Skip to content

Andra – Piesa asta e incununarea perfecta pentru 2015! (interviu)

Andra a reusit sa ajunga din nou in topul favoritelor de pe Youtube, insa de data aceasta cu un colind. Din ceruri ninge alb a devenit most popular song on Youtube in 24 de ore, iar noi am intrebat-o ce inseamna aceasta piesa pentru ea, intr-un mini interviu de sarbatoare.

Din ceruri ninge alb e o piesa foarte frumoasa, a fost ideea ta sa vii cu un colind?
Da, de fapt, este o idee care s-a nascut mai demult, iar acum am gasit momentul din an care s-o trimit catre visatorii anotimpului… Mi-am dorit sa le ofer oamenilor un colind, pentru ca fanii si prietenii mei ma tot intrebau cand am sa mai lansez colinde.

Cum e sa canti un colind fata de o piesa pop? Ai nevoie de o alta stare pentru a-l inregistra?
Pentru orice piesa inregistrez, am nevoie de o anumita stare. Din fericire, starea ma gaseste pe mine inainte de a o gasi eu pe ea. Un colind este, dincolo de o melodie de suflet. Dincolo de iarna tuturor, exista iarna ta si numai a ta. Asta o intelegi atunci cand incepi sa stai de vorba, in gand, cu propriile visuri.

Ce colind te-a impresionat cel mai mult si ti-a ramas in suflet?
Pot sa spun ca, atunci cand eram mica, eram indragostita de aproape toate colindele. Am copilarit in Campia Turzii, si am primit la usa noastra sute de colindatori, de-a lungul timpului. Imi pare atat de rau, ca nu mai gasesc acum acele voci, majoritatea pierdute in anonimat, care m-au facut sa ma indragostesc de muzica iernii! Am auzit glasuri de aur, pur si simplu. Atunci era nevoie de o editie speciala a emisiunii “Romanii au talent”, dar cine si-ar fi inchipuit?…

Am inteles ca a fost o surpriza din partea lui Catalin prezenta lui David la filmari. Ai avut emotii sa lucrezi alaturi de fiul tau la un clip?
Fiul meu m-a emotionat pana dincolo de limite. Ma si mir, uneori, cum am putut sa lucrez in preajma lui, il simteam ca pe cel mai atent si mai drag critic al meu.

Ai avut un an foarte bun, muzical vorbind, e Din ceruri ninge alb incheierea perfecta pentru 2015?
Da. Raspund fara sa ezit, fara sa clipesc, fara sa respir. Un an frumos se incheie cu un colind care sa-ti circule prin vene, prin ganduri si prin viata. De cand am debutat in muzica, mi-am dorit sa cant colinde originale si iata Din cer ninge alb – a reusit performanta, ca in 24 de ore de la lansare sa fie cea mai cautata piesa pe youtube.

Fanilor tai le-ai facut cadou aceasta piesa, ce iti doresti tu sa primesti in 2016?
Niciodata nu am fost pretentioasa si nu i-am cerut Lui Dumnezeu prea mult. Dar imi doresc sa imi stiu familia fericita, sanatoasa si vesela. Fara familia mea, n-as putea supravietui nicio clipa.

Care e cea mai frumoasa amintire a ta legata de Craciun ?
Amintirea mea cea mai frumoasa cuprinde… toate amintirile frumoase. Le-am strans intr-un volum imaginar. Am amintiri minunate si din copilarie, dar si din anii cand am inteles ca iubirile nu isi gasesc niciodata un decor mai frumos decat luminile sarbatorilor de iarna.

 

Andra a ajuns in topul difuzarilor cu piesa Niciodata sa nu spui niciodata si a urcat pe prima pozitie in clasament, fiind pentru a 13-a saptamana prezenta in acest top. Anul acesta am ascultat-o si alaturi de Shift,  cu Avioane de hartie, alta melodie de top, iar fanii au ales-o drept  cel mai iubit artist din Romania la Media Music Awards 2015. 
 
Voua va place Din ceruri ninge alb?

Citește în continuare