Astazi se deschide Art Safari 2023. Ghid de vizitare pentru cele patru expozitii, instalatii imersive si tururi nocturne cu muzica si prosecco. Va puteti bucura de o incursiune in pictura spaniola si lucrari de Mircea Cantor si Ion-Theodorescu Sion.
Incepand de astazi, 10 februarie, puteti vizita a 11-a editie a celui mai mare festival de arta din Bucuresti: Art Safari 2023. Este primul dintre cele trei sezoane expozitionale care vor fi deschise anul acesta in Palatul Dacia-Romania de pe strada Lipscani.
Anul acesta, Art Safari propune un nou model de organizare prin schimbarea completa a expozitiilor o data la trei luni, cu o mica pauza intre sezoane in care se monteaza operele de arta si instalatiile imersive.
Mai jos v-am pregatit un ghid de vizitare al editiei curente care va fi deschisa pana pe 14 mai 2023.
Sezonul actual Art Safari include patru expozitii: o retrospectiva dedicata pictorului Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), „Maestrii picturii spaniole”, „Prix Marcel Duchamp” cu nominalizatii si laureatii celui mai prestigios premiu al artei contemporane si o expozitie de arta romaneasca intitulata „supercontemporana” pentru a accentua faptul ca include tinere talente.
Pe langa aceste expozitii, pavilionul ofera si instalatii imersive in spatiile din Palatul Dacia-Romania, tururi nocturne cu muzica si prosecco, o librarie si o cafenea.
Expozitia „Ion Theodorescu-Sion. O viata de poveste” a fost curatoriata de dr. Elena Olariu de la Muzeul Municipiului Bucuresti si il aduce in atentie pe unul dintre cei mai importanti pictori interbelici.
Ion Theodorescu-Sion s-a nascut in 1882 in Braila unde a urmat scoala primara si liceul. Apoi a urmat cursurile Scolii de Belle Arte din Bucuresti si cele ale Academiei de Arte Frumoase din Paris unde i-a avut ca profesori pe Jean-Paul Laurens si Luc Olivier Merson. In aceeasi perioada a inceput sa fie influentat de stilul lui Paul Cezanne care i-a marcat intreaga cariera, desi a incercat la un moment dat sa se indeparteze de el. A fost scolit in Anglia, Belgia, Algeria, Olanda si Italia si s-a remarcat in primul Razboi Mondial cand a fost trimis pe front pentru a crea opere de arta inspirate de evenimentele istorice. La Art Safari, alaturi de picturile sale sunt expuse si decoratiile si medaliile primite pentru participarea la razboi.
Stilul lui este incadrat drept „neo-romanesc” deoarece alegea subiecte considerate traditionale pe care incerca sa le redea cu monumentalitatea si plasticitatea imprumutate din curentele care influentau arta romana in vremea respectiva: cubism, simbolism, fovism sau pointilism. A pictat tarani portretizati grandios, femei zeificate si naturi statice bogate in detalii.
La Art Safari 2023 veti vedea aproximativ 150 de lucrari ale lui Ion-Theodorescu Sion din colectii private si din muzeele din toata Romania, multe dintre ele expuse pentru prima data.
Sezonul actual are doua expozitii internationale: nominalizatii premiului Marcel Duchamp si maestrii picturii spaniole.
Expozitia intitulata „Maestrii picturii spaniole. Secolul al XIX-lea si aparitia Impresionismului” a fost curatoriata dedr. Helena Alonso si se concentreaza pe carierele a doi artisti cheie: impresionistul spaniol Joaquín Sorolla (1863-1923), in contextul celebrarii centenarului sau, si a lui Mariano Fortuny (1871-1949), artist versatil care s-a bucurat de un mare succes la nivel international.
Sorolla a excelat in pictura de portrete si lucrari monumentale cu teme sociale si istorice, fiind apreciat pentru reprezentarile oamenilor si peisajelor din tara sa natala si a modului in care a redat lumina speciala a Spaniei.
Fortuny, a fost comparat cu celebrul impresionist Edouard Manet – operele lui se bucurau de un mare succes la acea vreme, spre deosebire de picturile lui Manet, considerate drept scandaloase. Istoria a fost mai generoasa cu Manet care a devenit unul dintre cei mai cunoscuti pictori ai secolelor trecute, in timp ce Fortuny a intrat intr-un con de umbra.
Alaturi de Sorolla si Fortuny veti vedea lucrari de Francisco Pradilla, José Jiménez Aranda, Romà Ribera, Eduardo Chicharro, José Alarcón, Antonio Medina si multi altii. Expozitia este o incursiune in pictura spaniola.
„The Memory Palace. Focus on the French art scene with the Marcel Duchamp Prize” a fost curatoriata de Daria de Bauvais si dr. Lisa Colin si il aduce inapoi in Romania pe Mircea Cantor, singurul roman premiat cu trofeul Marcel Duchamp.
