine in tot acest timp, intr-un fel. Cumva, asa facem toti. Gandul zboara mereu intr-acolo.

Dar cel mai mult mi-a lipsit senzatia aceea unica pe care scena mi-o da: ca sunt libera, ca ma abandonez ei cu totul si in acelasi timp, ca sunt ,,acasa”.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti „tii mintile acasa”?

.Am petrecut timp cu mine. N-am facut asta niciodata pana acum… A fost si este inca o nevoie pe care o am. Am gasit variante de a petrece acest timp in cele mai placute feluri: am citit, am cantat mult, am facut sport, am meditat, m-am rugat, am vazut o lista de filme care se prafuise pe undeva printr-un colt, m-am plimbat, mi-am facut planuri, mi-am stabilit scopuri clare.

 M-am bucurat de felul in care mi-e dat sa fiu cu fiica mea, cu parintii mei. Simt recunostinta si doresc tuturor acelasi sentiment de bine. Am realizat ca toata aceasta perioada a fost pentru mine o binecuvantare si, de multe ori, spun in gand: ,,Multumesc!”

Ce probleme au aparut pentru tine si cum te-ai descurcat, motivat?

Singurele probleme au fost cele deja existente dar care s-au acutizat, odata nerezolvate. M-am lovit de sacul cu secrete. N-am mai avut unde sa fug- cred ca asta s-a intamplat cu multi dintre noi. Asa ca am decis s-o iau pas cu pas si sa fac curatenie in primul rand cu mine, apoi in relatia cu cei din familie si cei apropiati.

Odata ce-am pornit pe acest drum, am stiut ca nu e cale de intoarcere si nici varianta de mijloc. Si pentru ca un prieten drag mi-a spus candva ca intotdeauna un compromis naste un alt compromis, mi-am definit intai termenul raportat la viata si alegerile personale si apoi am decis ce vreau, ce-mi face bine si cum vreau sa traiesc de acum incolo. Bineinteles ca sunt inca multe de lamurit, dar ma bucur de ce am reusit sa realizez in aceasta perioada; ma face sa stiu ca sunt pe drumul bun. Inteleg ca sunt exclusiv responsabila pentru felul in care aleg sa traiesc si mi se face si putin frica, dar simt si o mare eliberare.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?

Respect regulile si conditiile impuse de vremurile pe care le traim. Asa cum am facut-o si pana acum, respectand si fiind recunoscatoare in primul rand pentru viata care mi-e dat s-o traiesc, apoi pentru oamenii din jurul meu.

Majoritatea dintre noi suntem condusi de frica, mai ales in perioada asta si cred ca numai empatia si iubirea ne pot salva. Si credinta ca lucrurile se asaza asa cum le asternem – prin gandurile noastre de bine.

Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Multe… nu stiu. Eu nu am avut o pauza atat de lunga, din fericire. Ce stiu este ca vom vedea pe parcurs… deci nu stiu nimic. Poate unii au nevoie de mult, altii de mai putin. Sunt incredintata ca s-au petrecut mari schimbari in aceasta perioada care inca nu s-a terminat si inca nu se stie cand se va termina. Si de fapt nu stim nici daca aceasta revenire va avea loc, pana la urma, pentru unii dintre noi. Desigur, repetitii vor fi. E un must. Noi am inceput deja sa ne vedem la Teatrul National de Opereta „Ion Dacian”, pentru muzicalul „Next to Normal – (A)normal”, in regia lui Victor Bucur.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?

Nu cred nimic. Voi vedea cand va fi timpul. Am incercat sa-mi imaginez sala pe jumatate ocupata, sunetul aplauzelor sparte in golurile scaunelor neocupate, perechile de ochi in loc de fetele unor oameni… pierdere de timp. Cand se va intampla, voi sti ce-am simtit. Pana atunci, am ales sa-mi ocup timpul concentradu-ma pe ce am de facut.

Dintre spectacolele in care esti distribuita, care este cel in care iti doresti sa joci din nou si de ce?

Eu distribui dorinta in mod egal pentru fiecare personaj, care mi-a revenit, pentru fiecare spectacol din care am facut parte.

Sunt intr-adevar spectacole in care am jucat si care acum nu se mai joaca. Imi reamintesc cu drag de rolul Maria din „West Side Story”, de Anita in „Mon cabaret Noir”, ambele in regia lui Razvan Mazilu, de Groparul din „Hamlet” in regia Antoanetei Cojocaru.

Mi-e drag gandul reluarii repetitiilor pentru spectacolul „Cabaret”, la Teatrul Odeon, in regia aceluiasi Razvan Mazilu. Dar toate la timpul lor – inca ceva pentru care am invatat sa fiu recunoscatoare.

Asteptarea are in ea o tacere mocnita, plina de farmec. Rabdarea e binecuvantare. Mama m-a invatat o rugaciune care-mi e draga prin simplitatea si profunzimea ei: „Doamne, iti multumesc pentru ce mi-ai dat! Iti multumesc pentru ce mi-ai luat, fie numele Tau binecuvantat! Sa fim ocrotiti!”