Traim vremuri complicate in care mai mult ca niciodata trebuie sa ne uitam cu atentie la noi, sa avem grija de mintea noastra si de sanatatea noastra, dar si sa folosim timpul pentru un progres personal.

Urban.ro a inceput o serie de interviuri cu oameni care nu sunt persoane foarte expuse publicului, dar a caror activitate exceptionala a facut istorie in domeniile lor.

Speram ca fiecare dintre aceste persoane vor fi o inspiratie pentru dvs.

Cosmin Hodor are 42 de ani, e absolvent al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport, specializat in marketing si management sportiv. A fost cel mai tanar director de turneu de tenis din istoria ATP, manager al Federatiei Romane de Tenis, dar si al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. Numele lui e legat de unele dintre cele mai mari evenimente sportive din Romania. E una dintre cele mai structurate si organizate minti din generatia noua de manageri si poate fi oricand o inspiratie pentru cei care vor sa se puna in situatii profesionale exceptionale, cu multa munca, fara scurtaturi, cu etica profesionala si curaj.

Zilele astea in online sunt filme cu povesti motivationale cu cei mai mari sportivi ai Romaniei, Nadia, Ilie Nastase, Octavan Belu, Simona Halep.  Urmeaza Ion Tiriac. Ele sunt realizate de tine. Cum ti-a venit ideea acestui proiect?

In timpul izolarii totale, cand toata lumea avea o apasare si nimeni nu stia incotro sa o ia si li se parea ca e sfarsitul lumii,  am stiut ca povestile acestor oameni o sa inspire. Eu i-am cunoscut pe toti oamenii astia personal si stiu prin cate momente grele au trecut. Si, totusi, dupa ce au trecut prin momentele in care si lor li s-a parut ca e sfarsitul lumii, au ajuns sa performeze in domeniul lor si sa fie numarul 1 chiar.

Oamenii chiar pot sa transmita niste mesaje foarte puternice si, indiferent de statutul tau social, vei fi inspirat de povestile  lor. Sunt oameni care au lasat ceva in spate, niste personaje in sportul mondial.

Cand ai mers tu la tenis ce ti-ai fi dorit sa stii ca sa faci mai bine performanta?

Eu m-am apucat de tenis intr-un context in care vedeam mult tenis. Unchiul meu, Dumitru Haradau, juca tenis si era campionul national al Romaniei, taica-miu ma ducea cam peste tot sa ii vad. Finalele de Campionat National se tineau atunci la Dinamo Brasov.  Si taica-miu juca tenis din cand in cand pe la Hunedoara, el a inceput sa ma duca la tenis pe la 6 ani. Hunedoara a avut o scoala buna de tenis, care l-a dat pe langa Haradau, l-a dat si pe Marcu (n.red. Adrian Marcu, membru al echipei de Cupa Davis), a dat mai multi campioni nationali. Am crescut si langa stadionul de fotbal Corvinul Hunedoara, faceam si tenis si fotbal, eram in grupa cu Bogdan Lobont

Nu faceam neaparat pentru performanta, am facut si pentru ca era o forma de educatie.  Asta trebuie sa inteleaga si oamenii de astazi, ca sportul iti ofera o educatie; copiii trebuie sa creasca intr-un anumit spirit, sa stie sa se dezvolte intr-un grup, sa aiba spiritul de competivitate care ii vor ajuta mult mai mult cand vor fi mari.

Acum in momentul asta joc tenis foarte mult de placere si am jucat chiar si in liceu si in facultate, am dat ore de tenis 3 ani. Pe mine m-a ajutat foarte mult si m-a disciplinat mult in viata faptul ca am facut tenis. Mi-am dat seama pe de alta parte si destul de devreme sa stii, chiar inainte de a intra la liceu, ca n-o sa fiu vreun jucator mare de tenis…

Dar cum te-ai prins… adica ce ceva din tine ti-a zis ca  „eu n-o sa fiu numarul 1 in tara noastra”?