Vor fi expusi 8 artisti si 2 duo-uri ale scene artistice franceze, din generatii si medii culturale diferite, selectati de comisia Premiului Marcel Duchamp in ultimii 15 ani.
Alaturi de Mircea Cantor – care nu este la prima sa participare la Art Safari – veti avea ocazia sa vedeti lucrarile create de Clément Cogitore, Farah Atassi, Michel Blazy, Katinka Bock, Daniel Dewar & Grégory Gicquel, Joana Hadjithomas & Khalil Joreige, Enrique Ramírez, Thu-Van Tran si Tatiana Trouvé.
Dintre ei il mentionam pe Clément Cogitore, artist expus la cele mai mari muzee de arta contemporana din lume. Creatiile lui cinematografice au fost incluse de doua dori in selectiile festivalului de la Cannes – in 2010 cu documentarul ”Bielutine” in cadrul sectiunii Directors’ Fortnight si in 2015 cu „The Wahkhan Front” la Saptamana Criticilor. Documentarul „Braguino” lansat in 2017 i-a adus succesul la nivel mondial, fiind inclus in selectiile festivalurilor de la San Sebastian, Telluride, Marseille, Toronto, Buenos Aires si Moscova. Anul imediat urmator a fost laureat cu Premiul Marcel Duchamp pentru arta contemporana cu proiectul „The Evil Eye”.
Din 2018 este profesor la Ecole des Beaux Arts de Paris iar in 2019 a creat scenografia pentru spectacolul de balet si opera al lui Jean Philippe Rameau – „Les Indes galantes” – de la Opera din Paris care a fost numit de New York Times una dintre cele mai bune productii de opera din 2019.
Unul dintre cei mai cunoscuti artisti romani pe plan international, Mircea Cantor este pictor, regizor, sculptor, desenator si artist al avangardei conceptuale.
In prezent, Mircea Cantor isi imparte timpul intre Paris si Cluj Napoca. In Franta, a primit deja cateva premii importante, cum este Premiul Marcel Duchamp si a expus in cateva locuri prestigioase, ca Centrul Georges Pompidou sau Muzeul Vanatorii si al Naturii de la Paris. Mircea Cantor este decorat cu ordinul de Ofiter de Arte si Litere, Franta (2019) si Ordinul National al Meritului in rang de Cavaler, Romania (2019).
A avut prima expozitie in 1999, iar printre expozitiile sale personale s-au numarat: „Ciel Variable”, Frac Champagne-Ardennes, Reims (2007) – cu un corespondent in Romania, la Muzeul National de Arta Contemporana, “Cer variabil”, „The Title Is the Last Thing”, Philadelphia Museum of Art (2006) sau „Burn to be Burnt”, GAMEC, Bergamo (2006). Lucrarile sale sunt expuse in cele mai mari muzee din lume, la Centre Pompidou din Paris, Muzeul de Arta Moderna din New York, Museo Nacional Reina Sofia din Madrid, Castello di Rivoli din Torino, Muzeul de Arta din Philadelphia, Fundatia Louis Vuitton la Paris si Colecția Rennie din Vancouver, printre altele.
In 2017, si-a facut debutul in scenografie cu piesa “Micul Print” in regia lui Alexandru Dabija la Teatrul de Comedie din Bucuresti. Doi ani mai tarziu, a fost artist invitat special pentru anul 2019 la Opéra Nationale de Paris cu ocazia aniversarii a 350 de ani. Tot in 2019, a realizat o comanda speciala pentru La Poste, Franța – doua timbre cu desenele sale pentru Aniversarea Operei din Paris – 350 ani. Lucrarea a fost editata in 500.000 de exemplare si disponibila pe tot teritoriul Frantei.
In privinta artei contemporane romanesti, veti putea vizita „Young Blood 2.0. Ce este nou in arta?” curatoriata de Mihai Zgondoiu, cel care s-a ocupat si de prima expozitie a acestui concept.
Mihai Zgondoiu introduce arta creata de generatia Z (copii nascuti dupa 1995) prin lucrarile a 50 de artisti din marile orase ale Romaniei, dar si din Republica Moldova. Sunt creatii al caror sens nu este mereu evident si care remixeaza curente, miscari si prezinte teme ale realitatii recente.
Expozitia include picturi, video art, arta digitala, NFT, instalatii, obiecte si arta textila.
*
Art Safari poate fi vizitat intre 10 februarie si 14 mai 2023 in Palatul Dacia-Romania pe strada Lipscani, nr. 18-20 din Bucuresti in zilele de joi, vineri, sambata si duminica intre orele 12:00 si 21:00.
In fiecare vineri si sambata puteti rezerva locuri pentru tururile de noapte care au loc intre orele 22:00 si 1:00 dupa ce muzeul s-a inchis pentru restul vizitatorilor. Biletele pot fi achizitionate de aici si includ tururi ghidate in toate expozitiile, muzica live si prosecco.