Catherine Deneuve a lansat o colectie de haine si accesorii inspirata de cele mai cunoscute roluri din cariera.
Catherine Deneuve a lucrat cu brandul A.P.C. pentru o colectie de haine si accesorii care amintesc de cele mai iconice roluri din cariera, incepand din anii ’60 cand a devenit un superstar al cinema-ului francez si pana in anii ’80 cand a fost muza lui Yves Saint Laurent.
Jean Touitou, directorul creativ A.P.C. bifeaza a saptea colectie capsula din ultimii ani, dupa colaborari cu Goop, compania lui Gwyneth Paltrow, Kid Cudi si Carhartt WIP. Deneuve a fost invitata in atelierele A.P.C. din Paris unde a avut trei sedinte de creatie si mana libera sa creeze orice isi doreste. Rezultatul este o serie de haine chic, usor de purtat si de integrat in garderoba oricarei doamne trecuta de 50 de ani, cu un croi clasic, atemporal.
Colectia are un aer nostalgic si visator prin referintele directe la cele mai cunoscute filme din cariera lui Deneuve.
Piesele din noua colectie capsula A.P.C. sunt numite dupa rolurile iconice ale lui Deneuve. Bluza „Severine” a fost inspirata de „Belle de Jour” din 1967, fusta Nelly a fost creata dupa „Le Sauvage” din 1975 si camasa Gaby dupa „8 Femmes” din 2002.
Printre accesorii, se remarca geanta Marianne care este inspirata atat din rolul Marianne Malivert din drama politista „Place Vendome” din 1998 dar si din personificarea Republicii Franceze care a fost modelata dupa bustul lui Deneuve in 1985.
Unul dintre cele mai personale obiecte din colectie este lumanarea Fabienne care imprumuta numele mijlociu al lui Deneuve si numele personajului pe care il joaca in „The Truth”, film lansat anul trecut, continuarea productiei „Shoplifters”, in regia lui Hirozaku Kore-eda.
Directorul creativ al brandului A.P.C. a povestit ca Deneuve este foarte precisa in ceea ce isi doreste, nu a ezitat nicio secunda. A creat doua siluete: un costum bleu marin din lana cu doua seturi de nasturi si unul khaki cu guler rotund.
Pentru accesorii, Catherine a ales sandale aurii si pantofi din imitatie de piele de sarpe intr-o nuanta verzuie, ambii cu toc joc si patrat pentru confort si stabilitate. Colectia este completata de portofele, bandane, esarfe si o geanta Martine care se asorteaza cu sandalele.
Touitou a declarat ca „nu as fi creat niciodata o pereche de pantofi de culoarea marului din imitatie de piele. Nu numai ca ea ne-a pus sa ii facem insa nu ne-a dat o alta varianta. A fost precum o cantareata care inregistreaza dintr-o singura incercare cu efectele deja pornite.„
Campania vizuala a colectiei a fost fotografiata de Karim Sadli dupa un concept creat de Suzanne Koller. Machiajul, parul si postura modelului sunt imprumutate din fotografiile vechi cu Deneuve.
Catherine Deneuve in anii ’70 Fotografie din campania A.P.C.
Touitou a povestit intr-un interviu acordat site-ului Harper’s Bazaar despre cum a fost sa lucreze cu Deneuve.
„Nu are cunostinte tehnice dar are o intuitie fantastica despre materiale si taieturi. A petrecut destul de mult timp in jurul lui Saint Laurent, cand mergea in atelierul lui la probe. In total am avut patru intalniri, doua au fost numai despre materiale. Prima silueta pe care si-a dorit-o a fost costumul bleu-marin pe care l-a vrut intr-un material specific numit „grain de poudre”. In mod traditional, e folosit in uniformele ofiterilor navali din Marea Britanie dar a fost folosit si in „Le Smoking”, faimosul costum creat de Yves Saint Laurent. E foarte bine structurat si se aseaza intr-un mod poetic pe corp.”
Directorul creativ A.P.C a completat: „Nu am comunicat prin fotografii de moda. Am vorbit strict despre cum ar trebui sa cada materialele. Brandul meu are un picior in moda si altul in haine reale. Moda este despre cum sa creezi cele mai stralucitoare piese pentru defilarea de pe podium, ceea ce e frumos. Hainele reale – nu vorbesc despre piesele de baza – si cand ma refer la haine reale, ma refer la felul in care o jacheta are niste umeri frumosi. Ne-a dat propozitii pe care le-am tradus in design si in tipare. De exemplu, ne spunea „Jacheta trebuia sa arate precum o cabina, cu umeri lati si talia mica”. Doar atat ne spunea. Erau poate 7-8 cuvinte pe care le intelegeam perfect.”
Colectia poate fi cumparata de aici.
In galeria foto de mai jos gasiti toate obiectele create.