Artistii care vor canta in pauza Super Bowl 2022 vor fi Dr. Dre, Snoop Dogg, Eminem, Mary J. Blige si Kendrick Lamar.
Unul dintre cele mai asteptate evenimente ale anului viitor este Super Bowl, atat pentru ceea ce urmeaza sa se intample pe teren, dar si pentru concertul din pauza meciului. Pentru editia urmatoare, care va avea loc pe 13 februarie 2022, au fost anuntati deja Dr. Dre, Snoop Dogg, Eminem, Mary J. Blige siKendrick Lamar, pentru prima data impreuna pe aceeasi scena. Artistii invitati pentru 2022 au fost premiati cu 43 de Grammy, cu 22 de albume nr. 1 pe Billboard 200. De-a lungul timpului, la Super Bowl au cantat Michael Jackson, Prince, Madonna, Lady Gaga si Beyonce.
Evenimentul are loc in 2022 in Inglewood, California, dupa aproximativ 30 de ani, ceea ce are o semnificatie speciala pentru comunitatea de acolo, dat fiind si faptul ca Dr. Dre, Snoop Dogg si Kendrick Lamar sunt originari din Los Angeles.
Super Bowl este organizat de NFL (National Football League), Pepsi si Roc Nation, co-producatorul evenimentului, compania rapperului si producatorului Jay-Z. Intreg evenimentul, meciul si spectacolul, va fi transmis live de NBC.
Super Bowl este meciul pentru castigarea campionatului National Football League (NFL), fotbalul american profesionist. Lansat in 1967, a devenit cel mai urmarit program de televiziune din Statele Unite ale Americii si este considerat o sarbatoare nationala.
Multe vedete muzicale au cantat in deschiderea Super Bowl-ului si in timpul ceremoniilor din pauza meciului. Drepturile de televizare ale Super Bowl-ului sunt detinute in fiecare an de o singura televiziune importanta (în prezent, NBC), iar difuzarea anuala este faimoasa datorita faptului ca este cea mai scumpa publicitate din an.
Si in 2021 s-au pastrat preturile din 2020 pentru publicitate, care se vinde in calupuri de cate 30 de secunde si au costat 5.6 milioane de dolari, conform informatiilor aparute in presa. Tot in aceasta editie, Shakira si Jennifer Lopez au intretinut pauza Super Bowl, care a fost urmarita de nu mai putin de 104 milioane de oameni.