In contextul in care arta, sub multe dintre formele ei, este minimalizata in aceasta perioada pandemica (reprezentatii ei aflandu-se in discutii complicate cu reprezentatii statului pentru sprijinirea muncii lor), urban.ro va arata beneficiile in educatie ale artei.

V-am prezentat in urma cu cateva zile un liceu din Galati care a recreat tablouri celebre cu mijloace moderne intr-un proiect in care se dorea imprietenirea lor cu mari artisti, acum va aratam un exemplu de la o scoala cu nevoi speciale.

Exista o categorie de copii pentru care scoala online este unul dintre cele mai dificile lucruri cu care se confrunta pentru ca ei functioneaza mult mai bine in grup, la clasa, unde profesorul este alaturi de ei in fiecare moment: copiii cu diferite deficiente, copiii CES, copiii cu cerinte educationale speciale.

Acestia invata si alfabetul emotiilor pe care profesoara Iulia Mandasescu il descrie drept nevoia de a fi in siguranta: “inainte de a preda, inainte de face activitati de invatare, am grija ca ei sa se simta incurajati, sa simta ca sunt intr-un spatiu securizant, ca au “voie” sa greseasca, sa puna intrebari, ca pot primi sprijin nu doar de la mine dar se pot ajuta intre ei. Si incerc sa-i invat sa-si gestioneze si emotiile negative. Cel mai important pentru un copil cu cerinte educationale specifice este sa aiba o relatie de incredere cu profesorul, cu colegii si sa se simta acceptat”. 

Copiii din clasa a II-a de la Scoala Speciala Gimnaziala pentru Surzi din Bucuresti, indrumati de profesoara Iulia Mandasescu, profesor psihopedagogie speciala au creat o carte ilustrata doar pentru ei si pentru parinti

• 

• 

• 

 O parte dintre copii provin din medii defavorizate, din familii  pentru care educatia nu este o prioritate. “Avem multi copii care gaseau in scoala un mediu propice dezvoltarii lor pe toate palierele. Multi erau in regim intern, stateau la internatul scolii unde aveau toate nevoile acoperite. Mai este problema barierei de limbaj. Uneori, comunicarea este dificila prin camerele web pentru ca multi stau in zone fara semnal, miscarea mainilor mele este sacadata si ei nu ma inteleg”, explica Iulia lucrul ei de zi de zi cu acesti copii.

 “Au fost foarte surprinsi, mai ales ca le-am zis ca vom citi o carticica si lor nu le place sa citeasca. Aveau ochisorii asa, usor inchisi si cand au vazut ca ilustratiile sunt desenele lor au fost foarte bucurosi. Ma tot intrebau daca sunt desenele lor si tot nu le venea sa creada.  Parintii au ramas foarte impresionati”, povesteste Iulia.

Cartea este disponibila aici.

Demersul creativ a pornit de la observatia naturii. “Am pornit de la faptul ca in fiecare zi vorbeam despre schimbarile din natura. Apoi, toamna este anotimpul meu preferat. De ce? Nu pentru ca celelalte nu sunt frumoase, dar este anotimpul in care incepem ceva nou. Da, inceperea anului scolar si conexiunea dupa o vacanta lunga pentru mine este ca o pagina noua. Ii invat si pe ei sa iubeasca natura, asa cum o iubesc si eu”, povesteste Iulia Mandasescu.

Profesorul isi doreste sa-i invete sa aiba incredere in ei, sa le bucure copilaria, sa simta ca sunt iubiti, apreciati si ca pot invata sa zboare, “fiecare cat de sus poate”.

Orele de desen pe care Iulia Mandasescu le tine pentru copiii surzi se desfasoara cu o foaie de flipchart pe care o prinde pe tabla, pozitioneaza camera web intr-un unghi potrivit si ei urmaresc miscarile mainii profesorului.

• 

• 

• 

“Ei sunt captivati pentru ca nu le spun de la inceput ce desenam. La final sunt absolut entuziasmati cand vad ca au reusit sa dezeneze o girafa sau pe Mickey Mouse. Alteori le dau doar cateva indicatii: “Folosim rosu, maro si galben. Ce putem desena? Un copac de toamna”. Alteori aleg ei ce sa desenam”, explica Iulia procesul creativ.

Pentru copiii surzi imaginile sunt importante. Cu ajutorul imaginilor, mai ales la varste mici, ei reusesc sa proceseze mai usor informatia. Desenul este o parte foarte importanta a dezvoltarii lor. Desenul nu-ti dezvolta doar creativitatea te ajuta in toate procesele psihice: atentie, gandire, vointa, imaginatie, limbaj. “In plus, eu am observat ca desenul ii ajuta sa-si depaseasca anxietatea, sunt mai linistiti, au mai multa rabdare, sunt mai atenti”, subliniaza profesorul importanta orelor de desen.

