De 7 ani in Romania pe 13 mai se celebreaza Ziua Dorului, o initiativa a lui Cornel Ilie. Anul acesta Vunk lanseaza si un nou cantec cu aceasta ocazie, se numeste „Dorul are multe forme”.

Urban.ro a vorbit cu Cornel Ilie despre dor, noul cantec si un clip care beneficiaza de participarea a peste 45 de personalitati.

Sa vorbim despre cantecul nou care e lanseaza de Ziua Dorului.

Cantecul se numeste “Dorul are multe forme”. Acum intram in anul al saptelea de celebrare pentru Ziua Dorului, prima data a fost in 2015.

Dar cantecul nu este scris special pentru Ziua Dorului dar mi-am dat seama tot ascultandu-l ca se potriveste foarte bine pentru contextul asta si atunci m-am zis ca-l pot lansa acum ca sa ajut la gandul pe care vreau sa-l trezesc in oameni. Macar pentru cateva ore de dimineata, in 13 mai, pana seara.

Stiu putin din social media, am vazut la tine, ca exista o filmare cu mai multi actori.

Da. A fost ideea mea sa adun o colectie de emotii ale unor oameni pe care ii admie. Referinta, pentru cine, stie este un clip al lui Johnny Cash. Se numeste God’s Gonna Cut You Down este un clip video in care apar o multime de personalitati din multe medii, care doar isi arata o emotie. Sunt extrem de umani pentru 3-4 secunde nimic altceva, dar e o atmofera foarte dark, cum era stilul lui. Mi-a placut foarte mult impactul pe care l-a avut asupra mea.

Clipul pe care l-am lansat acum conectat cu Ziua Dorului e inspirat de acel video dar intentia e in sensul opus: sa aduc caldura si liniste prin intermediul unor oameni pe care ii admir, prin intermediul unor expresii extrem de puternice si de sincere. Suntem vreo 45 de personalitati din Romania, din foarte multe medii, nu doar actori. Sunt actori, antreprenori, sportivi, muzicieni, oameni din televiziune, oameni de radio… Clipul este suma emotiilor acestor oameni care s-au lasat expusi pentru cateva secunde sa priveasca spre privitor ca sa-i dea incredere sa isi asume emotiile.

Asta este si obiectivul si scopul acestei zile a Dorului pe care tot insist sa o serbez pentru ca macar pentru cateva ore, cumva, pun oamenii sa se gandeasca la ei insisi si la ce simt, si la ce le lipseste. Sa se priveasca putin in oglinda si sa se intrebe “eu ce simt sau pentru cine simt”.

Cu cine ati filmat? Cine a fost regizor, cine DOP…

Conceptul si regia sunt ale mele. Am umblat sapte zile prin oras si dupa programul oamenilor, pe unde ii prindeam, pe unde puteau sa ne primeasca.  Am luat un fotograf, pentru ca am incredere ca fotograful suprinde mai bine emotiile oamenilor. Directorii de imagine pentru clipuri sunt obisnuit sa lucreze altfel, dar fotografii stiu sa surprinda momentul si sa fie foarte rapizi. Stiu ca daca pierd secunde, pierd gestul, pierd tot pentru ca e irepetabil. Am lucrat cu Cristina Oltean pe care am cunoscut-o de curand la un proiect si ne-a placut mult cum ne-a surprins pe noi in fotografii. A fost foarte speriata sa nu rateze nimic, niciodata si asta m-a bucurat cel mai tare pentru ca nu a mai facut un aa proiect, iar eu tin foarte mult la noutate. A fost exceptionala, a fost tot timpul pe faza si a fost tot timpul cu un pas inaintea mea. Montajul l-am facut cu fratii Mustatea cu care am lucrat mult in ultimii ani.

• 

• 

• 

Iti mai aduci aminte, acum sapte ani, cand ai avut initiativa cu Ziua Dorului, de la ce ai plecat?

Cautam o campanie pentru un cantec – “Fa-mi cu mana”. Am facut un pas in spate sa ma intreb despre ce este vorba in cantecul asta si mi-am dat seama ca este vorba despre sentimente sau despre dor. Nu stiu de ce, m-am gandit ca poate daca ar fi sa serbam Dorul ne-ar fi mai bine.

