In culise la Festivalul de Film Cannes (2): Rares Andrici, Andrei Cretulescu, Dan Draghicescu

Rares Andrici avea 25 de ani cand a avut premiera la Cannes filmul lui Cristian Mungiu, „Bacalaureat” (2016) in care are unul dintre rolurile importante.

La vremea premierei la Cannes, The Guardian a scris despre „Bacalaureat” ca este „o bijuterie”, iar  L’express spunea ca Mungiu «asculta cu stetoscopul» societatea romaneasca. E un film magistral.” 

Andrici care are acum 29 de ani a fost considerat un copil minune la momentul debutului sau, luand foarte multe premii cu Pisica Patrata (regia Cristi Juncu)  si Omul Perna, un spectaccol pe care l-a facut in ultimul an de facultate.

Cand activitatea teatrelor se va reintoarce, il veti putea vedea pe Rares Andrici  la TNB in „Livada de visini” si „Regele Lear”

„Cannes a fost una din cele mai coplesitoare experiente din viata mea. Ajunsesem acolo turist, m-au imbracat in costum si m-au tratat ca pe o celebritate, apoi m-au trimis acasa din nou turist. Nu ma asteptam sa ma strige atatia straini de parca ma cunosteau de o viata, sau sa ma opreasca sa facem poze. Ma simteam proape la fel ca cersetorul din 1001 de nopti care a fost tratat ca un rege pana si-a pierdut mintile si a ajuns sa creada ca el este rege. Numai ca eu, din fericire poate, am patit ceva care m-a tinut cu picioarele pe pamant si m-a facut sa imi dau seama ca sunt tot eu.

  Amintirea mea cea mai frumoasa de la Cannes este chiar momentul in care trebuia sa pasesc pe covorul rosu. Trebuia sa cobor din masina; erau cred ca aproape 100 de fotografi care blituiau peste tot, o multime uriasa de oameni care strigau entuziasmati in spatele unor garduri asemanatoare celor de la proteste, iar eu am scos un picior din masina, apoi m-am uitat cine mai era acolo si l-am vazut pe nimeni altul decat Willem Dafoe la nici trei metri in fata mea. Incercand apoi sa cobor din masina, m-am lovit la cap de plafonul masinii intr-un fel care nu corespundea deloc momentului. Ce imi amintesc sigur este ca Willem nu a vazut si am respirat usurat, m-am abtinut sa nu imi duc mana la capul care pulsa din cauza durerii si am zambit gandindu-ma ca numai mie putea sa mi se intample asta in unul din cele mai semnificative momente ale vietii mele. Ce am invatat? Sa nu il invit pe Willem Dafoe la nunta mea. Nu vreau sa fiu ametit si sa incurc mireasa.

Restul a fost un vis care s-a dus.”

Andrei Cretulescu este regizor si scenarist („Charleston” este primul lui lung metraj, nominalizat la premiile Gopo pentru cel mai bun lung metraj, cel mai bun scenariu, cel mai bun regizor, dar si premiat la Festivalul de la Locarno), a fost multi ani producator executiv al filmelor realizate aici de HBO („In deriva”, „Lumea vazuta de Ion B”).

Primele sale vizite la Festivalul de film de la Cannes au fost ca producator executiv pentru HBO.

„Dat fiind ca timpul mi-e vrajmas zilele astea, iata o pagina din jurnalul de Cannes 2004 (primul din „cariera” – eram aterizat de doua zile, acreditat la „marché”, aiurit si fara bagajul ramas la Paris), scrisa la cald si aparuta in revista HBO.

