Prima comanda a pictoritei baroce Artemisia Gentileschi a fost un nud cenzurat si acoperit ulterior de nepotul celebrului Michelangelo. Nudul a fost dezvaluit dupa 400 de ani cu ajutorul Inteligentei Artificiale si este expus la Florenta.
Artemisia Gentileschi, una dintre cele mai prolifice si importante artiste din perioada Barocului, a pictat in urma cu 400 de ani prima sa comanda publica, un nud feminin denumit „Alegoria Inclinarii”. Pictura a fost realizata la Florenta, pe plafonului casei in care a locuit Michelangelo Buonarroti, geniul renascentist si autorul unora dintre cele mai importante opere de arta realizata pana acum.
Cercetatorii italieni au descoperit ca desi lucrarea Artemisiei a fost laudata la momentul dezvelirii din 1616, la mai bine de 60 de ani de la realizarea ei, un urmas al lui Michelangelo a decis sa-i cenzureze nuditatea si a apelat la un alt artist pentru a acoperi partile intime ale nudului.
Figura a fost cenzurata de catre artistul baroc Baldassarre Franceschini, cunoscut si ca Il Volterrano, prin pictarea unor voaluri pentru a ascunde nuditatea modelului.
Cercetatorii sunt de parere ca in jurul anului 1680, Leonardo Buonarroti, nepotul lui Michelangelo Buonarroti cel Tanar — stranepotul celebrului Michelangelo — l-a chemat pe Volterrano pentru a acoperi pictura Artemisiei.
Leonardo Buonarroti a fost descris adesea in surse de epoca drept o personalitate pudica, astfel ca ipoteza specialistilor este ca acesta nu s-ar fi simtit confortabil cu nuditatea figurii create de Artemisia.
In septembrie 2022, pictura (care a fost realizata pe panza) a fost data jos de pe tavan pentru prima data in ultimii 400 de ani, pentru a fi restaurata si cercetata cu prilejul unor lucrari mai ample de conservare de la Casa Buonarroti.
Lucrarea a fost realizata de Artemisia la comanda lui Buonarroti cel Tanar pentru camera de primire de la primul etaj al casei si face parte dintr-o serie de picturii dedicate glorificarii lui Michelangelo prin reprezentarea unor episoade cheie din viata sa si prin personificarea virtutilor pe care acesta le avea.
Artemisia a ales sa reprezinte in pictura, intr-o maniera alegoria, predispozitia naturala a lui Michelangelo spre creatia artistica, personificata de un nud feminin asezat pe nori care tine un compas in maini.
Specialistii au reusit cu ajutorul noilor tehnologii de imagistica digitala si a Inteligentei Artificiale sa dezvaluie pictura originala, fara voalurile care cenzureaza nuditatea modelului. In urma cercetarilor, a fost creata si o varianta a lucrarii care sa prezinte compozitia originala realizata de Artemisia.
Cercetarile ample s-au materializat intr-un proiect denumit „Artemisia UpClose”, un efort de un an de zile al specialistilor si restauratorilor italieni de a studia si restaura pictura.
In prezent, lucrarea recreata in urma analizelor va fi expusa in cadrul evenimentului „Artemisia in muzeul lui Michelangelo”, o expozitie deschisa intre 26 septembrie 2023 si 8 ianuarie 2024 la Casa Buonarroti din Florenta.
In urma analizelor cu raze X si reflectoregraf, cercetatatorii au reusit sa vada toate modificarile facute de Artemisia in timpul realizarii picturii, dar si adaugarile ulterioare ale lui Volterrano. De asemenea, pentru ca artistul a folosit pigment alb de plumb pentru voalurile care acopera coapsele modelului, specialistii au fost nevoiti sa faca o radiografie a picturii pentru a descoperi imaginea originala. In cele din urma, cu ajutorul inteligentei artificiale au realizat o copie apropiata de versiunea originala a Artemisiei.
De asemenea, dupa curatarea atenta a murdariei adunate pe suprafata picturii in ultimele patru secole, restauratorii au scos la iveala buricul modelului si au reusit sa identifice pe gama figurii si o amprenta a unui deget. Presupozitia cercetatorilor este ca aceasta a fost lasata cand vopseaua originala era inca umeda si s-ar putea sa fie chiar amprenta Artemisiei.