Nu stiu daca eram dispus sa muncesc la fel de mult; nu-mi dau seama ce am gandit atunci, dar am realizat devreme ca as vrea sa fac altceva tot legat de tenis. Ma atragea mult mai mult zona asta de a organiza, de a face chestii…

In liceu tu erai genul care organiza chestii pentru clasa, pentru colegi?

 Da, am organizat toate concursurile, Balul Bobocilor. In clasa a 11-a si a-12-a eram reprezentantul elevilor in cancelarie. Am avut doua reviste in timpul liceului si pentru a doua chiar au vrut sa ma exmatriculeze, imi aduc minte ca am scris acolo tarifele pe care le percepeau profesorii la meditatii.

Bine, eu credeam ca fac un lucru bun, sa stie lumea unde sa se pozitioneze. Dar, de fapt, am starnit o intreaga nebunie, l-au chemat pe taica-miu la scoala… Mama, care se cunostea cu toti profesorii, n-a mai iesit din casa de rusine. Asa e in orasele mici…

Aveam spiritul asta de organizator, dar asta venea tot de pe terenul de sport; de a ma ridica tot timpul in picioare, sa-mi asum lucruri. Am fost intr-o clasa care facea foarte mult tampenii si daca venea si intreba cineva cine e vinovat, nu aveam nicio problema sa ma ridic in picioare sa spun „eu” si din momentul ala nici nu erau repercursuri, ok si daca eram eu vinovat, ce? …nu se intampla absolut nimic.

„Am fost copil de mingi chiar si la meciurile lui Ivanisevic de atunci. Acum am ajuns sa lucram impreuna si sa ne imprietenim si mi-a zis: „sa nu imi mai aduci aminte niciodata ca imi dau seama cat de batran sunt …” „

Si cum ai ajuns sa manageruiesti turnee de tenis?

Cand jucam tenis la Hunedoara, am venit si am fost copil de mingi pentru doi ani la turneul de tenis, Romanian Open Tennis. Aveam 14/15 ani si tin minte chiar ca ma gandeam atunci ce cool ar fi sa ajungi sa fii director de turneu, mi se parea o chestie geniala cum se intampla lucrurile in jurul unui turneu de tenis.  Am fost copil de mingi chiar si la meciurile lui Ivanisevic de atunci. Acum am ajuns sa lucram impreuna si sa ne imprietenim si mi-a zis: „sa nu imi mai aduci aminte niciodata ca imi dau seama cat de batran sunt …”

• 

• 

• 

Tu ai organizat meciul de retragere al lui Andrei Pavel? Cu Ivanisevic? Cumva s-a inchis acolo un cerc…

Da. Imi doream foarte mult pentru Andrei.

Noi avem niste etape in viata in care ne fixam niste idoli. Primul a fost taica-miu, mi se parea ca taica-miu e barbatul suprem si imi doream sa ajung ca el: a fost vreo 20 de ani directorul Ocolului Silvic din Hunedoara si am crescut cumva in umbra asta de personalitate puternica.

Totdeauna trebuia sa fac lucrurile de doua ori mai bine pentru ca eram judecat si prin prisma lui „ asta e baiatul lui Hodor” si trebuia sa fac niste lucruri ca sa arat: ”ba nu sunt doar atat’. La fel a fost si cand am ajuns la Federatia de Tenis, am muncit mult mai mult nu doar ca sa arat ca stiu, ci ca sa nu se spuna ca „e nepotul lui Haradau”.

Dupa ce l-am avut pe taica-miu idol, a aparut unchi-miu cand am inceput sa constientizez performantele pe care le facea. Primul meci de Cupa Davis la care am participat a fost in 1983 la Timisoara, juca Romania contra Braziliei parca. Nu mai tin minte exact, dar stiu ca in lotul largit era si Ilie Nastase, Ilie n-a mai jucat, in echipa mai era si Segarceanu.

