Noua colectie Balmain care urma sa fie prezentata la Paris Fashion Week a fost furata dintr-un camion de livrare. Olivier Rousteing, directorul artistic al casei de moda, va reface cele 50 de tinute in timp record.
Zeci de piese de imbracaminte din viitoarea colectie a casei de moda Balmain au fost furate in weekend. Camionul de livrare in care se aflau tinutele a fost „deturnat de un grup de persoane”, potrivit directorului artistic al brandului, Olivier Rousteing.
Dupa o colectie realizata in colaborare cu Beyonce, Rousteing se pregateste de cateva saptamani pentru a-si arata noile creatii in premiera la Saptamana Modei. Este un moment de cotitura pentru Balmain, brandul spera sa atraga din nou atentia presei si a publicului cu tinute menite sa fie purtate pe covorul rosu dar si in viata de zi cu zi.
Balmain are in acest moment unul dintre cei mai longevivi directori de creatie din industria modei dupa ce Sarah Burton a fost concediata recent de la conducerea atelierului Alexander McQueen. In ultimii ani, marile case de moda care domina sectorul bunurilor de lux si-au schimbat constant designerii pentru ca vechii directori creativi nu mai fac fata presiunilor comerciale de a produce zeci de colectii anuale care sa creasca profiturile constant.
Rousteing s-a declarat extrem de dezamagit de jaful colectiei sale pe care l-a anuntat printr-o postare pe contul lui de Instagram.
Intr-o declaratie postata pe Instagram, Rousteing a scris ca „mai mult de 50” dintre noile tinute care constituie noua colectie au fost furate, la fel ca si camionul care le transporta. El a spus ca incidentul a avut loc in timp ce hainele erau livrate de la aeroport la sediul companiei din centrul Parisului, desi nu a precizat care aeroport.
„Astazi m-am dus la birou la ora 9 dimineata, asteptand ultimele piese pentru show-ul nostru, show-ul nostru Balmain din septembrie. Incepusem sa creez niste look-uri cu echipa mea, iar soferul nostru ne-a sunat si ne-a spus ca a fost deturnat de un grup de persoane”, a scris designerul pe Instagram.
Potrivit lui Rousteing, soferul este in siguranta insa designerul este dezamagit pentru ca „atat de multi oameni au muncit din greu pentru a face aceasta colectie. Vom reface totul, dar acest lucru este atat de lipsit de respect. Vom munci mai mult, zile si nopti, de asemenea furnizorii nostri vor munci zile si nopti, dar acest lucru este atat de lipsit de respect.”
Designerul a precizat ca evenimentul de lansare al colectiei Balmain va necesita un efort mare din partea echipei sale dar va ramane stabilit pe 27 septembrie 2023, langa Turneul Eiffel.
Desi Rousteing se refera la incident ca fiind un furt calculat, presa internationala catalogheaza intamplarea drept un „presupus jaf” deoarece politia si procurorii francezi au decis pana in acest moment sa nu ofere declaratii pe marginea acestui subiect.
Contactata de echipa de jurnalisti de la Associated Press, politia pariziana a directionat intrebarile catre procurori care nu au putut fi contactati pentru comentarii. Acest lucru a ridicat in mediul online semne de intrebare legate de veridicitatea declaratiilor lui Rousteing.
In primul rand, cunoscatorii din industria modei stiu ca astfel de colectii sunt finalizate de obicei cu cateva ore inainte sa fie prezentate pe podium, nici macar cei mai eficienti designeri nu reusesc de obicei sa finalizeze colectiile cu mai bine de doua saptamani inainte de lansare.
In acelasi timp, Olivier Rousteing este unul dintre cei mai apropiati prieteni ai clanului Kardashian, membrii familiei respective fiind bine cunoscuti pentru inscenarile unor evenimente pentru a atrage atentia presei si a publicului. De aceea, au aparut intrebari legate de valul de publicitate de care se bucura Balmain inaintea lansarii colectiei. Incidentul a starnit un interes major in modul cum vor arata noile tinute, un interes de care Balmain nu s-a mai bucurat de dinaintea pandemiei.
In plus, reticenta politiei de a oferi orice comentarii pe marginea unui incident si reticenta reprezentantilor companiei Balmain de a oferi detalii legate de jaf lasa multe intrebari fara raspuns, tinand cont de faptul ca autoritatile franceze sunt de obicei foarte atent implicate in urma unor astfel de incidente.
Totodata, postarea lui Rousteing de pe Instagram i-a atras o multime de mesaje de sustinere din partea colegilor designeri din industria modei.
Mai multe personalitati din industria modei l-au sustinut pe Rousteing. Directorul de creatie al brandului Versace, Donatella Versace, a scris: „Iti trimit toata dragostea mea. Stiu ca tu si creativitatea ta veti reusi sa treceti peste asta!”.
Designerul Simon Porte Jacquemus a comentat, de asemenea, „Putere” la postare.
Olivier Rousteing s-a alaturat echipei Balmain in 2009.
In deceniul petrecut la conducerea casei de moda, designerul parizian a organizat numeroase prezentari fastuoase pe podium, obisnuind sa lanseze peste 100 de tinute in fiecare colectie. La inceputul acestui an, el a decis sa inceapa sa organizeze prezentari mai intime, cu 250 de invitati si 52 de look-uri.
In ultimele sezoane, creatiile lui au fost catalogate drept reinterpretari ale unor tinute celebre din trecutul istoric al Balmain, sezonul anterior fiind inspirate din creatiile Balmain din anii ’60 si ’70.
Fondata in 1945, casa de moda Balmain este in prezent controlata de fondul de investitii qatarez Mayhoola, care detine, de asemenea, o 70% din actiunile marcii italiene Valentino.
Balmain se numara printre cele peste 100 de branduri – inclusiv cele mai puternice din moda franceza, precum Louis Vuitton, Chanel, Saint Laurent si Dior – care isi vor prezenta cele mai recente creatii in timpul celor noua zile ale Saptamanii Modei de la Paris, intre 25 septembrie si 3 octombrie 2023.
Mai jos puteti vedea cele mai recente colectii Balmain.