O parte din catedrala Notre Dame va fi redeschisa dupa 18 luni de la incendiul care a distrus acoperisul. Prima expozitie ii este dedicata lui Victor Hugo.
Cripta catedralei Notre Dame din Paris va fi redeschisa astazi cu un vernisaj care recapituleaza istoria zbuciumata a uneia dintre cele mai iubite cladiri din lume. Este primul eveniment gazduit dupa incendiul din aprilie 2019 care a distrus o mare parte din acoperis si a dus la interzicerea vizitatorilor in interior si in zona adiacenta.
Prima expozitie va aduce un tribut celor doi artisti francezi care au fost responsabili pentru renasterea catedralei in secolul al XIX-lea: scriitorul Victor Hugo si arhitectul Eugene Viollet-Le-Duc.
Pregatirile au durat mai bine de un an deoarece cripta era folosita ca spatiu de depozitare, continea ramasitele unor fortificatii si a unor bai termale.
Nuvela „Cocosatul de la Notre Dame”, publicata in 1831, a fost un factor important in castigarea increderii publice pentru restaurarea monumentului care era abandonat si lasat in decadere.
Catedrala a fost vandalizata de nenumarate ori la inceputul secolului al XIX-lea iar autoritatile orasului planuiau sa o darame cand Hugo a declarat „Razboiul impotriva demolatorilor” printr-un pamflet publicat in 1825. La vremea respectiva, scriitorul spunea ca „Probabil ca nu exista nici macar un singur oras din Franta care se nu planuieste sau nu a inceput sau a terminat distrugerea monumentelor nationale.”
Dupa publicarea „Cocosatului de la Notre Dame”, poporul francez a inceput sa sustina ideea salvarii catedralei si a militat pentru planul de reconstructie propus de arhitectul Viollet-Le-Duc. Intre 1844 si 1864 au avut loc lucrarile care au definit aspectul cladirii asa cum este cunoscut astazi.
O parte din ideile propuse de Viollet-Le-Duc au fost inspirate din descrierile din cartea lui Hugo, inclusiv himerele care vegheaza asupra Parisului.
Astfel, expozitia va demara cu tablouri, desene, schite si fotografii ale catedralei din anul in care a fost publicata nuvela. O parte dintre acestea au fost imprumutate de la Muzeul Victor Hugo din Paris si au fost desenate chiar de scriitorul francez.
Vincent Gille, curatorul muzeului dedicat lui Hugo si cel care a supervizat organizarea evenimentului de la Notre Dame a declarat ca, din schite, „arata ca o cladire infricosatoare, periculoasa care nu semana deloc cu catedrala luminoasa si stralucitoare pe care o vedem astazi”.
Reconstructia catedralei Notre Dame a fost intarziata din cauza vremii, a ingrijorarii legate de poluare si de pandemia de coronavirus.
La inceputul lunii iunie, muncitorii au deschis santierul din catedrala si au inceput sa indeparteze tone de schele din metal care au fost topite in incendiu.
Dupa 14 luni de dezbateri si controverse despre reconstructia catedralei intr-un stil contemporan, cu elemente din sticla si gradini verzi pe acoperise, Guvernul Francez a aprobat o lege, pe 16 iulie, prin care catedrala va fi refacuta intocmai dupa planurile anterioare, urmand sa arate identic ca inainte.
Reconstructia va fi realizata pana in primavara lui 2024 pentru a fi gata pentru Jocurile Olimpice de Vara care se vor desfasura in Paris.
Cu o lungime de 128 de metri, inaltimea maxima de 91 de metri si 10 clopote, Catedrala Notre Dame era cel mai apreciat monument din Paris cu peste 12 milioane de vizitatori anual. Dupa reconstructia din secolul al XIX-lea, catedrala a preluat rolul de gazda a celor mai importante evenimente din istoria Frantei: incoronarea lui Napoleon I si inmormantarile Presedintilor.