MARTI 18 MAI

Ma trezesc in zori, voios nevoie-mare, sun la aeroport, mi se spune sa stau linistit, pana maine vine si bagajul. Fie. Am invitatie la 11.30, pentru filmul thailandezului Apichatpong Weerasethakul, primul thai vreodata in competitie. Tropical Malady se cheama pelicula, dar… La cinci minute de intrare suna telefonul. Una din colegele de apartament (am uitat sa amintesc ca nu stau chiar singur) a ramas incuiata pe dinauntru… Adio Thailanda, ma intorc, o eliberez, ne conversam, dau fuga sa prind macar lectia de cinema (anul acesta – Stephen Frears), cand suna din nou telefonul – a venit bagajul. Adio Stephen, injur, recuperez ce-i de recuperat, ma schimb (in fine) si o pornesc spre Cinema Star – la 15.30 se reia Fahrenheit 9/11, prezentat ieri in premiera mondiala. N-am noroc – sunt 200 de oameni la coada si sala e deja plina. Adio Michael Moore, injur din nou si intru la FNAC sa casc gura. Tarantino peste tot, afise, discuri, cofrete… La 6 traversez din nou la Star pentru 9 Songs, noul film al britanicului Michael Winterbottom. Intru, urc, mi se spune sala din stanga, intru cu gratie in dreapta… si ma trezesc la Il Cartaio, noul Argento. Zic – o fi un semn, stam si vedem. Si stam, si vedem, si ce mai radem… Subiect debil, actori de mana a 5-a, filmari ca la nuntile din Buhusi… Oroare, poate cel mai prost film al veteranului italian. Te gandesti ca altcineva a facut Suspiria, Phenomena, Profondo Rosso. Sau poate Il Cartaio.

Ies gandindu-ma ce belea mai urmeaza, refuz cu gratie inghesuiala pentru Ladykillers (bifat deja la Bucuresti) si-mi incerc norocul la concertul Lalo Schifrin, invitat „extraordinaire” al editiei. Cucoana de la intrare habar n-are ca exista, un baiat ma lamureste de adresa – Espace Mediteranee, etajul 5, la Palat -, dau sa intru, un june tine sa-mi explice ca acreditarea nu-i suficienta, el ma lasa, dar cerberii de sus nici vorba, zic fie ce-o fi, intru, urc, e tarziu, ochesc doua blonde la intrare (astia or fi cerberii ?), imi compun o mutra traumatizata si declam: „A inceput?!?! Nu-mi spuneti ca a-nceput!!!!” Fetele se sperie, una ma ia de mana, ma trage inauntru, ma aseaza pe un scaun si ma roaga sa nu mai intarzii data viitoare. Promit, zambesc si ma pregatesc sa savurez. Pe scena, surpriza – Bruno Fontaine la pian, care canta bucati din Francois de Roubaix, Michel Magne, Vladimir Cosma. Superb. Termina, pleaca, sala freamata, apare un bastinas care zice textual: „Am o poveste aiuritoare sa va spun… Nu s-a intamplat asa ceva de 20 de ani… Cum sa ma exprim… Lalo Schifrin a ramas blocat in lift!!!” Sala se amuza, eu inghet. Ce naiba e azi, marti !?!?!?! Zeii se satura de joaca si muzicianul argentinian canta aproape doua ore (are 72 de ani!) cu un tobar si un bassist, de la Mannix la Charley Varrick si de la Bullitt la Misiune:Imposibila. Un regal – ies ametit, fericit, obosit. Dupa berile si comentariile de rigoare de la Petit Majestic, local boem si emblema festivalului, anunt ca trag pe dreapta. Und I did.

Dan Draghicescu este producator, cu un interes special pentru filmul documentar. In portofoliul lui se afla „Razboiul Regelui” si „Maria, inima Romaniei”, ambele documentare istorice produse impreuna cu John Florescu prin Chainsaw Film Productions, preluate de History Chanel in aceasta luna Mai.

„Luna Mai este perioada care atinge intr-un mod special lumea filmului, prin festivaluri de film foarte dragi mie cum sunt cele de la Cannes si TIFF in Transilvania.

In 2015, la inceput de mai, am ajuns in Cannes, unde am participat cu un scurt metraj „Lingura Veche – The Silver Spoon”, produs independent  de casa proprie de productie PINK STRIPE Group, in regia lui Mick Davis, cu suportul a doi fantastici si inimosi actori Mihai Gruia Sandu si Adelaida Parjoiu, cat si o echipa de productie coordonata de DOP Cosmin Fericean.

