Din culisele „Avatar: The Way of Water”. Kate Winslet si Zoe Saldaña despre recorduri de a-si tine respiratia sub apa. Cu unii dintre cei mai buni specialisti in controlul respiratiei, Zoe a obtinut 5 minute, Kate – 7 minute.
Unul dintre momentele importante din noul film Avatar “The Way of Water” este legat de capacitatea actorilor de a-si tine respiratia sub apa. Producatorii au lucrat cu cei mai buni specialisti din lume in controlul respiratiei, iar actorii care fac parte din distributie au povestit despre aceasta experienta. Kate Winslet, Sam Worthington si Zoe Saldana au urmat antrenamente intense in acest sens, in Noua Zeelanda.
De exemplu, Zoe Saldaña a povestit pentru publicatia The New York Times despre faptul ca a reusit sa-si tina respiratia cinci minute. Cameron a filmat majoritatea filmului „Avatar: The Way of Water” in rezervoare mari de apa, astfel incat scenele sale subacvatice sa nu para false. Cu alte cuvinte, scenele subacvatice „Avatar” nu arata ca scene subacvatice din „Aquaman” sau din viitorul „Mica Sirena” de la Disney.
Kate Winslet si-a impresionat colegii din „Avatar 2” cu faptul ca a rezistat sub apa aproape sapte minute, noteaza publicatia Evening Standard. Kate a depasit inclusiv performanta actorului Tom Cruise care, la filmarile subacvatice pentru „Mission: Impossible – Rogue Nation”, a obtinut un timp de peste 6 minute.
Pentru publicul larg, participarea lui Kate Winslet in Avatar 2 a fost o surpriza, mai ales ca actrita promisese ca nu va mai lucra cu James Cameron dupa experienta „Titanic”.
La filmarile pentru „Titanic” (1997), actrita a ajuns sa sufere de hipotermie, dupa ce a petrecut luni de zile in apa. Si-a promis atunci ca nu va mai lucra niciodata cu James Cameron, dar s-a razgandit intre timp.
Plasat la mai bine de un deceniu dupa evenimentele din primul film, „Avatar: Way of the Water” spune povestea familiei Sully (Jake, Neytiri și copiii lor), a problemelor care ii urmaresc, a eforturilor pe care le fac pentru a se mentine in siguranta, a luptelor pe care le duc pentru a ramane in viata si a tragediilor pe care le indura.
Primul Avatar, creat si regizat de James Cameron, a aparut in 2009 și ramane unul dintre filmele cu cele mai mari incasari din toate timpurile.
Avatar 2 a fost anuntat initial ca data de lansare in 2014, iar dupa multe amanari s-a ajuns la o data finala: 16 decembrie 2022.
Avatarurile 3, 4 și 5 sunt, de asemenea, in productie, fiecare urmand sa fie lansate la aproximativ doi ani dupa cel dinaintea sa. Titlurile acestora sunt: „Avatar: The Seed Bearer”, „Avatar: The Tulkun Rider” si „Avatar: The Quest for Eywa”.
Pana la intrarea in cinematografe a Avarar 2, pe Zoe Saldaña o puteti vedea in mini-seria Netflix „De la zero”, o poveste de dragoste foarte frumos nuantata in Florenta, Sicilia si Los Angeles, dar care are final tragic.