Skip to content

Ziua Mondiala Art Nouveau se sarbatoreste in 10 orase din Romania, iar la Brasov, Bucuresti, Targu Mures si Timisoara exista trasee speciale pentru a descoperi patrimoniul

Cu ocazia editiei 2021 a Zilei Mondiale Art Nouveau, sarbatorita an de an pe 10 iunie, Institutul National al Patrimoniului invita publicul iubitor de patrimoniu, istorie si explorari culturale sa (re)descopere diversitatea Art Nouveau din Romania printr-o serie de evenimente publice, care vor avea loc in cele 10 orase inscrise pana acum in program: Brasov, Bucuresti, Targu Mures, Timisoara, Sibiu, Medias, Iasi, Oradea, Arad, Jimbolia si Lugoj.

Evenimentele dedicate Zilei Mondiale Art Nouveau vor avea loc in perioada 10-20 iunie 2021 si cuprind trasee ghidate, expozitii (carte si design grafic, mobilier si decoratiuni, schite de arhitectura, vitralii etc), trasee tip vanatoare de comori, jocuri si activitati pentru copii, proiectii de film si dezbateri.

Institutul National pentru Patrimoniu sustine inclusiv Art Nouveau Treasure Hunt, in patru orase din Romania, prin intermediul unei aplicatii mobile.

Art Nouveau Treasure Hunt este traseu cultural interactiv care va invita sa priviti detaliile arhitecturii in stil Art Nouveau din Brasov, Bucuresti, Targu Mures si Timisoara. Tematica fiecarui traseu se inspira din tema din acest an a Zilei Mondiale Art Nouveau si anume „Animale” si pune in valoare istoria si particularitatile locale ale stilului si elementelor Art Nouveau.

Pentru a putea parcurge oricare dintre cele 4 trasee disponibile este necesar sa descarcati gratuit aplicatia Actionbound (disponibila atat pentru Android cat si iOS).

Curentul Art Nouveau face parte dintr-o serie mai mare de stiluri care au consolidat sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, cele mai cunoscute fiind Art Nouveau (Franta), Secession (Austria, Ungaria), Jugendstil (Germania), Liberty (Italia), Arte Joven (Spania), Nieuwe Kunst (Olanda), Mir Iskustvo (Rusia).

Art Nouveau in Brasov este reprezentat de la inceputul secolului al XX-lea, cand era un oras in plina dezvoltare, puternic marcat de cultura occidentala.

Brasov

Edificiile in stil Art Nouveau construite urmeaza liniile geometrice ale Jugendstilului german, dar si ale Secessionului vienez si maghiar, utilizand in acelasi timp si elemente din arta si arhitectura locala. Traseul propus este exprimat prin cladirile arhitectilor Albert Spitz, Albert Schuller, Oscar Goldschmidt si Karácson Endre.

La Bucuresti, arta si arhitectura in stil Art Nouveau are un capitol distinct datorita arhitectilor Dimitrie Maimarolu, Petre Antonescu, Alexandre Clavel, A. G. Davidescu, Arghir Culina, pictorilor Kimon Loghi si Cecilia Cutescu Storck si sculptorilor Dimitrie Paciurea si Frederic Storck.  

La Timisoara, cladirile Art Nouveau din cartierele Elisabetin, Cetate si Fabric reprezinta prezente importante in scenografia urbana a acestor zone. Martin Gemeinhardt, László Székely si Leopold Baumhorn sunt cativa dintre artistii miscarii Arta 1900 manifestate la Timisoara precum Secessionul vienez si maghiar. Ei au proiectat cladiri pline de semnificatii, de aceea in 2021, Art Nouveau Treasure Hunt in Timisoara aduce in atentie simbolurile zoomorfe regasite in miscarea artistica din acest oras. 

In Targu Mures, traseul propus cuprinde centrul orasului care gazduieste cladiri emblematice pentru rolul administrativ, educativ sau rezidential, majoritatea fiind in stil Secession, parte din curentul Art Nouveau.

Dezső Jakab, Marcell Komor, Radó Sándor si Várady Árpád se numara printre arhitectii care au construit cladiri remarcabile, reprezentative pentru oras si pentru Transilvania. Toti insa au particularizat stilurile recunoscute cu elemente inspirate din folclorul transilvanean.

