La editura Leda, parte din grupul Corint, va aparea in cateva zile cartea “Confesiunile unei ratate trecute de  40 de ani” din care urban.ro va prezinta un fragment in exclusivitate.

Prima mea confesiune

M-am intors la Londra, iar microfonul meu a sosit azi. Simțindu-mă ca o prezentatoare de știri de la BBC, îl instalez pe birou și fac un test, test, doi-zece. Așadar, după ce m-am documentat un pic, se pare că este foarte simplu să produci propriul podcast, chiar și pentru cineva ca mine, care încă nu știe cum se folosește Siri și care ignoră cu fermitate toate notificările de update a softului, care mă bat la cap chiar mai mult decât mama. A necesitat doar să descarc o aplicație gratis, iar acum trebuie să aleg un nume, apoi să înregistrez primul episod. Ușor!

Am nevoie să găsesc un nume. Mă încrunt la ecran. Asta e partea cea mai grea. Stau aici de o veșnicie, încercând să găsesc ceva cu adevărat deștept și spiritual, dar nu-mi vine în minte nimic. Trebuie să găsesc un titlu super, stilat, încrezător, la modă…

Practic, tot ce nu sunt eu.

Of, ducă-se, o să-i spun cum o fi!

Îmi dreg vocea, iau o gură din doza mea de G&T, să mă calmez. Brusc, mă simt absurd de agitată. Ceea ce e ridicol. De parcă o să asculte cineva vreodată. Încerc doar să îmi descarc sufletul.

Bat în microfon. Bun, să începem. Nu sunt sigură de unde să încep, așa că o să pornesc direct… apăs pe „înregistrează”.

Salut și bine ați venit la Confesiunile unei ratate trecute de 40 de ani, podcastul ce i se adresează oricărei femei care se întreabă cum naiba a ajuns în situația asta și de ce viața nu este chiar așa cum și-a imaginat-o!

 Îmi dreg vocea, cu nervozitate.

Oricui și-a analizat viața la un moment dat și și-a dat seama că nu așa fusese Planul. Oricui a avut vreodată impresia că a greșit ceva sau că a ratat vreo ocazie. Oricărei femei care încă se străduiește cu disperare să găsească o soluție, în timp ce toți cei din jur fac prăjituri fără gluten.

Sau poate că sunt singura care simte asta? Poate că e doar adevărul meu? Mă opresc brusc, copleșită de îndoieli, însă apoi continui.

Dar, mai întâi, o precizare: nu am pretenția că sunt expertă în ceva. Nu sunt un guru al stilului de viață sau vreun influencer, orice o însemna asta, și nu încerc să vând o marcă. Sau să fac reclamă vreunui produs. Sau să vă spun cum ar trebui să trăiți, pentru că, sincer, nici eu nu am cea mai vagă idee. Sunt doar o persoană care se străduiește să își accepte viața haotică, într-o lume cu vieți perfecte pe Instagram, și care se simte un pic ratată. Mai rău, o ratată trecută de patruzeci de ani. Cineva care citește un citat optimist despre viață și care se simte extenuată, nu inspirată. Care nu încearcă să atingă noi obiective sau să înfrunte mai multe provocări, pentru că viața în sine e o provocare suficient de mare. Și care nu se simte #fericita și #mobilizata, ci, mai degrabă, #habarnamcedraculuifac și #oaregasescastapegoogle?

Înghit greu, simțind cum îmi crește încrederea. La naiba! Dacă sunt singura care simte așa, asta e. O să vorbesc pentru mine.

De aceea am început acest podcast… ca să spun cum stau, de fapt, lucrurile. Pentru mine, cel puțin. Deoarece Confesiunile vorbesc despre situațiile de care te lovești zilnic, atunci când te pomenești de partea greșită a celor patruzeci de ani și descoperi că nimic nu a mers așa cum te așteptai. Despre momentele în care, deși se întâmplă tot felul de rahaturi, poți, totuși, să râzi. Despre a fi onest și a grăi adevărul. Despre prietenie, și dragoste, și dezamăgire. Despre marile întrebări la care nu primești răspunsuri. Despre cum este să o iei de la capăt, când credeai că deja ai terminat.

Gata, m-am pornit!

În aceste episoade, care vor lua forma unor confesiuni, o să vă împărtășesc toate lucrurile triste și amuzante. O să vorbesc despre cum e să te simți imperfectă și confuză, și singură, și speriată, despre cum e să găsești speranță și optimism în locurile cel mai puțin probabile și despre cum NU o să te salveze nicio carte de bucate scrisă de vreo celebritate și nici avocadoul pasat, indiferent cât ai mânca.

Deoarece să te simți ca o ratată nu înseamnă că ai greșit, într-adevăr, ceva, ci că ești împinsă să te simți astfel. Este vorba aici despre presiunea și disperarea de a bifa toate punctele de pe o listă și de a atinge toate obiectivele… și despre ce se întâmplă când nu reușești să faci asta. Când te trezești pe dinafară. Pentru că, de multe ori, este foarte ușor să ai senzația că ai eșuat în unele privințe, mai ales atunci când toți cei din jurul tău par să reușească în viață.

Fac o pauză, cu inima bubuind.

Așadar, dacă mai există cel puțin o persoană care gândește la fel: sper că acest podcast te va face să te simți mai puțin singură.

Inspir adânc.

Pentru că acum suntem două. Iar două înseamnă o familie.  

*

 “Confesiunile unei ratate trecute de 40 de ani” de Alexandra Potter poate fi comandata de aici