Tineri artisti si curatori romani pot aplica pentru burse la Academia de vara de la Salzburg, cea mai veche scoala de vara de arta din Europa. Bursele acopera cazarea si masa, cheltuielile de calatorie si taxa de participare la cursuri.
Au fost deschise aplicatiile pentru burse la Academia de vara de la Salzburg. Fundatia ERSTE ofera anul acesta 14 burse pentru tineri artisti si curatori emergenti din Croatia,Republica Ceha, Ungaria, Romania, Republica Slovaca, Slovenia si Ucraina pentru a participa la un curs la alegerea lor la Academia Internationala de Arte Frumoase de Vara din Salzburg 2023.
Aplicatiile sunt deschise pana pe 10 aprilie 2023 si sunt destinate tinerilor aflati la inceput de cariera care isi doresc sa invete de la artisti, curatori si critici cunoscuti despre productia de arta, precum si despre practica curatoriala si scrierea despre arta.
In fiecare vara, aproximativ 300 de studenti din peste 50 de tari participa la peste 20 de cursuri ale celei mai vechi academii de vara destinata artelor din Europa.
Cursurile vor avea loc intre 17 iulie si 26 august 2023, bursantii pot alege din 18 cursuri diferite sustinute de jucatori importanti din arta contemporana. Printre mentori se numara si Cosmin Costinas, co-curatorul Pavilionul Romaniei de la Bienala de Arta de la Venetia de anul trecut.
Munem Wasif, Christina Dimitradis, Anna Daucikova, Leon Kahane, Tracey Rose, Flaka Haliti sau Hannah Tilson vor tine cursuri care tin de teoria si practica artei, de curatoriat, de jurnalism cultural si de instalatii artistice. Majoritatea atelierelor implica si o parte practica.
Pentru a exprima solidaritatea cu Ucraina si cu oamenii care trebuie sa indure sau sa fuga de razboiul care se desfasoara acolo, anul acesta programul este deschis si artistilor ucraineni, doua burse fiind dedicate acestora.
Bursele sunt concepute pentru artisti si curatori aflati la inceputul carierei lor, juriul fiind format de reprezentanti ai site-urilor tranzit din Cehia, Ungaria, Romania, Republica Slovaca, Asociatia Igor Zabel, Colectia Kontakt/WHW Akademija si Fundatia ERSTE.
Aplicatiile trebuie sa includa un formular digital completat in intregime, o scrisoare de intentie care explica de ce aplicati, ce asteptari aveti de la participarea la curs si de ce credeti ca sunteti calificat pentru participare (max. 5000 de caractere), un CV de maximum o pagina si un portofoliu de maximum 10 MB. Toate textele trebuie sa fie formulate in limba engleza.
Bursele acopera cazarea si masa, cheltuielile de calatorie si taxa de participare la curs, mai multe detalii despre posibilitatile de cazare veti gasi pe site-ul SummerAcademy.at.
Mai multe detalii despre cursurile pentru curatori si artisti aici, mai despre bursele oferite aici.
Academia Internationala de Vara de Arte Frumoase din Salzburg a fost fondata in Cetatea Hohensalzburg, in 1953, de Oskar Kokoschka sub numele de „Scoala a Vederii” (School of Seeing).
Anual, cei aproximativ 300 de participanti din peste 50 de tari urmeaza aproximativ 20 de cursuri oferite in doua locatii fixe: Cetatea Hohensalzburg si cariera Untersberg din Fürstenbrunn, precum si in alte spatii temporare din orasul Salzburg.
Sunt organizate ateliere de lucru intensive cu o durata cuprinsa intre o saptamana si patru saptamani, care abordeaza aspecte de actualitate ale productiei de arta si sunt conduse de artisti remarcabili din intreaga lume. Bursantii vor lua parte la discutii cu artistii, prelegeri si discutii despre istoria si teoria artei, expozitii, plimbari prin oras si vor avea si un timp dedicat exclusiv reflectiei si productiei de arta.
Scopul cursurilor este sa ii ajute pe tinerii aflati la inceputul carierei sa isi lamureasca si reevalueze propriile roluri de artisti, curatori, scriitori si functia sociala a productiei lor artistice, explorand, de asemenea, posibilitati de deschidere a unor noi modalitati de a-si aduce lucrarile la cunostinta publicului. Intalnirile sunt un bun prilej de formarea unor cercuri si legaturi sociale care pot fi benefice pentru toti cei implicati si pot ajuta la dezvoltarea artei contemporane.