(video) Trailerul „Bruised”, debutul regizoral al lui Halle Berry. Actrita s-a antrenat 6 luni cate 5 ore pe zi pentru a juca o luptatoare de arte martiale si si-a rupt 2 coaste la filmari.
Netflix se pregateste sa lanseze primul film regizat de Halle Berry, „Bruised” care va fi disponibil incepand cu 24 noiembrie pe platforma de streaming. Desi initial planuia doar sa joace rolul principal, Berry a ajuns sa il regizeze pana la urma si a trait una dintre cele mai grele experiente ale carierei sale, in special din punct de vedere fizic.
Filmul „Bruised” (Cicatrici) a fost proiectat in premiera la Festivalul International de Film de la Toronto, in luna septembrie a anului trecut. Reprezentantii Netflix au cautat-o pe Berry cu cateva zile inainte de lansare, au cerut sa vada filmul si i-au oferit in jur de 20 de milioane de dolari pentru drepturile de difuzare. Productia va fi disponibila inclusiv in Romania incepand cu 24 noiembrie iar primul trailer poate fi vizionat mai jos.
In filmul „Cicatrici” (asa cum il veti gasi pe Netflix), Jackie Justice (Halle Berry) este o luptatoare de arte martiale mixte care cade in dizgratie si paraseste lumea acestui sport.
Marcata de ghinion si plina de furie si regrete, la ani de zile de la lupta care a facut-o sa renunte la MMA, Jackie este convinsa de managerul si prietenul ei Desi (Adan Canto) sa participe la o lupta clandestina brutala. Ea atrage atentia unui promotor al ligii de lupte (Shamier Anderson) care ii promite revenirea in ringul de lupta. In acelasi timp, este surprinsa de Manny (Danny Boyd, Jr.), fiul pe care l-a abandonat cand era copil si care apare la usa ei. Din distributie mai fac parte Adriane Lenox, Sheila Atim, Valentina Schevchenko si Stephen McKinley Henderson.
Berry a declarat ca nu si-a propus sa regizeze filmul, tot ce isi dorea era sa joace rolul principal.
Intr-un interviu acordat publicatiilor Variety si iHeart, actrita a povestit ca „scenariul a fost scris, la vremea respectiva, pentru o femeie alba de 22 de ani. Si bineinteles, ca nu s-ar fi potrivit cu mine. Insa i-am convins pe producatori ca eu trebuie sa joc rolul acesta, ca este mult mai relevant pentru vremurile in care traim daca ma vor alege pe mine.” Inainte ca Berry sa semneze contractul, se stia ca Blake Lively va juca rolul principal iar Nick Cassavetes il va regiza.
Dupa ce a luat castingul, a inceput cautarea unui regizor care sa se ocupe de film. Actrita a facut parte din echipa producatorilor in timp ce incercau sa gaseasca omul potrivit si, dupa multe incercari care nu i-au multumit si in care Berry isi expunea constant punctul de vedere despre cum crede ca ar trebui sa arate filmul, producatorii au intrebat-o: „De ce nu regizezi tu atunci?”. Actrita a raspuns: „Nu pot sa greizez, e un rol mult prea mare si prea greu pentru mine. Nu cred ca ar trebui sa ma ocup si de partea de regie. Insa producatorii mi-au dat atat de multe incredere si m-au facut sa inteleg ca nimeni altcineva nu crede atat de mult in aceasta poveste asa cum cred eu, nimeni nu o intelege atat de bine.”
Scenariul scris de Michelle Rosenfarb a fost schimbat pentru a se potrivi contextului lui Berry: o femeie aflata in pragul varstei mijlocii – varsta actritei in realitate este de 55 de ani, avea 52 la filmari – iar culoarea pielii ei joaca, de asemenea, un rol foarte important. Tinand cont de miscarea „Black Lives Matter” si de agenda sociala dominata de discutiile feministe si „ageist”, despre oamenii in varsta care nu isi au locul in productii comerciale, scenariul a fost adaptat pentru a fi perfect relevant pentru anul 2021.
Berry avea experienta de antrenament fizic din perioada de pregatire pentru filmarile „John Wick: Chapter 3 – Parabellum” cand si-a rupt 3 coaste. Pentru „Bruised”, si-a rupt 2 coaste.
La filmarile „John Wick” din 2019, Berry nu stia ce se intampla in corpul ei insa era in dureri uriase si nu putea sa respire. In realitate, isi rupsese 3 coaste si a avut nevoie de spitalizare: „Am crezut ca am cancer la os. Sau ca este osteoporoza prematura. Nu intelegeam ce se intampla cu mine din moment ce faceam atat de mult sport, ma simteam in forma. Am crezut ca are legatura cu diabetul pentru ca sunt mai predispusa sa imi fracturez oasele decat alti oameni.”
In cazul productiei „Bruised”, si-a rupt 2 coaste intr-o secventa in care se lupta cu personajul jucat de Valentina Shevchenko si a primit un genunchi in piept. Insa nici macar cu coastele fracturate nu a vrut sa se opreasca din filmari si a vazut filmul ca marea sansa a vietii ei. Ca sa fie sigura ca o sa fie gata cu tot ce trebuie, si-a facut un program riguros in care se trezea dimineata la 5 si incerca sa nu lase durerea de coaste sa afecteze programul filmarilor: „Nu am vrut sa ma opresc pentru ca m-am pregatit atat de mult. Am repetat mult, eram gata. Asa ca mintea mea – cea a unui regizor – era o voce care imi spunea sa nu ma opresc, orice ar fi. Si am compartimentat durerea, mi-am spus ca nu ma opresc. Ca am ajuns departe si ca o sa joc ca si cum nu ma doare. O sa ma conving singura ca nu doare. Si am reusit.”
Berry s-a antrenat aproape 6 luni pentru film, in fiecare zi avea o ora de forta – din care 15 minute erau numai pentru abdomen – si alte 4 ore de arte martiale mixte. Cel mai des a practicat jiu jitsu, Muay Thai si capoeira. Insa partea grea a venit in momentul in care la fiecare exercitiu antrenorul i-a adaugat greutati pe diferite zone ale corpului: glezne, spate sau incheieturile mainilor.
Rezultatul antrenamentului intens a fost documentat de actrita pe contul ei de Instagram asa cum veti vedea mai jos.
In ultimii ani, actrita premiata cu Oscar a avut destul de putine aparitii. In 2017 a aparut in “Kingsman: The Golden Circle”, in 2019 i-a fost partenera lui Keanu Reeves in “John Wick 3: Paravellum”si a jucat in „Bruised”.
Berry s-a plans in mai multe interviuri acordate in ultimul an ca nu primeste atat de multe propuneri de filme pe cat s-ar crede despre cineva care a castigat un Oscar. In plus, da vina pe factorul rasial pe care il considera decisiv in cazul marilor studiouri de la Hollywood. Pana astazi, este singura actrita de culoare care a castigat un Oscar pentru cea mai buna actrita intr-un rol principal.
In curand va aparea in „Moonfall”, o pelicula sci-fi despre un pericol iminent care ameninta lumea. Va fi regizata de Roland Emmerich, cel care a ajutat si la scrierea scenariului. Emmerich este recunoscut pentru filmele sale despre distrugerea Pamantului; a mai regizat si “Independence Day” si “The Day After Tomorrow”.
Mai multe despre film puteti citi mai jos.