E important nu ziua in sine, ci daca incepem sa ne gandim putin la ce starneste acest sentiment, care mi se pare cel mai important din cate sentimente avem noi si traim in fiecare zi. Dorul nu iti aduce aminte decat de momentele frumoase pe care le-ai petrecut fata de cineva, candva, undeva si asta iti pare extrem de important. Si cred ca ne gandim mult prea putin la ce ne lipseste si de ce.

Asta a fost una dintre propozitiile cheie din campania din primul an: nu stii pe cine face fericit dorul tau.

Celor mai multi ne e teama sa spunem mi-e dor de ceva sau mi-e dor de tine, catre cineva pe care nu l-am vazut de nu stiu cat timp. Fie ca e romantic, fie ca e uman. nu conteaza.

Ziua asta este un pretext pentru ca oamenii, macar un moment, sa se gandeasca la emotiile lor. Tot ce caram dupa noi, emotii pe care nu ni le exprimam, nu le consumam, nici macar nu le acceptam, ne fac foarte mult rau.

Cantecul de acum “Dorul are multe forme” este despre fantomele pe care le avem cu totii si pe care le ducem dupa noi. Daca ne-am imagina putin ca tot ceea ce ducem pe umeri – greutatile din gandurile apasatoare pe care nu le spunem altora – ar fi in kilograme reale, nici unul nu ne-am mai ridica de jos. Dar daca le-am da drumul, am putea sa mergem inainte.  

Pastrand acelasi arc peste timp, Cornel Ilie din 2015 versus Cornel Ilie de acum, ce diferente sunt?

Ma consider un om rabdator, un om care da sansa oamenilor, dar cred ca acum am mai multa rabdare sa ma inteleg cu oamenii, sa pot sa accept asa cum sunt ei. Ceea ce acum sapte ani nu as fi fost in stare, mi as fi pus problema ca nu vreau sa deranjez pe nimeni, dar eram putin cu alte scuturi imbracat pe care le-am eliberat. Acum sunt mult mai relaxat in a ma certa si pe mine cu tot ce nu fac bine sau cu tot ce zic gresit unor oameni si cu tot ce primesc de la altii.

Din perspectiva acestui arc peste timp, intre timp tu ai devenit tata. In ce fel te-au schimbat cei mici?

M-au schimbat foarte mult pentru ca proiectia a tot ceea ce fac acum ii vizeaza in mod prioritar pe copii. Ma gandesc si ca ei sa fie mandri de mine cand vor creste. Ma gandesc foarte serios ca sa duc ziua asta cat se poate de mult ca, la un moment dat, peste niste ani cand am celebrat-o si mai puternic, ei sa fie mandri stiind ca a plecat de la tatal lor. Ma gandesc pe de alta parte ca nimic din ce as putea pierde pana acum, sau nimic din ce as putea considera grija pana acum, nu mai are aceeasi valoare. Sau aceeasi importanta. Pentru ca atata timp cat au venit ei in lumea mea, in lume, mi se pare ca sunt extrem de norocos.

Dar ei inteleg ce meserie are tata?

Inteleg perfect, isi doresc sa devina si ei. Cel putin Zara care e mai mare si poate sa si spuna lucrurile astea. Cezar e mic inca. Vad cum incearca sa ma imite, cum incearca sa le explice si altor copii.

Evident distanta e grea si pentru mine, si pentru ei. Absenta mai mult, mai ales ca a inceput activitatea spectacolelor si nu mai sunt atat de prezent, dar incerc sa fiu cat se poate de mult. Tot programul il fac in functie de ei, prima data ma gandesc cand ajung la copii.

Ce ai facut ca sa tii mintile acasa in perioada restrictiilor din pandemie? Ok, ai cantat cu Gabi Maga, dar totusi a fost o presiune psihica si grija pentru copii si tot contextul.

Privind in urma, atunci nu-mi dadeam seama de tot contextul pentru nestiind cat o sa dureze, speram ca stam putin. In primele saptamani am inceput sa fac o serie de inregistrari, in fiecare zi, in care sa ma pun la pian si sa prezint cercului meu de oameni care ma urmaresc in social media  piese romanesti care imi plac si care poate ar trebuit sa fie mult mai cunoscute decat sunt acum.

