Angela Kelly, asistenta personala a Reginei Elisabeta va lansa o carte in care detaliaza cum s-a descurcat monarhul in lockdown si la moartea sotului sau, Printul Philip. Dezvaluie si trucurile utilizate pentru a se asigura ca tinutele regale sunt mereu impecabile.
Presa britanica anunta ca Regina Elisabeta a dat unda verde publicarii unei carti scrise de asistenta si stilista ei personala in care se va povesti despre cum s-a descurcat la moartea Printului Philip si cu lockdown-urile din ultimii 2 ani.
Angela Kelly, asistenta regala, a petrecut ultimii 30 de ani in slujba Majestatii Sale fiind unul dintre cei mai vechi colaboratori si prieteni ai Reginei Elisabeta. In plus, a fost unul dintre putinii angajati care au facut parte din bula de izolare a monarhului britanic in perioada pandemica. Este vorba despre un grup de oameni pe care jurnalistii l-au numit in mod simpatic „HMS Bubble” – Her Majesty’s Ship Bubble” si care au fost alaturi de cuplul regal pe mosia Castelului Windsor incepand din martie 2020. Un an mai tarziu a intervenit decesul Printul Philip, unul dintre cele mai grele momente din viata Reginei.
Povestea acestei perioade va fi redata in cateva capitole noi in versiunea revizuita a cartii „The Other Side of the Coin: The Queen, The Dresser and The Wardrobe” pe care Angela Kelly a lansat-o prima data in 2019.
Noua editie are aprobarea Reginei si va fi lansata pe 12 mai, cu cateva zile inaintea Jubileului de Platina. Unul dintre capitole va include impactul decesului Printului Philip si ceremoniile de inmormantare care au marcat si primele aparitii in public ale monarhului dupa lockdown-ul din Marea Britanie.
In varsta de 64 de ani, Kelly este de origine din Liverpool si este unul dintre oamenii cheie din cercul Familiei Regale britanice.
Pe langa cei 30 de ani pe care i-a lucrat in slujba Coroanei britanice, Kelly a legat o prietenie stransa cu Regina Elisabeta si a obtinut permisiunea ei pentru a publica alte 2 carti. Noua editie a cartii sale despre eticheta regala va include si cateva anecdote personale, din intimitate.
Katya Shipster, directoarea editurii Harper Collins a declarat ca „va spune povestea bulei regale dar si masurile pe care Angela si ceilalti angajati ai Casei Regale le-au luat pentru a garanta siguranta monarhului. Cartea va include, de exemplu, o sectiune despre cum stilistul a fost chemat sa tunda parul Reginei in momentul in care protocoalele obisnuite nu puteau fi urmate.” Cartea va putea fi comandata de aici.
In plus, cartea va dezvalui si o parte din trucurile pe care Kelly le-a dezvoltat de-a lungul timpului pentru a se asigura ca tinutele Reginei arata impecabil in fiecare aparitie publica. Un exemplu este faptul ca obisnuieste sa coasa straturi suprapuse de materiale pe sub haine pentru a usura impactul broderiilor cu paiete sau cristale ale rochiilor de gala.
In tivurile rochiilor de zi, Kelly introduce de obicei mici greutati pentru a face fata interactiunii cu vantul puternic. Tinutele sunt gandite sa nu se miste, indiferent de vreme si sa redea o imagine stabila si mereu impecabila. De asemenea, evita cu desavarsire materialele care se sifoneaza sau din care ar putea iesi fire.
Pentru ca poarta acelasi numar la pantofi ca Regina Elisabeta, Kelly obisnuieste sa poarte incaltamintea monarhului imediat dupa ce este realizata pentru a se asigura ca va fi confortabila pentru picioarele regale.
Potrivit unui articol publicat recent pe Daily Mail, Kelly locuieste intr-o casuta de pe mosia Castelului Windsor unde Regina „mai vine cateodata la un ceai.” Intr-unul din rarele interviuri acordate, stilista regala a declarat ca „suntem doua femei normale. Discutam despre haine, despre machiaje si despre bijuterii.”
Tot in cartea lui Kelly a aparut pentru prima data si povestea unei negocieri spectaculoase: cum au convins-o pe Regina sa apara intr-un scurtmetraj alaturi de James Bond (Daniel Craig).
S-a intamplat in 2012 la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra cand organizatorii si-au folosit toate brandurile nationale pentru a promova sportul in tara lor.
Regizorul ceremoniei a fost Danny Boyle, cunocut pentru „Trainspotting” si Slumdog Millionaire (film cu 10 nominalizari la Oscar). Boyle stia ca il va folosi pe James Bond undeva in timpul ceremoniei si a avut ideea de a-l aduce aproape de Regina Angliei intr-un film prin care anunta sosirea Reginei pe stadion.
Cand Boyle a venit la Buckingham si si-a prezentat ideea, Angela Kelly i-a spus ca o va intreba imediat pe Regina. L-a lasat pe Danny Boyle in biroul ei de la etajul dedicat garderobei Reginei si s-a dus in apartamentele acesteia.
“Sunt foarte putine ocazii in care Regina se indeparteaza de la protocol, dar propunerea lui Danny Boyle care a venit cu un an inainte de Olimpiada, in 2011, era ceva greu de refuzat”, isi aminteste Angela Kelly in cartea sa.
“Era cea mai dramatica si mai spectaculoasa intrare a Reginei la un eveniment din toata istoria si cand am auzit planul lui Danny, l-am rugat sa-mi dea cateva minute sa o intreb pe Regina. Imi amintesc expresia socului de pe fata lui Danny cand a inteles ca am sa o intreb pe Majetatea Sa imediat, dar nu era ceva ce a amanam pentru ca daca ar fi spus NU, incheieam pe loc discutiile.
Am urcat catre apartamentele Reginei, care din fericire nu avea program chiar in acel moment, si am intrebat-o daca i-ar placea sa aiba o apartie surpriza la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.
A fost foarte amuzata de idee si a acceptat imediat. Apoi am intrebat-o daca i-ar placea sa spuna ceva in film, sa aiba o replica si, fara ezitate, Majetatea Sa a spus “Desigur, ar trebui sa spun ceva. Pana la urma el vine sa ma salveze, sa ma duca la timp la Ceremonie”. Am discutat pe loc ce ar putea spune “Good evening James, sau Good evening Mr Bond, iar Regina a spus ca i-ar placea sa rosteasca “Good evening, Mr Bond”
Cand m-am intors in birou si i-am spus lui Danny ca singura dorinta suplimentara a Reginei este sa rosteasca vorbele iconice “buna seara, domnule Bond”, aproape ca a cazut de pe scaun.”