Skip to content

La 78 de ani, Cher isi spune pentru prima data povestea vietii intr-o autobiografie publicata in doua volume. Prima parte va fi lansata pe 19 noiembrie.

Desi a avut o cariera de neegalat, Cher este unul dintre putinii artisti care nu si-a publicat pana acum memoriile. Editura HarperCollins a convins-o sa isi reaminteasca tot traseul de mai bine de 70 de ani in care a luptat pentru a-si trai viata dupa propriile reguli. 

Povestea ei va fi spusa in doua volume, primul se numeste simplu “Cher: the Memoir, Part One” si va fi publicat pe 19 noiembrie 2024 in SUA. Potrivit editurii, artista promite sa isi dezvaluie, in detalii intime, adevarata poveste din spatele unor momente care au scris istorie.

Cher canta din 1963 si a vandut 100 de milioane de discuri. Este unul dintre cei mai bine vanduti artisti din lume, dar si unul dintre cei mai premiati artisti: are un premiu Grammy, un premiu Emmy, un premiu Oscar, trei premii Globul de Aur, un premiu la Festivalul de Film de la Cannes, premiul Billboard Icon Award si premii de la Kennedy Center Honors si Council of Fashion Designers of America.

Este singura femeie care a ocupat primul loc in topurile Billboard timp de sapte decenii consecutive.

Potrivit Dey Street Books, un imprint al William Morrow Group din cadrul HarperCollins Publishers, al doilea volum al memoriilor va aparea in primavara 2025. 

„Cu onestitatea si umorul ei caracteristice, ‘Cher: The Memoir’ urmareste modul in care acest diamant brut a reusit, fara niciun plan si cu putina incredere in sine, sa devina superstarul deschizator de drumuri pe care lumea nu a putut sa il ignore de mai bine de o jumatate de secol. ’Cher: The Memoir, Part One’ urmareste inceputurile ei extraordinare din copilarie pana la intalnirea si casatoria cu Sonny Bono – si dezvaluie relatia extrem de complicata care i-a facut celebri in intreaga lume, dar care in cele din urma i-a despartit.”, se arata in anuntul editurii.

Prima parte va acoperi copilaria cantaretei, ingreunata de faptul ca era dislexica, pana la casatoria cu Sonny Bono care i-a facut faimosi in intreaga lume dar care i-a despartit in cele din urma.

Pe cat de mari au fost realizarile lui Cher, pe atat de mari au fost provocarile pe care le-a trait in viata personala. Insa povestea ei arata cat de importante sunt rezilienta si ambitia in trecerea peste toate provocarile pe care le ofera viata.

Devenind celebra ca parte a duo-ului Sonny & Cher, cuplul s-a casatorit in 1964 si a prezentat Sonny & Cher Comedy Hour si The Sonny & Cher Show, doua dintre cele mai urmarite emisiuni TV in SUA la vremea respectiva. Celebritatea a fost greu de gestionat iar Cher a depus in 1974 o cerere de divort, un an mai tarziu fiind despartita oficial de omul pe care il numeste si astazi marea iubire a vietii sale.

Impreuna au avut un copil, Chaz, care a trecut printr-o schimbare de operatie de sex si s-a aflat in conflict cu mama lui pentru cea mai mare parte a vietii. Pe al doilea fiu, Elijah Blue Allman l-a avut cu cel de-al doilea sot, regretatul Gregg Allman din trupa rock Allman Brothers Band.

Aceasta parte a vietii ei va fi povestita in prima parte a memoriilor. Intr-un interviu acordat The Guardian in octombrie 2023, artista declara “Viata mea pare sa fie mai lunga decat a oricarei alte fiinte umane vreodata. Simt ca ar trebui sa fiu in Cartea Recordurilor Guinness pentru asta. Si inca mai continui!”

Memoriile se afla in lucru din 2017 iar perioada foarte lunga de la semnarea contractului si pana la publicare se datoreaza faptului ca Cher este in continuare foarte ocupata cu concerte, lansari discografice, campanii publicitare si deschiderea unor noi afaceri precum o linie de gelato.

Despre procesul de scriere, editura sustine ca este “o viata prea imensa pentru o singura carte”, in timp ce Cher spune ca fost lung si dificil: „M-am speriat total. Nu am inclus unele lucruri care trebuiau incluse si care nu sunt confortabile. Dar trebuie sa fie puse, asa ca trebuie sa ma intorc in timp si sa ma maturizez”.

„Cher: The Memoir, Part One” poate fi pre-comandata aici.

Citește în continuare