In culisele Festivalului de film de la Cannes (3): Cristian Mungiu, Mirela Oprisor, Emanuel Parvu
Editia din acest an a Festivalului de film de la Cannes a fost anulata, dar incercam sa va aducem aproape o parte din atmosfera festivalului prin amintirile nostalgice si amuzante ale unora dintre actorii si regizorii romani prezenti in festival.
Dincolo de amintirile pe care vi le prezentam, in fiecare zi puteti vedea pe platforma Traieste Febra Cannes-ului filme premiate in festival. Astazi de la ora 18.00 si pana la 2.00 puteti vedea filmul Paterson, in regia lui Jim Jarmusch, film care a fost in selectia oficiala in anul 2016.
Biletul de vizionare pentru intreaga familie este 12 ron si il puteti cumpara de aici.
Prima amintire de astazi este legata si de Jim Jarmusch si ii apartine regizorului si producatorului Cristian Mungiu, cel care a initiat si platforma Traieste Febra Cannes-ului.
Cristian Mungiu e cel mai premiat regizor roman la Cannes din toate timpurile cu marele premiu Palm D’Or castigat in 2007 (pentru 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, film care a fost nominalizat si la Globurile de aur in acelasi an), premiu pentru cel mai bun scenariu in 2012 pentru filmul “Dupa Dealuri” ( actritele din rolurile principale Cristina Flutur si Cosmina Stratan au castigat atunci premiu pentru cea mai buna interpretare feminina), dar si premiul cel mai bun regizor pentru “Bacalaureat” in 2016.
In 2013 Cristian Mungiu a facut parte din juriul pentru competitia principala a Festivalului de Film de la Cannes. De 10 ani, Mungiu si echipa lui aduce publicului iubitor de cinema filmele premiate la Cannes intr-o saptamana speciala, la inceputul toamnei: Les Films de Cannes a Bucharest. Din aceasta perspectiva si cu acest palmares impresionant (am mentionat doar premiile legate direct de Cannes pentru ca filmele lui Cristian Mungiu au multe alte premii in festivaluri internationale; e singurul roman are a avut un film de lung metraj pe lista scurta pentru nominalizarile la Oscar – „Dupa Dealuri”), sa ne intoarcem in timp in 2002 la prima prezenta la Cannes cu “Occident”, lung metrajul sau de debut.
Am ajuns la Cannes pentru prima data in 2002, cu Occident. Eram cu Oleg Mutu, care filmase, cu Alexandru Papadopol, Valeriu Andriuta, Anca Androne, Tania Popa, dintre actori, cu Ana Ioneci care facuse costumele, cu Dan Badea si Cristina Ionescu, care produsesera, cu Catalin Dordea, care facuse castingul iar Dan Burlac, da, la recomandarea Adei Rosetti, actiona drept un fel de ‘atasat de presa’ – ca om care mai fusese la Cannes si ‘stia mersul’. De fapt, talentul lui principal, la care cred ca e campion mondial si astazi era sa te bage la orice petrecere, fie ca aveai acreditare sau nu. Ne facuse rost de niste badge-uri de plastic de pe la diverse plaje – pe care le purtam mindri la git – si cumva convinsese nu stiu cum pe unii sa ne primeasca zilnic la masa de prinz – desi eram vreo zece. Nu stiam daca urma sa fie singurul Cannes din viata noastra sau nu – asa ca luasem cu noi pe oricine voise sa vina, ca sa aiba ce povesti nepotilor. Baietii isi inchiriasera smochinguri, iar fetele isi comandasera rochii la croitor, pe masura, pentru eveniment – cu umeri goi si paiete. Ba parca Anca Androne ajunsese pina si pe la Becali, daca nu ma insel, in cautare de finantare pentru ‘calatoria vietii’. Pe vremea aceea CNC-ul se ocupa de cazarea delegatiilor participante iar Alina Salcudeanu ne gasise o cazare intr-o pensiune intr-un satuc, la vreo 20 de kilometri de Cannes. Ca sa ajungem la festival, luam trenul sau ne lua Dan Badea – ca el venise cu masina si se cazase in oras. Era un dormitor comun – si eram mai multi decit paturi in camera dar nu conta – se mai dormea si pe jos. Eram la Cannes si ne placea totul: palmierii, briza marii, forfota de pe croazeta, plajele, terasele din port la care trageam de cite o bere trei ore ca sa ne zgiim la oameni, fotografii care se repezeau sa-ti faca poze – pe care apoi incercau sa ti le vinda.
