Skip to content

De astazi o vedem pe Angelina Jolie dand viata Mariei Callas in cel mai recent film semnat de Pablo Larraín. MARIA, ruleaza in cinematografele din toata tara

Angelina Jolie intra in rolul Mariei Callas, una dintre cele mai emblematice interprete de opera ale secolului al XX-lea. Filmul o urmareste pe soprana in ultima perioada a vietii ei, in care se retrage la Paris, dupa o viata tumultuoasa si plina de farmec.
Dupa Jackie (2016) si Spencer (2021), Pablo Larraín incheie trilogia despre personalitati feminine marcante cu Maria – portretul Mariei Callas asa cum nu a mai fost vazut. In rolul principal Angelina Jolie, cu o interpretare care i-a adus o nominalizare la Globurile de Aur si care cu siguranta nu va trece neobservata la nominalizarile pentru Premiile Oscar.
MARIA a avut premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Venetia, unde a fost intampinat cu 10 minute de aplauze.
Maria se vede in toate cinematografele din Romania, distribuit de Bad Unicorn.

Maria este cel de-al treilea film dintr-o trilogie pe care Pablo Larraín a dedicat-o unor mari personalitati feminine emblematice ale istoriei: a inceput in 2016 cu Jackie, un portret al lui Jacqueline Kennedy (interpretata de Natalie Portman), a continuat in 2021 cu Spencer, un film biografic dedicat Printesei Diana, interpretata de Kristen Stewart. Alegerea Angelinei Jolie in rolul Mariei Callas a venit natural, pentru ca, spune regizorul, „o diva nu poate fi interpretata decat de o alta diva”.
Actiunea filmului are loc in ultimele zile din viata Mariei Callas, atunci cand celebra soprana s-a retras, departe de succesul scenei. Plasarea temporala este doar un pretext pentru a se intoarce in trecut, in momentele cheie ale vietii si carierei artistei. In ultimii ani de viata, pana la moartea sa in 1977, Maria Callas a trait la Paris. A recunoscut mereu, in timpul interviurilor, ca viata personala, dar si cea profesionala, i-au fost zdruncinate de relatia pe care a avut-o, timp de 9 ani, cu Aristotel Onassis. Acesta avea sa renunte la Maria Callas pentru a se casatori cu Jacqueline Kennedy.


„Am invatat multe de la ea – mai multe decat as putea probabil sa explic, iar ea inseamna foarte mult pentru mine. Cel mai mult ma simt atasata de ea prin faptul ca era o persoana cu adevarat amabila. Cred ca oamenii o percep intr-un fel anume, dar cred ca sufletul si inima ei erau foarte diferite de felul in care sunt percepute. De aceea m-am si identificat cu ea. De fapt, suntem foarte fragile. Adica, atunci cand trebuie sa luptam, luptam, pentru noi insine sau pentru cei pe care ii iubim sau pentru arta noastra. Dar cred ca, in adancul sufletului, m-am identificat cu fragilitatea ei si cu singuratatea.”, spune Angelina Jolie despre rolul din Maria.
Filmul exploreaza viata ei de zi cu zi, marcata de singuratate si de nostalgia triumfurilor sale trecute, evocand in acelasi timp amintirile sale legate de dragoste, sacrificiu si pasiune pentru arta. Prin prisma ultimelor sale zile, Pablo Larraín face portretul unei femei pe cat de puternica, pe atat de vulnerabila emotional. Pierfrancesco Favino si Alba Rohrwacher completeaza o distributie de prim rang pentru aceasta poveste intima.

Citește în continuare