E prieten de familie foarte bun cu parintii mei si de multe ori cand pleca din tara si nu avea voie sa plece cu avionul venea cu masina, dormea la noi la Hunedoara si pleca mai departe; si Segarcenu, si Marcu faceau de multe ori lucrurile astea si, crescand in zona asta de mic, am fost fascinat practic de jucatorii de tenis.

Mai tarziu l-am cunoscut pe Pavel si a urmat o perioada in care eram inspirat de tot ce facea Andrei: toata relaxarea pe care o vedeai pe teren era, de fapt, din multi ani de munca si era un scenariu intreg.  Imi aduc aminte ca erau meciuri la care mergeam cu el, iar in ziua meciului realmente nu vorbea cu nimeni si imi zicea „vino cu mine”. Nu vorbea nici cu mine, nu schimba 2-3 vorbe cu mine, pentru ca el intra in zona lui de meci, mai ales daca era un meci important. Si imi placeau lucrurile astea, stii, mi se parea ceva incredibil.

 Ulterior am inceput sa trec de ei, sa apreciez alte lucruri, am ajuns sa-l cunosc pe Bogdan Enoiu, pe Ilie Nastase mai bine, pe Ion Tiriac si de la fiecare am luat cate ceva.

Te consideri privilegiat ca tu ai la prima mana aceste informatii? Adica practic ai manualul de marketing sportiv langa tine cateodata.

Da . Dar eu mai sunt si de principiul ca omul sfinteste locul. Ideea e sa ai curaj, sa faci niste lucruri. Si eu, fara falsa modestie, cred ca am facut prima data niste lucruri in Romania si imi place sa ma mandresc cu ele:  de la Campionatul National de raliu pe care l-am tinut intr-un oras si pe care l-am facut impreuna cu Mihai Leu. Cand am inchis toata Hunedoara si am facut 3 etape la rand, in centrul orasului. La un moment dat erau oameni si pe acoperisurile blocurilor si in copaci, care stateau sa se uite.

Am facut Campionatul European de snooker.

Sunt evenimente care au fost facute prima data in Romania si mie imi place sa ma laud cu ele, dar ce au facut oamenii astia, atat Enoiu, cat si Tiriac, e fara precedent, e urias. Si Ilie Nastase e unic in zona asta a sportului romanesc. Performantele Simonei deasemenea sunt fara egal.

Ce caracteristica comuna crezi ca au ei, dar si tu la fel care, uite, esti dornic sa faci lucrurile prima data in tara? Ce caracteristica comuna a personalitatii voastre va face impingeti lucrurile mai departe?

Cred ca curajul si initiativa, iar astea sunt tot dobandite de pe terenul de sport.  Cand ai educatia asta sportiva, stii ca sunt momente in care trebuie sa iti asumi riscuri, adica pe terenul de sport tu daca nu iti asumi riscuri, niciodata nu o sa ajungi sa castigi. Niciodata nu o sa ajungi tu numarul 1 mondial, daca vrei sa iti pice din cer. Sau asteptand sa-ti vina cineva sa iti spuna: „uite Cosmine, fa tu asta asa…”, asta nu o sa se intample, never. Tu trebuie sa te duci sa le faci, sa iti asumi responsabilitatea pentru asta, cred ca oamenii astia chiar au facut-o in toate domeniile lor.

Cu gandirea ta de manager super structurata, ce crezi ca ne-ar trebui noua, civili, in aceasta perioada?

E clar ca e o perioada grea, pe care nimeni n-a anticipat-o in modul asta si nimeni nu are un raspuns corect si concret despre ce va fi exact.