Evenimente separate vor fi si la Medias, judetul Sibiu, pe 10-12 iunie, cu tur ghidat, la Iasi, pe 11 iunie, prin evenimentul „Unde nu-i Art Nouveau, vai de picioare!”, cu un traseu prin oras, in judetul Timis, in perioada 10-13 iunie,  cu tururi ghidate si expozitie – mobilier & arta decorativa, schite de architectura – organizate in casele bogate in Art Nouveau Arad, Jimbolia, Lugoj si Timisoara  de catre Consiliul Judetean Timis, Asociatia Prin Banat, Muzeu National Banat  si municipalitatile Lugoj si Jimbolia si Oradea, unde va avea loc un tur tematic Art Nouveau “Animale”  – motive zoomorfe in decoratia Art Nouveau (expozitie), Glass Nouveau – Portaluri oglinzi vitrate (expozitie) si seria de evenimente Art Nouveau pentru copii  (un weekend plin de activitati dedicate celor mici) la Oradea. Toate detaliile despre eveniment sunt disponibile aici.

Romania se numara printre tarile cu un important patrimoniu Art Nouveau construit si mobil, a carui poveste, adoptare si adaptare – in contextul miscarii Arta 1900 – merita puse in valoare, cu toate particularitatile sale regionale si locale, in intreaga lume.

Oradea

10 iunie, Ziua Mondiala Art Nouveau, a fost stabilita in 2013 pentru a onora memoria a doi mari reprezentanti ai stilului – Antonio Gaudi si Ödön Lechner. Incepand de atunci, la nivel mondial se organizeaza evenimente variate care readuc in atentia publicului oamenii si operele ce au marcat acest curent artistic, precum si povestile si valorile patrimoniului Art Nouveau din Europa.

Curentul Art Nouveau a avut, pe teritoriul Romaniei, expresii diferite, motivate de realitatile politice si culturale de la inceputul secolului al XX-lea. De la Secessionul de factura Austro-Ungara din vestul tarii, la cel de inspiratie maghiara din centrul Transilvaniei, de la inceputul modernismului rusesc in estul tarii si pana la Art Nouveau-ul exuberant al Cazinoului din Constanta, variatiile stilistice regionale ale acestui curent artistic ofera ocazia descoperirii unui patrimoniu deosebit de bogat, inca putin cunoscut si apreciat de publicul larg.  

Anul acesta tema recomandata de Réseau Art Nouveau Network – reteaua europeana a oraselor cu un bogat patrimoniu Art Nouveau – o reprezinta animalele care in tandem cu motivele vegetale atat de amplu explorate in arhitectura si design-ul specific curentului, sunt prezente atat pe decoratia fatadelor Art Nouveau, cat si pe elemente de patrimoniu mobil – mobilier, decoratiuni interioare, bijuterii sau obiecte de uz cotidian.

Anul trecut, la Oradea s-a deschis primul muzeu Art Nouveau din Romania. Casa Darvas-La Roche a fost construita intre anii 1909 si 1912.

Una dintre cladirile de patrimoniu din Oradea, Casa Darvas – La Roche, reabilitata integral, restaurata si amenajata, a devenit primul Muzeu Art Nouveau din Romania. Cladirea este emblematica pentru arhitectura Secession vienez. Orasul Oradea este inclus, inca din 2012, in reteaua europeana Art Nouveau, alaturi de alte orase cu asemenea cladiri de patrimoniu precum Viena, Budapesta, Barcelona.

Oradea s-a aliniat acestui fenomen artistic european prin programele de arhitectura care se poate observa pe un numar semnificativ de cladiri ca adevarate manifeste ale modernismului.  Majoritatea edificiilor construite in perioada 1890-1914 face parte din acest curent, care intr-un interval de timp foarte scurt a schimbat aspectul arhitectural al orasului. Trasatura comuna a cladirilor este o decoratie florala, cu muguri, flori, frunze, frize cu arborele vietii, frunze de vita-de-vie, carcei si struguri, motive vegetale, motive zoomorfe stilizate, cu inimi, rozete, contururi de ou,  simboluri organizate in retele decorative originale.

Citește în continuare