La un moment dat am primit nu stiu cum o invitatie la o petrecere in onoarea lui Charles Aznavour, a carui zi de nastere cadea in timpul Cannesului. Erau zeci de invitati acolo, care mai de care mai dichisiti. Si la o masa l-am vazut pe Jim Jarmusch. Spre desert, asa, mi-am facut curaj si am mers sa vorbesc cu el. I-am zis cine sint, ca il admiram nespus si l-am intrebat daca si-ar face timp sa vina sa-mi vada filmul. Pleca a doua zi si mi-a zis sa ii las un VHS la hotel. Era inregistrat, mi-a zis, sub numele de Duane Reade. De dimineata m-am dus si i l-am lasat.
Un an mai tirziu, cind, printr-o conjunctura, ajunsesem in State sa scriu un scenariu pentru Dennis Hopper, i-am povestit intimplarea iar Hopper, arogant, a comentat: why the hell would somebody like Jim Jarmusch travel incognito? Am incercat sa-i explic ca la Cannes e alta lume si zeii sint altii.
Multi ani mai tirziu, dupa ce incepusem sa ma implic cumva in distributia de filme, am zis ca neaparat intr-o zi as vrea sa distribui in Romania un film de a lui Jarmusch. Sa pot sa-i zic: hei, Jim, stii, noi sintem distribuitorii tai in Romania. Pina la urma i-am distribuit doua: Only Lovers Left Alive si Paterson, pe care il puteti vedea joi seara, in evenimentul nostru de evocare a festivalului: Traieste Febra Cannesului.
Mai ramine sa il conving pe Jim sa ne viziteze odata – in persoana.
Mirela Oprisor a fost prezenta la Festivalul de film de la Cannes in 2010 cu filmul “Marti, dupa Craciun”, scris si regizat de Radu Muntean, unde juca rolul unei femei pe care sotul se pregateste sa o anunte ca vor divorta pentru ca este implicat in alta relatie. Sotul era interpretat de Mimi Branescu, iar amanta de Maria Popistasu. In distributia filmului mai sunt Victor Rebengiuc si Dragos Bucur.
Pentru rolul sotiei inselate dupa 10 ani de mariaj, Mirela Oprisor a primit premiul pentru cea mai buna interpretare feminina la Festival de Film de la Sarajevo in acelasi an si critici elogioase in presa internationala.
Am fost acum 10 an la Cannes cu echipa filmului “Marti, dupa Craciun”; cu Radu, cu Mimi, Maria, directorul de imagine – Tudor Lucaciu, eram o echipa destul de restransa…Nu am fost in sectiunea de competitie, ci in Un Certain Regard, dar am avut parte de o premiera cu covor rosu, fotografi, presa, ca la carte…
A fost un cumul de factori care au facut ca acel eveniment sa fie o bomba emotionala: de la pregatirea pentru covorul rosu pana la intalnirile de acolo. Pe vremea ceea nu aveam PR, nu avea cine sa se ocupe de garderoba mea pentru ceea ce trebuia sa port pentru fiecare zi, conferinta de presa, covorul rosu, asa ca timp de cateva saptamani inainte de premiera totul a fost foarte agitat pentru ca m-am ocupat singura de toate detalile.
Dar ajunsa acolo, au fost cateva evenimente foarte frumoase care m-au incarcat emotional pentru ani. E o experienta pe care o dorec fiecarui actor de la noi.