Cel mai important este ca lumea sa ramana cat se poate de linistita, sa incerce sa ramana ancorata in realitate si calma. Cred ca noi, ca civili, suntem primii care suntem responsabili si trebuie sa ne educam sa luam minimul de masuri. „Bai, ca sa nu ne bage toti astia in lockdown ce putem face?” Sa purtam masca asta, ok! Nu e un mare sacrificiu. Hai sa luam masca asta pe fata in momentul in care am iesit pe usa apartamentului, ca nu e  mare smecherie

Noi, ca indivizi, suntem primii care putem sa ne autoeducam si sa ne responsabilizam.

„Timpul nu poate trece fara sa investesti In tine, nu poti trai asa in bataia vantului, adica trebuie sa intelegi care e sensul tau si ce e cu tine in viata”

Pentru ca tu ai in casa pe Irina care este in lumea teatrului si filmului si intelegi despre ce este vorba acum in zona spectacolelor, daca ai fi manager de teatru independent in vremuri astea ce-ai face? (n. red Este casatorit cu actrita Irina Antonie)

Aici nu e corect pentru ca nu se judeca cu aceeasi unitate de masura pentru toata lumea: anumiti actori independenti care sunt super talentati si super, super buni, nu sunt sprijiniti in niciun fel. Gandeste-te ca sunt oameni care poate, la propriu, traiesc de pe o luna pe alta, sunt oameni care nu sunt din Bucuresti sau nu sunt din orasele respective unde ei joaca si n-au cu ce sa-si plateasca chiria.

Institutiile statului trebuie sa trateze cu aceeasi unitate de masura pe toti oamenii astia si asa cum are grija de actorii care sunt platiti cu procent 70-75-80% ca angajati intr-un teatru, la fel ar trebui sa procedeze si cu actorii independeti pe care tot statul nu i-a angajat, din diferite motive. Nu i-ai angajat, dar nici nu poti sa-I lasi sa moara, ca nici n-au alternativa oamenii astia. Traim intr-o perioada in care nu poate sa iti spuna nimeni: “de maine renunt la teatru, ma duc intr-un aprozar”; unde mergi la aprozar, sunt inchise acuma. Deci ei ar trebui ajutati, in mod echitabil cu totii.

 Tu ce faci ca sa iti tii mintile acasa in vremurile acestea ? In aceasta perioada cel mai important lucru, dincolo de purtatul mastii care ne protejeaza pe fiecare, dar si pe cei din jurul nostru, este sa ne tinem mintea acasa.

In izolare aveam un program foarte clar facut, stiam ce am de facut dimineata, ce fac dupa-masa, cand imi fac exercitiile, cand ma plimb. Imi faceam declaratia aia cu care mergeam la cumparaturi si ma prindea ora 7-8 seara. Am citit toate cartile pe care mi le pusesem deoparte si n-am apucat sa le citesc, aveam chiar si carti autobiografice printre care si “Autobiografia lui Ilie”.

• 

• 

• 

Am primit-o de la Ilie, cu semnatura lui, nu am apucat sa o citesc pana acum, dar dupa ce am citit-o, am citit si cartea lui Jimmy Connors, in care in jumatate din ea e despre Ilie Nastase si ce a insemnat Ilie Nastase pentru tenisul mondial la momentul ala.

Dar inca o data am avut un program foarte bine facut, tocmai pentru a-mi tine ocupata toata ziua si cred ca ar trebuie sa faca toata lumea. Sa incerce sa nu intre intr-o drama generala si daca maine vine cineva si ne zice: “de maine nu mai iesiti din casa 2 luni”. Ok, nu mai ies din casa, imi pun pe hartie, hai sa vad ce fac in prima zi, ce fac in a doua zi, ce pot sa citesc, ce pot sa vad la televizor. Sigur ca nu e placut prin ce trecem, e o pandemie care inca nu are rezolvarea 100%, dar si noi prin responsabilitatea noastra trebuie sa punem cumva umarul la o rezolvare.

In ce exemple ai dat acum sunt si lucruri de acumulat, ai zis pui pe listuta ce citesti, ce vezi, ce exercitii fizice, iar aici vorbesti nu doar despre sa umplu timpul, sa lenevesc, ci si sa acumulez ceva.

