Skip to content

 Update. ANUL NOU CARE N-A FOST- marele castigator al sectiunii Orizzonti la Festivalul International de Film de la Venetia. Filmul va fi in cinematografe din 24 septembrie

  

Regizorului Bogdan Muresanu i-a fost inmanat sambata seara premiul Pentru Cel mai bun film din sectiunea Orizzonti in cadrul Ceremoniei de Inchidere a Festivalului International de Film de la Venetia, Biennale Cinema, editia 81.

„Dedic acest premiu intregii echipe care a lucrat la acest amplu film, cu peste 40 de actori minunati.
De asemenea, pentru ca acest film aminteste si despre viata sub un regim dictatorial, il dedic tuturor tuturor oamenilor din lume aflati inca aceasta situatie, care cauta demnitate, libertate si umanitate. Sper sa aveti un An Nou asa cum am avut si noi.” – a spus regizorul Bogdan Muresanu.

Alte trei premii au fost anuntate inainte de Ceremonia Oficiala de Inchidere a Festivalului International de Film de la Venetia: Premiul FIPRESCI, premiul Bisato d’Oro si Premio Autrici under 40 Valentina Pedicini

  Filmul ANUL NOU CARE N-A FOST, regizat, scris si produs de Bogdan Muresanu, primeste Premiul FIPRESCI – oferit de juriul Federatiei Internationale a Criticilor de Film, in cadrul Festivalului International de Film de la Venetia, Biennale Cinema.

     „Dintre filmele eligibile – lungmetraje de debut din sectiunile Orizzonti si Settimana Internazionale della Critica – am ales sa premiem un film care se evidentiaza prin regia ambitioasa si remarcabila. Cele sase povesti distincte, aparent independente initial, se interconecteaza gradual intr-un rar echilibru al firelor narative. Filmul culmineaza intr-o profunda explorare a comportamentului uman, influentat de frica represiunii politice, impartasita de multe generatii care au trait sub un regim autoritar. Apreciem acest film pentru viziunea sa politica atenta, povestirea sofisticata si antrenanta, echilibrul artistic al tonurilor si castingul exceptional.”, au marcat membrii juriului FIPRESCI.
      „Facem filme cu dorinta secreta de a fi pe plac publicului, dar si apreciate de cei care scriu despre cinema, in egala masura. Un astfel de premiu important reprezinta pentru mine mai mult decat o apreciere a filmului. Este un semn al dialogului dincolo de granite. Nu e nimic mai presus de asta. Va multumesc in numele intregii noastre echipe.”, a declarat Bogdan Muresanu.

        Criticii independenti prezenti la editia 81 a festivalului au apreciat, de asemenea, filmul ANUL NOU CARE N-A FOST, care a castigat din partea reprezentantilor acestora premiul Bisato d’Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu. Juriul a  apreciat ca „Scenariul lui Bogdan Muresanu ilustreaza cu sensibilitate un momentul crucial pentru istoria Romaniei, intercaland intr-un mod exceptional destinele unor personaje distincte si puternice, oferindu-ne, in acelasi timp, o poveste emotionanta si un studiu unic al sufletului, o adevarata comedie umana.”

Premiul Bisato d’Oro a fost initiat in 2007 de Ugo Brusaporco si Claudio Maleti, din dorinta valorizarii relatiei dintre festivalul de film si comunitatea din Lido si este prezidat de Ugo Brusaporco si Tiziano Bertoncello.

   Boróka Biró, directoarea de imagine a filmului ANUL NOU CARE N-A FOST, a fost recompensata cu mentiunea speciala pentru imagine Premio Autrici under 40 „Valentina Pedicini”, distinctie care recunoaste talentul unei autoare sub 40 de ani, pentru o performanta remarcabila in regie, scenariu, montaj, imagine, intr-un film prezentat in sectiunile Orizzonti, Orizzonti Extra, Giornate degli Autori si Settimana Internazionale della Critica. Boróka este prima directoare de imagine care primeste acest premiu, aflat la a patra editie, sub egida „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso” (eveniment ajuns la editia cu numarul 17, care va avea loc anul acesta in perioada 22-27 octombrie, la Napoli).
   „Sunt onorata si recunoscatoare pentru acest premiu. Ma consider cu adevarat norocoasa pentru ca Bogdan a avut incredere in mine, pentru ca am avut sansa de a porni de la un scenariu si o baza foarte buna si pentru ca am avut lucrat cu o echipa speciala, care mi-a fost alaturi cu profesionalism, pasiune si cu sustinere totala, atat in momentele pline de incertitudini, cat si in cele mai friguroase nopti de filmare in exterior.”, a declarat Boróka Biró.

   Boróka Biró, absolventa a UNATC  „I.L. Caragiale”, precum si a programelor speciale Berlinale Talents 2021 si Sarajevo Talents 2017, a fost laureata Premiului „Tanara Speranta” la Gala Premiilor Gopo 2015 pentru imaginea filmului „Plansa” (regia Andrei Gheorghe).

ANUL NOU CARE N-A FOST este al doilea lungmetraj de fictiune la care a lucrat ca director de imagine.

  „Mentinand limbajul cinematografic al scurtmetrajului „Cadoul de Craciun”, regizat de Bogdan Muresanu si filmat de directorul de imagine Tudor Platon, am introdus stiluri vizuale diferite pentru fiecare personaj – unele idilice, unele frenetice, altele mai elegante, pentru a sugera mai multe despre stilurile lor de viata. Cea mai mare parte din film a fost realizata in formatul 4:3, specific epocii, insa, finalul adopta un ton diferit, facand o tranzitie la formatul 16:9. In acest proiect am avut parte de o echipa extraordinara si sunt recunoscatoare tuturor celor cu care am colaborat la realizarea acestui lui.”, a mentionat Boróka Biró pentru IndieWire.

   ANUL NOU CARE N-A FOST, regizat de Bogdan Muresanu, a fost proiectat in competitia Orizzonti, fiind primit cu multe emotii si indelungi aplauze, beneficiind de atentia si aprecierea publicului si a criticii internationale.

Ceremonia de Inchidere a Festivalului International de la Venetia va avea loc pe 7 septembrie, cand vor fi acordat premiile oficiale pentru toate sectiunile competitionale.

  Din distributia filmului fac parte: Adrian Vancica, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Calin, Nicoleta Hancu, Andrei  Miercure, Manuela Harabor, Ioana Flora, Ada Gales, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Ralea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionut Popescu, Theodor Soptelea, Razvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Catanescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Harnut, Sorin Cocis, Marius Damian, Marian Adochitei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma si multi altii.

ANUL NOU CARE N-A FOST va putea fi urmarit in cinematografele romanesti din 24 septembrie, distribuit de Forum Film Romania.


Citește în continuare