Imi amintesc cum, la premiera, trebuia sa intram pe covorul rosu, eram in masina care ne luase de la hotel si auzeam in statia soferului numaratoarea inversa 5, 4, 3, 2, 1, cand trebuia sa ne dam jos din masina. In stanga si-n dreapta sute de fotografi. Si numaratoarea aceea, semn ca totul era pus la punct, atentia era pe tine, dar erai si parte dintr-un spectacol. Foarte emotionant.
La premiera sala a fost plina, publicul ne-a aplaudat. Pe vremea aceea nu se mergea asa de des la Cannes, Radu Muntean era deja la a doua premiera acolo, mai fusesera Cristi Puiu si Cristian Mungiu, dar in tara inca nu se intelegeau foarte bine aceste realizari.
Trei – patru zile cat am stat acolo in fiecare seara aveam invitatii la petreceri pe yahturi, la restaurant, petrecerea romaneasca; era ceva foarte special si ca atmosfera dar si faptul ca, pentru prima data, vedeam femei foarte elegante in fiecare zi, oriunde mergeam. Si ziua si seara, pe langa tine treceau numai femei foarte elegante; seara le mai vedeai ca isi scoteau sandalele cu toc si mergeau desculte pe plaja, cu incaltamintea in mana, in rochiile lor lungi, un glamour pe care nu-l cunoscusem pana atunci.
Cel de-al doilea moment pe care mi-l amintesc cu mare drag e intalnirea mea pe faleza cu Pedro Almodovar. Iesisem sa ma plimb si sa beau o cafea, am intrat pe o terasa si la masa alaturata de locul unde ma asezasem, era Almodovar. Am baut cate o cafea amandoi, separat desigur, dar totusi in acelasi timp, privind Mediterana.
Emanuel Parvu a fost la Cannes in ipostaza sa de actor in filmul lui Cristian Mungiu, Bacalaureat, in 2016.
Parvu este si regizor, iar amintirea lui face referire la Festivalul de film de la Sarajevo unde in 2009 a castigat un premiu cu primul sau scurt metraj, pentru a reveni in 2017, cu “Meda sau Partea nu prea fericita a lucrurilor” care a castigat premiul pentru cel mai bun regizor si cel mai bun actor (Serban Pavlu), la acelasi festival de la Sarajevo.
Nu stiu ce sa zic despre Cannes. Nici nu pot sa zic ca mi s-a rupt costumul la umeri în spate, la cusaturile manecilor si de la un anumit moment aveam asa o pozitie ciudata ca sa maschez chestiunea, încat dadeam mana ca o rata, ma-ndreptam si ma suceam cu tot bustul, pe genul Robocop cumva. Doar ca eram atat de fericit cand am auzit melodia Fratilor Peste (semn ca intra echipa de la Bacalaureat pe covorul rosu) încat puteau sa mi se descoasa si chilotii, nu ma mai interesa nimic. Înaintea noastra cu cateva minute trecusera Jean-Pierre Léaud si Willem Dafoe. Acasa, mama cu tata erau la Sala Palatului, se uitau si ei la transmisiunea în direct. (domnul Mungiu a reusit cumva sa faca sa se vada înainte de premiera si momentul unic de pe covor, sa se vada si fetele noastre uscate de bucurie si înlemnite de uimire, cu zambetul blocat într-un suras care parca îti tinea colturile gurii legate de urechi). Am un singur regret. Ca am fost singur. Dintr-o conjunctura ciudata n-am împartit momentul cu Miruna. Dar am facut ceva acolo – ce m-a învatat mama – si o sa ma întorc. Stiu sigur asta. Am probat-o si la Sarajevo acum 11 ani si dupa 8 ani m-am întors acolo. Deci functioneaza.
O alta amintire de la premiera la Cannes a filmului Bacalaureat in regia lui Cristian Mungiu puteti citi de la Rares Andrici.
