Cele mai spectaculoase hoteluri care se lanseaza in 2020
Noul an vine nu doar cu rezolutii si planuri spectaculoase, ci si cu noutati in multe domenii. Printre acestea, se numara si inaugurarea unor hoteluri despre care se spune deja ca vor revolutiona industria hoteliera prin design, concept si servicii oferite.
The Sense Experience Resort – Toscana, Italia
O zona atat de ofertanta precum Toscana vine nu doar cu un hotel, ci cu un intreg resort a carui inaugurare este programata pentru luna martie. The Sense Experience Resort este inconjurat de o padure de pini, avand amenajata si o plaja privata. Hotelul are 112 camere cu materiale si piese de mobilier din Italia. Aceeasi directie se pastreaza si in cadrul restaurantului care ofera un meniu cu preparate si alimente locale.
Mai multe detalii si rezervari pot fi facute pe site-ul hotelului The Sense Experience Resort.
Arctic Bath – Harads, Suedia
Echipa care a inaugurat Treehotel in Suedia (6 camere originale, concepute in forma de cuib sau chiar nave extraterestre) se intoarce in 2020 cu alt proiect indraznet. Arctic Bath va fi un hotel tip spa, in forma de colac de salvare, situat aproape de Harads, pe malul raulului Lule. In lunile calde, hotelul va “pluti”, iar in cele reci, va da senzatia ca “ingheata”. Hotelul va avea sase camere pentru doua persoane care “vor pluti” pe apa si 6 camere mai mari, pe mal. In plus, hotelul va dispune si saune si camere de tratament.
Mai multe detalii si rezervari pot fi facute pe site-ul hotelului Arctic Bath.
Bulgari Hotel – Paris, Franta
In vara lui 2020, brandul italian de lux isi va face intrarea si in Paris. Bulgari Hotel se anunta deja unul chic, cu accesorii elegante si spectaculoase, mai ales ca designul si conceptul complet sunt creatia arhitectilor italieni. In afara celor 76 de camere, hotelul anunta si un bar si restaurant de bauturi si meniuri sofisticate, un spa, o piscina, dar si o gradina interioara, perfecta pentru cele mai frumoase poze Instagram.
Resortul lui Leonardo di Caprio din Belize
Actorul american nu a oferit inca un nume oficial resortului pe care il va deschide in Belize, insa proiectul urmeaza sa fie lansat in acest an. Situat in Blackadore Caye, insulele Belize, resortul se doreste a fi primul care pune cu adevarat accent pe regenerare: toate cele 36 de bungalouri si 36 de vile vor fi echipate cu iluminat circadian si panouri solare, resortul fiind dotat si cu o statie de cercetare a schimbarilor climaterice.
Artist Residence – Bristol, Anglia
In luna februarie 2020, Artist Residence se va lansa in Bristol, acolo unde cuplul de hotelieri Justin si Charlotte Salisbury au transformat total o fosta fabrica de cizme. Operele de arta se vor imbina perfect cu notele industriale in hotelul de 23 de dormitoare care va avea si un bar, o cafenea, dar si un restaurant numit The Boot Factory.
Mai multe detalii gasiti pe site-ul Artist Residence.
Hotel Zedwell – Londra
Localizat intr-una dintre cele mai aglomerate zone din Londra, Leicester Square Trocadero, Zedwell este primul hotel centrat pe ideea de somn si wellness. Camerele sunt special concepute pentru a elimina anxietatea si distractiile de orice fel, fiind folosite metode de izolare fonica inovatoare si o circulare blanda a aerului filtrat.
Six Senses Fort Barwara – Rajasthan, India
Brandul Six Senses este deja recunoscut pentru ca poate tranforma ceva frumos in ceva si mai spectaculos, dar fara a-i atinge farmecul original. La fel se va intampla, se pare, si cu Six Senses Fort Barwara, resortul care se va deschide in Rajasthan, India. Aseazat in interiorul unei foste cetati fortificate din secolul 14, hotelul pastreaza structura originala, de fortareata, cuprinzand acum 48 de camere, 2 pisicine, un lounge, un spa, un centru fitness, 2 restaurante, un club dedicat copiilor, dar si un spa cu un program Ayurveda complet.
Mai multe detalii si rezervari pe site-ul Six Senses Fort Barwara.
Airelles Chateau de Versailles, Le Grand Controle – Franta
Din primavara lui 2020, puteti trai experienta franceza foarte aproape de Palatul Versailles. Airelles Chateau de Versailles, Le Grand Controle promite opulenta si lux in cele 14 camere si apartamente decorate autentic. Pe langa facilitatile din interior de remarcat este situarea excelenta: foarte aproape de faimoasa Galerie a Oglinzilor si cu vedere catre Oranjeria de la Versailles.
Mai multe detalii despre Airelles Chateau de Versailess veti gasi pe site-ul oficial.
Four Seasons Resort and Residences Napa Valley – California, Statele Unite ale Americii
Resortul care va fi inaugurat in vara lui 2020 se anunta un adevarat paradis pentru pasionatii de vinuri. Pe langa crama cu vinuri pregatite pentru degustari, resortul include si sute de acri de teren de podgorii de vita de vie (una dintre ele doar cu struguri Cabernet Sauvignon), 85 de vile rustice, dar elegante, toate inconjurate de un peisaj spectaculos.