Timpul nu poate trece fara sa investesti In tine, nu poti trai asa in bataia vantului, adica trebuie sa intelegi care e sensul tau si ce e cu tine in viata si macar daca tot ai timp sa o faci, o faci atunci.

Ce carti le-ai recomanda oamenilor sa citeasca in aceasta iarna lunga?

Sunt foarte multe carti. Una pe care am citit-o recent, “Cei mai buni” de Matthew Syed. As mai recomanda o carte,  “The Chimp Paradox”, in engleza, e scrisa de un profesor de psihologie pe care-l cheama Steve Peters.

E despre razboiul pe care-l ducem noi cu noi si partea din creierul nostru care intotdeauna ne indeamna la lucruri pe care nu ar trebui sa le facem sau pe care le regretam.

Povesteai putin mai devreme despre Andrei Pavel si prietenia voastra. La sfarsitul carierei lui, tu te-ai ocupat de organizarea meciului de retragere, la care a participat si Goran  Ivanisevic. Ivanisevic a jucat cu Pavel la un meci la care tu erai copil de mingi, cu foarte multi ani in urma.

Care e cea mai  emotionanta amintire din momentul organizarii acestui eveniment?

Eu am facut un pariu cu Andrei ca va plange la meciul de retragere si ca sa planga ne gandeam impreuna cu colegii mei de echipa pe cine putem aduce sa ii cante ceva ca sa ii ajunga la suflet. A venit Loredana care nu mai tin minte exact ce melodie a cantat, dar Loredana avea rolul cumva de entertainment pentru public. Dupa aia am venit cu Holograf care trebuia sa cante “Sa nu-mi iei niciodata dragostea”, o balada care trebuia sa-l lase pe Andrei fara suflare. Nu s-a intamplat, Andrei n-a plans, dar a plans in momentul in care spectatorii s-au ridicat in picioare si au inceput sa strige: “Pavel, Pavel”. Atunci a fost ceva unic, arena a fost arhiplina, Ivanisevic a venit dupa meci sa-mi spuna ca i-au dat si lui lacrimile si ca lui nu i-au organizat in Croatia asa ceva. Iar el e fost numar 2 mondial si castigator de Grand Slam.

Seara cand am terminat aveam o petrecere organizata in clubul Fratelli si ne-am tot gandit vreo luna inainte pe cine sa aducem sa cante. A venit Europe sa-i cante lui Andrei „The Final Countdown” si a fost ceva incredibil. Toate momentele astea sunt fara, fara egal, dar fiecare la etapa lui; dupa aceea au mai urmat altele, inainte au fost altele si asa mai departe.

„M-a chemat domnul Tiriac si m-a intrebat: “Baiete, esti in stare sa preiei functia de director la turneul de tenis?” Am zis “da” pe loc.”

E ca si cum s-a inchis un cerc al unor emotii personale, prin recunostinta, pentru ca ai adus si tu emotii si bucurii celor care te-au bucurat.

Asta mi s-a parut si cand l-am intalnit pe Ronnie O’Sullivan. Cand eram la liceu si dadeam ore de tenis si jucam foarte mult biliard, nopti intregi si eram fascinat de Ronnie O’Sullivan.

Oriunde unde jucam indiferent ca eram la Bucuresti, la Timisoara, la Cluj, la Craiova, la Hunedoara, intre noi ne tot spuneam  „da’ ce esti ma? Tu esti Ronnie O’Sullivan, sa incepi sa dai lovitura asta?”