Era un exercitiu ca in fiecare zi sa invat un cantec romanesc cu tot cu text, din respect fata de cei care au scris.

Asta m-a tinut destul de treaz si mi-a distras atentia de la ce se intampla in lumea reala.

Dupa etapa asta ne-am dat seama ca trebuie sa mergem mai departe si am inventat formula de Numai 2 in care eu cu pianul si Gabi cu chitara am inceput sa mergem prin tara pe unde puteam sa cantam. Ne gandeam foarte serios sa facem un turneu de sufragerii, sa ne ducem la oameni cu un pian si o chitara, sa cantam pur si simplu acolo.

Pentru ca am ajuns la a tine mintile alerte, ce asculti ca sa fii la curent cu ce e nou in muzica, si la noi, si international?

E foarte diferita generatia asta si muzica lor. Pe de alta parte intram in ciclul de timp in care acum incepe sa se asculte muzica pe care o ascultam noi cand eram la debut, up datata la soundul din zilele astea,  la gusturile create de radiouri. Dar in fiecare vineri exista un playlist pe Spotify cu ce apare nou, si muzica romaneasca, si muzica internationala. Ascult acel playlist care are de la rock-ul cel mai rau pana la manele trecand in toate genurile. Cele mai multe zile de vineri ma ingrozesc dar imi trece repede si trec imediat pe un playlist de muzica clasica.  In continuare ascult muzica clasica mai mult decat orice.

Dar ascultand playlistul asta mi-a venit o idee pe care sper sa o pot pune in practica anul asta, o noua forma de expresie muzicala. Sper sa o pot duce la capat pentru ca nu pot sa o fac singur, trebuie sa gasesc niste oameni care sa se potriveasca si sa inteleaga ceea ce vreau sa fac.

Apropo de anul asta, aveti concerte in plan?

Concerte mari, productie proprii cum erau cele de sala polivalenta, inca nu. Dar imi doresc ca, in toamna, sa putem face iarasi un spectacol experiment, din nou ar putea fi un nou tip de spectacol pe care as vrea sa il propun si publicului si artistilor. Si din nou sunt cu niste colegi artisti cu care pot vorbi. Sa vedem cum sa gasim cheia pentru a povesti despre ce inseamna acest tip de spectacol. Cred foarte tare ca poate fi o solutie pentru pentru ca publicul de sala sa fie mult mai ascultat decat artistul de pe scena.

Concert in care publicul sa fie ascultat?

 Da, mi se pare ca asta este din ce in ce mai important si mai absent din vietile noastre: sa fim ascultati. Noi ca oameni, nu ca artisti, nu ca functii. Oamenii sunt din ce in ce mai putin ascultati si simt nevoia sa avem un spatiu, un context artistic in care oamenii sa se poata exprima, sa simta ca exista.

Intrebarea mea finala e o introspectie personala: daca ar fi sa-ti multumesti tie, in cel mai pur spirit budist, pentru ceva din personalitatea ta care te-a adus unde esti acum pentru ce ti-ai multumi?

Facem interviul asta cand sunt in masina si tocmai sunt pe sinele de cale ferata si ma uit si in spate daca vine vreun tren. Mi se pare foarte interesant intrebarea pentru contextul asta.

Demna de un film rusesc.

Sunt recunoscator pentru bucuria mea de copil, lucrurile care aparent sunt foarte mici m-au tinut treaz si curios. Si am reusit sa am incredere in oameni si sa am incredere foarte mult in mine. Si in acelasi timp, mi-am pastrat bucuria de a oferi. E o e o reactie pe care nu ai cum sa o provoci altfel sau nu ai cum sa o realizezi si nu ai cum sa o simulezi. Cred ca la asta se rezuma, de fapt, tot ceea ce vreau sa fac: vreau sa dau mai mult.

Si mai cred ca e bine canu am vrut altceva decat ceea ce ceea ce fac acum, nu am avut niciodata un plan B. Sunt inconstient de cand sunt mic si sunt recunoscator ca am ramas asa. Vad alti oameni care s-au pierdut pe drum, devenind prea rationali. Sunt recunoscator ca nu m-am oprit si nu m-am multumit cu nimic din ce am facut pana acum.