Skip to content

Concert aniversar Omul cu Sobolani la Timisoara – 20 de ani de experiente alternative

Turneul national “OCS – 20 de ani de experiente alternative” ajunge si la Timisoara, sambata, 25 noiembrie, incepand cu orele 21.00, in Club D’arc. Albumul OCS 2.0 a fost conceput cu ajutorul fanilor care i-au sustinut pe membrii formatiei in toti acesti ani, fiind diponibil atat pe CD, cat si pe vinil. Fanii timisoreni au posibilitatea de a achizitiona compilatia OCS 2.0 chiar la concertul din 25 noiembrie. Omul cu Sobolani nu inseamna numai 20 de ani de activitate, 8 albume , zeci de videoclipuri si sute de concerte, ci si trupa preferata a unor generatii de nonconformisti, aflati mereu in cautare de “experiente alternative”.

Dupa Bucuresti, Cluj, Constanta si alte orase din tara, noiembrie este luna in care Dan Amariei (voce), Nicolae Arama (chitara), Radu Andrei (chitara bass) si Mihnea Dobrota (tobe) – pe scurt, Omul cu Sobolani, ajung si in Timisoara, dupa o absenta de doi ani. Trupa infiintata in 1997 la Constanta a trasat primele directii ale scenei de alternative din Romania, surprinzand prin stilul necomercial si atitudinea rebela. Stilul lor mixeaza influente grunge, rock alternativ si pop rock, toate “reinterpretate” in maniera OCS. Poate nu intamplator OCS 2.0 este un material conceput cu ajutorul fanilor. Piesele alese au experiente in spate, transmit stari si reactiveaza amintiri pe care fiecare le asociaza apoi cu formatia OCS.

“OCS nu este doar despre compilatia 2.0. OCS este o experienta. Pe langa muzica, textele lor au fost tot timpul pe filmul meu, m-au bagat si scos din stari, m-au facut sa simt chestii din cele mai profunde si sa vibrez. Mi-am dat capatu\’ cu Ziua1. Momentul1, Dezorientat si Tot ce e mai rau in perioadele de depresie, cu In lumina cand eram indragostit, cu Ora Opt, Un numar necunoscut, Fluturii nu mai au stomac si Xcelent cand eram dezamagit, cu Mainile sus, Oda si Ia-te de pe jos pe la party-uri si cu Maimuta Internationala si Doua beri goale pe la betii. De cate ori pun mana pe cate un microfon pe la sali de repetitii din Timisoara primele versuri sunt de la OCS. Pentru mine muzica este o experienta. Un mix de sunete si cuvinte care te face sa simti ca si altii au mai simtit exact ceea ce simti tu si au reusit sa transpuna asta intr-un act artistic care sa te loveasca exact unde nu stii tu cum sa exprimi. “ – Cristian Philipp, Essential Experience.

Warm-Up si After Party vor fi asigurate de Not So Common Dj – nscdj Monokrom si dj KuKy.

 

Citește în continuare