• 

• 

• 

Peste ani, Adrian Thiess, un prieten bun m-a sunat si mi-a spus; „uite as putea sa-l aduc pe Ronnie O’Sullivan, vrei sa-i organizezi evenimentul?” Era in 2015 si tin minte ca am facut o pauza si i-am zis ”hai ma lasa-ma cu glumele astea”

Cand a venit in Romania si i-am organizat evenimentul, asa de tare m-am imprietenit cu el, am stat aproape o noapte intreaga de vorba; a doua zi mi-a scris Ronnie la 7 dimineata si m-a intrebat daca dorm, i-am zis ca „nu” si mi-a zis: „vino la hotel sa luam micul dejun impreuna”. Mi-a povestit de la 7 la 9:30 niste lucruri personale, legate de viata lui, eram cu gura cascata. Am ramas in relatii bune, chiar 2-3 ani mai tarziu, cand am fost la Londra am stat la ei, dupa aceea ne-am mai dus intr-un an, ne-au invitat la masa.

Ronnie O’Sullivan e un nume mult mai mare decat sportul snooker-ul , decat sportul in sine si e un personaj urias.

 Ai idoli in copilarie si ajungi pana la urma sa ti se intample niste lucruri pe care nici nu le gandeai vreodata.

Cand te gandesti tu la tine, ce ai facut tu pentru tine, pentru ce ti-ai fi tu recunoscator si ti-ai multumi?

Pentru curajul pe care mi l-am asumat mereu.

Vreau sa zic ca in 2002 aveam 24 de ani, eu deja lucram la turneele de tenis si domnul Tiriac ma cunostea din prisma unuia dintre oamenii din echipa care lucram la Open Romania sau faceau turneele de tip challenger.

M-a chemat domnul Tiriac si m-a intrebat: “Baiete, esti in stare sa preiei functia de director la turneul de tenis?” Am zis “da” pe loc.

Astazi la 42 de ani daca ma intreaba cineva probabil o sa ii spun ca am nevoie de 2 saptamani de gandire, pentru ca nu poti sa iti asumi o responsabilitate de genul asta zicand da asa, fara sa te gandesti nicio secunda.

Gandeste-te ca am fost cel mai tanar director de turneu din istoria ATP-ului, ori asta s-a intamplat fie din inconstienta, fie din curajul de care am dat dovada la momentul respectiv, iar acolo a fost un punct foarte important in cariera mea.

Tot ce a urmat dupa a fost consecinta acelui moment. Imi aduc aminte ca la 3 zile dupa ce s-a terminat turneul am plecat la Hunedoara. Am ajuns seara tarziu, de-abia am intrat in casa si ma suna doamna Geta, asistenta domnului Tiriac. Mi-a spus ”maine dimineata la ora 07:30 domnul Tiriac te asteapta la resedinta din Eliade.” I-am spus doamna imi pare rau, de-abia am ajuns la ai mei. Doamna mi-a repetat: ”Copile vad ca nu intelegi, Domnul Tiriac te asteapta maine dimineata la ora 07.30 la resedinta dumnealui. E clar?” Da sa traiti, am inteles si am plecat spre Bucuresti. Am stat 3 minute in casa. Ai mei nu intelesesera nimic.

A 2-a zi, intalnirea a durat un minut si 30 de secunde. Domnul Tiriac mi-a spus ”bravo baiete, ai facut o treaba civilizata”

De fapt cred ca a fost singura data cand m-a laudat (rade).

Cand am devenit director de turneu, m-am dus la Bogdan Enoiu si l-am intrebat cum putem face asta cat mai bine, iar el mi-a zis: “Ca sa faci un turneu bun nu-ti ajunge numai tenis, trebuie sa faci intotdeauna un eveniment langa. Hai sa ne gandim in fiecare an sa facem un meci demonstrativ sau sa legam turneul de ceva”

In anul urmator am facut rejucarea Finalei de Cupa Davis dintre Romania si America, la care au participat Ilie Nastare, Ion Tiriac si americanii Tom Gorman si Stan Smith cu care jucasera atunci. Dupa aceea in fiecare an am organizat cate un eveniment si in 2009 am facut retragerea de care vorbeam inainte, retragerea lui Pavel.

Deci ca sa iti raspund, cred ca curajul pe care l-am avut la momentele alea.