Concerte cu Mozart, Sostakovici si Haydn sunt disponibile pentru public la Ateneul Roman. Gabriel Bebeselea conduce orchestra filarmonicii, iar pianistul Simon Trpceski este solistul invitat
Dirijorul Gabriel Bebeselea sustine doua concerte in aceasta saptamana, pe 4 si 5 martie, a caror solist invitat este pianistul macedonean Simon Trpceski. Programul concertului este alcatuit din Uvertura operei La clemenza di Tito, KV621 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul nr. 1, in do minor, pentru pian si orchestra de coarde, op. 33 de Dmitri Sostakovici – solo trompeta: Gabriel Gyarmati, si din Simfonia nr. 100, in sol major, Militara de Joseph Haydn.
Nascut în Macedonia, Simon Trpceski a facut parte din programul BBC New Generation Artist, fiind distins si cu Premiul Royal Philharmonic Society Young Artist. In 2010 si 2011, interpretarea integrala a concertelor de Rahmaninov a fost distinsa cu Gramophone „Editor’s Choice” si Diapason d’or.
Gabriel Bebeselea este recent investit ca dirijor principal al stagiunii 2020/21 a Filarmonicii George Enescu, insa ramane si Director Muzical si Dirijor Principal al Orchestrei Filarmonicii Macedoniei.
In afara de acestea, Bebeselea isi continua activitatea ca Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” Cluj-Napoca, titlu pe care il detine din anul 2016.
Pe langa aceste pozitii, Gabriel Bebeșelea este invitat al unor orchestre precum Royal Philharmonic Orchestra, Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Barcelona Symphony Orchestra (OBC), Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestre National de Lille, Singapore Symphony Orchestra, State Academic Symphony Orchestra of Russia “Evgeny Svetlanov”, Orchestra Nationala Filarmonica Rusa.
Deseori, Gabriel Bebeselea colaboreaza cu solisti ca Sarah Chang, Ray Chan, Augustin Hadelich, Valentina Lisitsa, Leticia Moreno, Dimitri Ashkenazy, Alexandra Dariescu, Daniel Ciobanu, Alexandru Tomescu.
De asemenea, alaturi de Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Gabriel Bebeselea a inregistrat in premiera mondiala un CD cu “Pastorale -Fantaisie pour petite orchestre” si oratoriul „Strigoii” de George Enescu in septembrie 2018.
Din cauza restrictiilor impuse de pandemia cu COVID-19, au fost puse in vanzare, pentru fiecare concert, aproximativ 200 de bilete, care sunt disponibile online, pe site-ul www.fge.org.ro sau la casa de bilete a institutiei.