Claire Danes o inlocuieste pe Keira Knightley in serialul “Sarpele din Essex”. Seria este adaptarea cartii lui Sarah Perry, premiata in 2016
Claire Danes, care a jucat in serialul “Homeland: Reteaua terorii”, a semnat un contract cu Apple TV+ pentru seria “Sarpele din Essex”.
Productia are la baza cartea scriitoarei Sarah Perry. Dupa moartea sotului ei, Cora Seaborne se muta in Colchester, un mic sat englez, in care se zvoneste ca miticul Sarpe din Essex, care odinioara statea in tinutul mlastinos, s-ar fi intors in parohia Aldwinter. Amatoare de stiinte ale naturii, Cora este convinsa ca ceea ce localnicii iau drept o creatura magica poate fi un exemplar dintr-o specie nedescoperita. William Ransome, vicarul parohiei locale, pe de alta parte, considera ca zvonurile sunt doar rodul lipsei de credinta adevarata.
Claire Danes o inlocuieste pe Keira Knightley in serial, dupa aceasta din urma a declarat la finalul lui 2020 ca se teme de imbolnavirea cu Covid-19.
Claire Danes a primit trei premii Emmy, patru premii Globul de Aur și doua premii ale Sindicatului Actorilor. În 2012, revista Time a numit-o una dintre cele mai influente 100 de persoane din lume, iar in 2015 a fost distinsa cu o stea pe Hollywood Walk of Fame.
Actrita a devenit cunoscuta ca Angela Chase in serialul pentru adolescenti din 1994, “My So-Called Life”. Rolul i-a adus un Glob de Aur pentru cea mai buna actrita si o nominalizare Primetime Emmy pentru o actrita de exceptie intr-o serie dramatica.
Si-a facut debutul in film în acelasi an in “Fiicele doctorului March” (Little Women, 1994). Printre alte filme in care a jucat se afla “Vacanta cu familia” (Home for the Holidays, 1995), “Romeo si Julieta”, alaturi de Leonardo DiCaprio, “Omul care aduce ploaia” (1997), “Mizerabilii” (Les Misérables, 1998), “Pasaport spre inchisoare” (Brokedown Palace, 1999).
Din 2011 pana în 2020, Claire Danes a jucat rolul Carrie Mathison in serialul “Homeland”, pentru care a castigat doua premii Primetime Emmy, un premiu Globul de Aur pentru cea mai buna actrita de televiziune si Premiul Asociatiei Criticilor de Televiziune.