La Scoala Speciala Gimnaziala pentru Surzi Bucuresti exista atelier de Art Terapie, unde elevii experimenteaza diferite tehnici de lucru: picteaza, modeleaza, cos, lipesc, croseteaza, familiarizandu-i din primele clase cu “lucrul manual”. Art terapia dezvolta copiii unitar, armonios, si ii invata sa respecte pasi de lucru, organizare si sa observe frumosul din jurul lor.

Iulia Mandasescu s-a hotarat sa devina cadru didactic in urma cu 10 ani, iar laScoala Speciala Gimnaziala pentru Surzi Bucuresti a ajuns indrumata de o colega.  Iulia preda la clasa a II a-deficienta senzoriala de auz. “O parte din disciplinele pe care le predau sunt aceleasi ca la o scoala de masa, dar avem si discipline specifice: labiolectura, limbaj mimico-gestual. Eu predau toate disciplinele folosind limbajul semnelor, adaptez o parte din materia de clasa a II a, caut metode, strategii didactice care sa le faciliteze copiilor accesul la informatie”, explica profesoara demersul educational pentru copiii cu deficiente de auz.

“Copiii din clasa mea nu sunt doi la fel. Cu toate acestea, am reusit sa formez un colectiv foarte bine inchegat. Copii se simt bine impreuna si se potenteaza unul pe celalalt. Eu lucrez cu ei pe grupe. Nu lucrez cu toata clasa in acelasi timp pentru ca mi-ar fi greu sa-i pot urmari pe toti”, descrie Iulia copiii pe care ii indruma.

Cel mai important pentru un copil cu dizabilitati este sa aiba o rutina pe care sa o urmeze indeaproape.

“Din rutinele pe care le urmez cu sfintenie, pe care le urmam si la scoala, este sa observam ce este in jurul nostru. Cei mai multi elevi din clasa mea sunt din mediul rural, asa ca ii trimit sa observe copacii din curte, florile, frunzele. In fiecare dimineata vorbim despre cum este vremea si ce schimbari se petrec. Incerc sa fac cat mai multe activitati care sa nu necesite materiale educationale, deoarece nu au toti acasa posibilitati si nu vreau sub nici o forma ca asta sa fie o bariera pentru ei, sa refuse sa intre online de teama sau rusine ca nu au, de exemplu, foi glasate.  Pentru noi este important sa ne vedem zilnic si sa stim ca acela e un timp castigat”, adauga Iulia.

• 

• 

Pentru toti copiii scoala online inseamna o schimbare majora, insa pentru cei cu deficiente lucrurile sunt si mai complicate. Copiii au nevoie de supravegherea parintilor, iar cei mai multi dintre acestia lucreaza sau nu stiu cum sa-i ajute, cum este cazul copiilor din clasa Iuliei.

Scoala online pentru copiii din clasa Iuliei a inceput foarte greu. Aceasta descrie ca “Nici nu se logau, nu stiau, nu voiau. Parintii nu stiau sa-i ajute. Atunci cand intrau online, in putinele dati cand reuseau, nu stiau ce sa faca. Stateau si se uitau la mine fara sa am nicio reactie din partea lor. Uneori plangeau, parintii se enervau si tot ce auzeam dincolo de camera erau nemultumiri. Dar cu rabdare reusesti orice. Acum se logheaza singuri, zilnic, in orarul stabilit impreuna. Petrec cu ei cam 3 ore pe zi online, lucrand in grupuri mici. Si este absolut fantastic sa-i vad cum evolueaza, cum incep sa-si intre in ritm, sa aiba rutine sanatoase, sa fie organizati. Vinerea este ziua in care “sarbatorim” micile reusite din saptamana. Eu cred ca e important ca ei sa simta ca desi nu suntem aproape fizic, suntem  in continuare o echipa.”

Iulia merge in fiecare zi la scoala si preda online din clasa pe care copiii o recunosc ca fiind a lor. A dezvoltat o rutina si din ritualul de pregatire a activitatilor, astfel incat copiii sa se simta cat mai comfortabil si sa vada lucrurile cu care deja sunt familiari.

“Eu pornesc camera video  la ora 8, desi ei au timpul de conectare pana la 9. Practic de la 8-9 avem pregatirea activitatilor dar ce mi se pare foarte fain este ca eu pregatesc materialele in clasa, (am continuat si voi continua sa-mi desfasor activitatea din clasa) iar ei mai stau de vorba, isi beau ceaiul, eu mai beau cafea, le mai spun ce mai e prin scoala, mai intra si cate o colega sa-i salute, ne facem cu mana la camera, iar acesta este timpul in care se creeaza o conexiune, dincolo de  ecranul calculatorului”, explica profesorul rutina.