Specialistii sustin ca nu vor inlatura elementele de cenzura adaugate de Volterrano si vor lasa pictura asa cum este. In cadrul expozitiei de la Casa Buonarroti vizitatorii vor putea vedea atat lucrarea cenzurata, cat si versiunea recreata care reprezinta nudul original pictat de Artemisia.
Elizabeth Wicks, conservatorul-sef al proiectului, a declarat ca „Elementele de cenzura adaugate de Volterrano nu vor fi inlaturate din doua motive. In primul rand, indepartarea straturilor groase de vopsea aplicate de Volterrano la peste cinci decenii de la realizarea originalului ar putea pune in pericol straturile originale, delicate ale Artemisiei, aflate sub straturile superioare ale picturii. In al doilea rand, voalurile au fost aplicate de un artist important al barocului tarziu si fac acum parte din istoria picturii.”
Vizitatorii expozitiei vor putea compara versiunea originala a picturii Artemisiei si cea actuala cu adaugirile lui Volterrano. Cea din urma este expusa la nivelul ochilor si nu va fi atarnata inapoi pe plafon deocamdata. Totodata, expozitia examineaza si relatia dintre lucrarea Artemisiei si celelalte lucrari dedicate glorificarii virtutilor lui Michelangelo.
Proiectul a fost anuntat la inceputul acestui an, la vremea respectiva nu se stia cum arata rezultatul final.
Artemisia Gentileschi a fost prima femeie a carei opera a fost recunoscuta in timpul vietii si prima femeie acceptata ca membru al Accademia di Arte del Disegno din Florenta in 1616, desi a fost aproape analfabeta.
Artemisia Gentileschi (1593-1653) s-a nascut in Roma si a lucrat in Florenta, Venetia, Napoli si in Londra pentru cei mai mari mecena ai vremurilor.
A fost fiica unuia dintre celor mai mari pictori ai vremurilor, Orazio Gentileschi, care a pregatit-o sa devina artista. In cartile de istorie, povestea celor doi este similara cu schimbul de roluri care s-a intamplat intre Diego Rivera si sotia lui, Frida Kahlo. Desi pe parcursul vietii au stat in umbra barbatilor, schimbarile sociale le-au transformat pe Artemisia si Frida in simboluri feministe in lumea artei si nu numai, devenind mai populare decat tatal, respectiv sotul ei.
Este cunoscuta ca unul dintre principalii urmasi ai miscarii Caravaggiste din Europa, cei care imitau stilul clar-obscur al lui Caravaggio.
Stilul ei a devenit unic printr-o perspectiva feminina exprimata prin teme ocolite de sexul opus. Obisnuia sa picteze femeile ca fiinte umane in vremuri in care acestea apareau in tablouri sub forma unor stereotipuri: rolul matriarhal, rolul de zeita sau muza, o postura obedienta sau puternic sexualizata. Deseori, eroinele din tablourile ei imprumutau din fizicul artistei, lucru interpretat de specialisti ca un simbol al nevoii de afirmare al femeilor in arta.
Un alt subiect care i-a marcat opera lui Gentileschi a fost violul prin care a trecut in tinerete. Episodul traumatizant i-a fost cauzat de Agostino Tassi, un artist angajat sa o invete perspectiva arhitecturala si pictura. Artista l-a dat in judecata pentru agresiune sexuala iar acesta a fost incarcerat pentru opt luni.
Lucrarile create ulterior incidentului au inclus scene care reflectau traumele artistei. Unul dintre tablourile pictate intre 1612-1613 descrie scena biblica a vaduvei evreice Judith care si-a salvat orasul dupa ce l-a imbatat si l-a decapitat pe Generalul Babilonian Holofernes, inamicul Israelului. Desi a fost o tema pictata si de Caravaggio si de Rubens, versiunea Artemisiei a fost mai agresiva, cu un accent pe placerea gasita in razbunare.
Artemisia a beneficiat de patronajul familiei De Medici, a corespondat cu Galileo Galilei si a lucrat la Curtea Regelui Charles I al Angliei alaturi de tatal ei, Orazio, care devenise pictorul preferat al monarhului. Acestia au decorat tavanul din Casa Reginei din Greenwich cu „Triumph of peace and the arts”, un tribut adus Reginei Henrietta Maria. Regele a invitat-o la Curte dupa ce adaugase una dintre autoportretele ei in colectia sa personala, „Self Portrait as the allegory of painting”.