Casa Pegas coloreaza orasul: acum avem nu doar posibilitatea sa ne echipam bicicletele personalizat, ci sa le si accesorizam cu cele mai cool haine urbane
Ne amintim cu drag acel sentiment din copilarie cand ne batea inima repede-repede, vantul ne umfla parul si aveam un zambet larg pe buze, toate acestea pentru ca eram calare pe o bicicleta Pegas super cool, pe care o invidiau toti ceilalti copii.
A trecut vremea si, dupa niste ani, ne uitam cu jind inapoi si regretam ca am pierdut o parte din inocenta, bucuria simpla si candoarea acelor vremuri.
Pentru toti nostalgicii, dar nu numai, se lanseaza Casa Pegas, locul unde nu numai ca aveti la dispozitie multe biciclete Pegas (e vorba de 35 modele de bicicleta si peste 130 de combinatii culoare/echipare/cadru – check this out!), dar aveti la indemana si hainele cool, urban wear, chic si confortabile cu care sa va accesorizati. Acestea pot fi cumparate de pe Bicicleta Pegas sau Fashion Days.
In casa Pegas veti intalni si o echipa formidabila: Andrei Pegassi, Edgar Pegas, Gianni Pegace si, last but not least, Domnisoara Pegasy. Ei sunt personajele povestii Pegas, cei care Coloreaza Orasul, cei care definesc „Omul Pegas”.
In aceasta prima colectie, ei sunt parte din comunitatea noastra – iubitori de bicicleta, viata activa, munca si distractie, sunt cei care zambesc cu bucurie la auzul numelui Pegas.
Prima colectie Pegas propune obiecte vestimentare bike-friendly, cu design romanesc, original, inspirate din cultura urbana locala, care ofera posibilitatea de a te deplasa cu bicicleta preferata in confort, dar si cu stil.
E vorba de o varietate de haine pentru toate gusturile si tipologiile – barbati si femei, vesele & colorate sau mai serioase, tinute casual sau office, pentru cald sau mai racoare. Acestea pot fi cumparate de pe Bicicleta Pegas sau Fashion Days.
In conceperea acestei colectii, Atelierele Pegas au avut in vedere nu numai un design care sa puna accentul pe valori romanesti, dar si materiale care sa respecte nevoile unui ciclist urban: bumbac, poliamida sau in combinatie, folosite pentru a asigura elasticitate, sa lase pielea sa respire, sa fie lejere si placute la purtat; tesaturi speciale, usoare, cu membrana waterproof si proprietati de „respirare”, elemente reflectorizante, fit lejer, produse integral in Romania.
Pegas a facut primul pas, a indraznit sa mearga mai departe, sa fie asa cum i-a placut intotdeauna sa fie, acum e randul nostru sa coloram orasul si sa alegem o viata cu atentie pentru sanatate si grija pentru mediu, dar si cu cat mai multe distractii colorate.