Cu acest scurt metraj, urma sa am proiectie la Short Film Corner unde am avut un invitat deosebit, care nu mai fusese intr-o sala de cinema din 1980, o maicuta catolica de origine romana Yvonnes Florescu, in varsta de 90 ani, pe care am cunoscut-o in Antibes unde locuiam in timpul festivalului. Mi-a fost prezentata de Dl. John Florescu, Producator executiv de film si CEO la Chainsaw Europe.

Revenind la proiectia din 2015 la Short Film Corner impreuna cu Yvonne Florescu: proiectia urma sa aiba loc dimineata la ora 10;00 si aveam invitati tineri din diferite tari si reprezentanti ai presei de film franceze. Am ajuns la proiectie cu intarziere – un loc de parcare aproape de Palatul Festivalului a fost imposibil de gasit si Yvonne, in ciuda varstei, manata de dorinta de a arzatoare de a vedea filme, a mers in pas rapid pe jos.

Reprezentantii securitatii festivalului s-au lasat miraculos fermecati de portul de calugarita al Yvonnei, precum si de senioritatea ei, si desi aceasta nu avea acreditare pentru festival, ne-au inlesnit foarte repede intrarea in Palatul Festivalului din Cannes.

Cu tot efortul nostru, am ajuns in sala de proiectie la 10;03, si pentru cele trei minute intarziate, reprezentantii festivalului au vrut sa anuleze proiectia. La Cannes…desi suntem in Franta…cand e vorba de film, francezii se comporta ca un ceas elvetian. Dar si de data aceasta tot Yvonne a fost ingerul meu pazator si iar ea atragand atentia, a induplecat reprezentantii festivalului, si proiectia filmului meu a fost difuzata.

Dupa proiectie, aplauze si iar Yvonne… ziaristii francezi au fost foarte interesati cum e filmul pentru o doamna calugarita de 90 ani, probabil cel mai in varsta spectator matinal in acel moment in Palatul Festivalului din Cannes.

Yvonne traieste si slujeste intr-o manastire din sudul Marii Britanii, iar vara viziteaza sudul Frantei unde are familie, este plecata din Romania din inainte de al Doilea Razboi Mondial , este o carte vie de istorie, a fost o binecuvantare sa fiu in preajma ei.

Cannes este locul unde te intalnesti cu prieteni, oameni dragi, profesionisti de film si pe care ii revezi anual cu mare drag. Printre acestia, te vei intalni mereu, alergand de la prima ora a diminetii, stand la cozi sa vada filme cu Dna Irina Nistor, neobosita si plina de energie. In treacat te va saluta… si iti va spune ce filme nu trebuie sa ratezi.

In 2016 la Cannes, Romania a avut pentru prima data un stand oficial la film market in Palatul Festivalelor sub denumirea Creative Romanian Film, pentru producatori de film independenti, realizat la initiativa lui Mihai Lupu si sub patronajul Camerei de Comert si Industrie a Romaniei. Standul a fost vizitat si de Dl Ambasador Excelenta Sa Luca Niculescu.

Am fost onorat sa fac partea din aceasta echipa impreuna cu Iulia Vladuca, Stefan Hillerin, Eduard Schneider, Victoria Baltag, Daniel Mitulescu, Alexandru Balta.

Tot in acelasi an la Cannes am luat parte la semnarea unui acord unic de cinematografie dintre CNC Franta si CNC Romania in prezenta Ministrilor de cultura al Frantei Dna Audrey Azoulay (actual Director General UNESCO), Ministrul de cultura al Romaniei  Dna Corina Suteu , Dl Ambasador al Romaniei la Paris, Luca Niculescu si Anca Mitran presedinte CNC. Un eveniment organizat cu bun gust, in care ia romaneasca a Iuliei a stralucit printre garderobele luxoase ale frantuzoaicelor.