Dupa moartea Reginei Elisabeta, audienta „The Crown” a crescut cu 800%. Filmarile pentru sezonul 6 au fost oprite din respect, creatorul Peter Morgan a declarat ca „The Crown este o scrisoare de iubire pentru ea.” In UK, cinematografele vor fi inchise in ziua inmormantarii.
In urma mortii Reginei Elisabeta a II-a, vizualizarile pentru serialul „The Crown” au crescut cu 800%, primul sezon aflandu-se pe primele locuri in clasamentele Netflix din intreaga lume.
Vestea vine la cateva zile dupa ce producatorii seriei „The Crown” au confirmat ca au oprit filmarile pentru al saselea si ultimul sezon la care se lucra de cateva saptamani. Echipa serialului se afla in Barcelona unde incercau sa refaca momentul accidentului in care a murit Printesa Diana insa in semn de respect fata de memoria Majestatii Sale Regina Elisabeta, productia va fi reluata abia dupa incheierea perioadei de doliu din Regatul Unit.
Creatorul seriei, Peter Morgan, a oferit publicatiei Deadline si declaratie oficiala in care sustine ca „The Crown este o scrisoare de iubire pentru ea si nu am nimic de adaugat momentan, doar liniste si respect.”
Pe langa „The Crown”, Morgan a scris scenariul si pentru filmul „The Queen” din 2006 care i-a adus Oscarul lui Helen Mirren dar si pentru spectacolul de teatru „The Audience” in care tot Mirren juca rolul Reginei. Succesul celor doua productii au inspirat aparitia „The Crown”.
Inca de la inceputurile filmarilor pentru primul sezon al seriei, Netflix avea planuri de rezerva in cazul mortii Reginei Elisabeta. Stephen Daldry, unul dintre producatorii responsabili pentru succesul seriei si regizor al primelor episoade, a promis ca daca serialul se va fi in productie in momentul decesului, se va opri pentru o perioada de timp.
Desi nu se cunoaste data exacta, Netflix a confirmat in repetate randuri ca va lansa noul sezon „The Crown” in mai putin de 2 luni.
Interesul crescut in cele 4 sezoane „The Crown” existente deja pe Netflix vine intr-un moment potrivit pentru cei care isi doresc sa recapituleze evenimentele descrise in serial deoarece in luna noiembrie va fi lansat al cincilea sezon.
Sezonul 5 marcheaza o noua schimbare de distributie, a treia din istoria serialului care a fost gandit de la inceput pe o structura care inlocuieste actorii la fiecare doua sezoane. Va acoperi inclusiv anul 1992 pe care Regina Elisabeta l-a descris intr-un discurs public drept „annus horribilis” din cauza evenimentelor nefericite care au marcat Familia Regala: anuntul a trei divorturi si un incendiu grav in Castelul Windsor.
In ultimele doua sezoane, rolul Reginei va fi jucat de Imelda Staunton, Printul Philip va fi Jonathan Pryce, Printul Charles va fi Dominic West, Printesa Diana va fi Elisabeth Debicki, Camilla Parker Bowles va fi Olivia Williams, prim-ministrul John Major va fi Jonny Lee Miller.
Campania de promovare pentru sezonul 5 va demara, cel mai probabil, la cateva zile dupa ceremonia de inmormantare a Reginei care va avea loc luni, pe 19 septembrie.
Mai jos puteti descoperi 15 filme, seriale, animatii si documentare despre viata Reginei Elizabeth pe care le puteti urmari zilele acestea online.
In semn de respect fata de Majestatea Sa, majoritatea cinematografelor din Regatul Unit vor fi inchise, cele care vor fi deschise vor proiecta live filmari de la ceremonia de inmormantare.
Cei mai mari operatori de cinema din Marea Britanie precum Odeon, Cineworld, Picturehouse, Showcase, The Light si BFI au anuntat ca vor tine salile inchise in ziua de luni. Lanturile mai mici precum Reel, Savoy, Arc si Picturedrome vor difuza fluxul live de la inmormantare, accesul publicului fiind gratuit.
Publicatia americana Variety a confirmat ca vor fi in jur de 150 de cinematografe care vor proiecta funeraliile la nivel national. In acelasi timp, trebuie mentionat ca, potrivit protocoalelor oficiale trimise de guvern, spatiile britanice destinate artei nu sunt obligate sa fie inchise nici in perioada de doliu, nici in ziua inmormantarii. Astfel, initiativa comuna a operatorilor de cinema subliniaza admiratia si respectul pe care britanicii il poarta fostului lor monarh.
Moartea Reginei a influentat mai multe evenimente artistice: Festivalul de Film din Londra a fost amanat cu o zi pentru a nu se suprapune cu ziua funeraliilor iar studiourile Universal au amanat cu 4 zile premiera unuia dintre cele mai importante filme pe care il vor lansa in aceasta toamna: „Ticket to Paradise” cu George Clooney si Julia Roberts.