Artistul Ciprian Muresan se regaseste din nou dintr-o expozitie la Tate Modern. Sculptura The Plague Column #2 este in expozitia The Tanks
O data cu ridicarea restrictiilor impuse de guvernul britanic, toate institutiile culturale si-au redeschis portile pentru vizitatori. La Tate Modern, unul dintre cele mai importante muzee de arta din lume, au loc mai multe expozitii temporare, printre care si The Tanks, unde printre artistii invitati este si Ciprian Muresan, cu lucrarea sa The Plague Column #2, din 2016.
Sculptura The Plague Column #2 a fost prezentata pentru prima data intr-o expozitie individuala Ciprian Muresan la Galerie Éric Hussenot, Paris in 2017, de unde a fost achizitionata de muzeul Tate, noteaza platforma Propagarta.
Conform informatiilor anuntate de Tate, The Plague Column #2 pare a fi o sculptura abstracta, insa privita din apropiere, se disting parti ale corpului incorporate in lucrare, acestea fiind copiate dupa fragmente din sculpturi din colectia Muzeului de Arta din Cluj.
Sculpturile pe care a ales sa le copieze nu mai sunt expuse publicului si reflecta perioade istorice in contradictie cu politica si valorile culturale contemporane. Unele sunt exemple de arta propagandistica sovietica de la mijlocul secolului al XX-lea, iar altele au fost facute sub regimul represiv comunist al presedintelui roman Nicolae Ceausescu.
„The Plague Column #2 exploreaza modul de a interactiona cu mostenirile si artefactele istorice. Muresan comenteaza: „Ma gandesc mult la modul de a negocia istoria sau de a face fata patrimoniului si urmelor trecutului.” Titlul operei face aluzie la monumente comemorative create in Europa Centrala in secolele XIV-XVI. Acestea au reprezentat figuri religioase, pentru a le multumi pentru ca au pus capat epidemiilor de ciuma”, explica reprezentantii Tate Modern lucrarea artistului.
Artistul Ciprian Muresan a mai expus la Tate in 2012, fiind invitat intr-o expozitie de grup care s-a bazat tot pe evenimente istorice si istoria artei pentru a evidentia puterea experientei colective in era post-comunismului.
Ciprian Muresan este, alaturi de Adrian Ghenie si Mircea Cantor, parte din lista artistilor romani contemporani care sunt expusi cel mai des in marile muzee si galerii ale lumii. De-a lungul timpului a expus la Bienalele din Venetia si din Sydney, la Centrul Pompidou si la cele mai cunoscute targuri de arta din lume, Art Basel din Miami si Frieze din Londra.
In 2020, Artfacts il plasa pe Ciprian Muresan in primii 1000 cei mai bine cotati artisti din lume. Lucrarile lui au fost vazute in peste 300 de expozitii si targuri de arta. Dintre acestea, 23 au fost Bienale.
Ciprian Muresan s-a nascut in Dej in 1977, aurmat sculptura la Academia de Arte din Cluj-Napoca si a devenit cunoscut prin miscarea artistica de la Fabrica de Pensule.
Lucrarile lui Muresan sunt desene, montaje video, fotografii, sculpturi si filme de animatie care extrag idei moralizatoare din esenta societatii romanesti. Prezinta realitatile Romaniei, atat din trecutul comunist cat si raportat la prezent si la schimbarile prin care trece societatea intr-o incercare constanta de a se alinia la stilul de viata din Occident. Aceasta perspectiva l-a propulsat in reprezentarea Romaniei la a 53-a si a 57-a editie a Bienalei de Arta de la Venetia, in 2009 si 2017.
Lucrarile lui Ciprian Muresan au fost expuse sau pot fi vazute in colectiile permanente ale celor mai mari muzee din lume: Centrul Pompidou, Tate Modern din Londra, Muzeul de Arta Moderna din San Francisco, din Copenhaga, Budapesta, Viena, Lisabona, Berlin, Frankfurt si Reims.