Skip to content

Cum arata Bucurestiul de Craciun. 11 locuri cu decoruri spectaculoase de Craciun

Desi Bucurestiul nu exceleaza in ceea ce priveste decoratiunile de Craciun, din motive de costuri suplimentare cu energia electrica deja foarte scumpa, cateva locuri din oras au decorat vitrinele, astfel incat trecatorii sa simta spiritul sarbatorilor de iarna.

Urban.ro va recomanda 11 locuri cu decoruri spectaculoase de Craciun, unde puteti face poze, dar si cumpara cadouri sau servi masa. Decorurile sunt spectaculoase si pe timp de zi, dar mai ales noaptea.

Atelierele florale Maison Dadoo, Patchouli Flowers si Florens au decoruri de poveste, situate in zona Dorobanti/Victoriei.

Ca in fiecare an, Maison Dadoo (strada Radu Beller 8) surprinde atmosfera Craciunului cu un decor perfect, care incepe din strada, unde este parcata masina si ea decorata specific, si care te invita in interior, intr-un alt univers floral.

Nu foarte departe, Patchouli Flowers (Piata Dorobantilor 6) au un spatiu amenajat in exterior de poveste de Craciun si inclusiv o cutie postala dedicata Mosului – cine stie, poate ajung scrisorile copiilor inclusiv de aici.

In zona Victoriei, Atelier Florens (strada Paris 13) isi asteapta oaspetii cu un decor impresionant, frumos luminat, sarbatoarea Craciunului simtindu-se si in gradina florariei.

Magazinele de haine si-au imbracat si vitrinele specific de sarbatoare. In zona Romana, Viggo si Mottom Kids au decoratiuni foarte frumoase in aceasta perioada.

Situat intr-o casa interbelica superba de pe Bulevardul Lascar Catargiu, chiar in Piata Romana, magazinul de haine barbatesti Viggo Tailoring a decorat tematic intrarea si curtea interioara a cladirii cu detalii specifice Craciunului.

Vizavi, magazinul de haine de copii Mottom Kids (Bulevardul Lascar Catargiu 9) invita trecatorii intr-un intreg univers al Craciunului, o bucurie si pentru copii, dar si pentru adulti.

Restaurantele si braseriile din oras au investit anul aceasta in decoruri de poveste, in special cele situate in zona centrala a capitalei.

Hotelul Marmorosch (Strada Doamnei 2), un imobil de patrimoniu recent deschis, a decorat atat interiorul, cat si exteriorul cladirii, oferind o atmosfera feerica de poveste, cu cerbi si caprioare care fac parte din decor, dar si lumini potrivite care sa puna in evidenta grandiosul edificiu.

Lido Brasserie, situata pe bulevardul Magheru, aduce atmosfera Craciunului mai aproape de trecatori, vitrina iesind in evidenta inclusiv din trafic. In apropiere, Craciunul se poate simti si la Mace by Hadad (Strada Benjamin Franklin 16), restaurantul cu specific oriental care a decorat atat interiorul, cat si exteriorul spatiului cu detalii de sarbatori.

Mai aproape de Piata Victoriei, pe Calea Victoriei colt cu strada Frumoasa, BoilerXGuido a decorat atat vitrinele cafenelei, cat si exteriorul, fiind un loc ideal de fotografii tematice de iarna.

In zona de nord, Casa di David (Soseaua Nordului 7-9) a creat o intrare grandioasa de poveste in restaurant, unde lumini discrete completeaza atmosfera de poveste.

Bijuteria sezonului de iarna in capitala este Casa Mita Biciclista (Strada General Christian Tell 11), situata in zona Pietei Amzei, recent deschisa publicului larg, care a devenit un loc de promenada, fotografii si petreceri tematice.

Practic, intreaga cladire este decorata specific la exterior, cu detalii foarte frumoase care pot fi observate la geamurile imense ale imobilului, dar si o intrare spectaculoasa.

Va recomandam sa profitati si de cele doua targuri de Craciun din capitala, din zona Piata Constitutiei si cel din cartierul Drumul Taberei, unde veti gasi bunatati de mancat, globuri si atmosfera specifica Craciunului, dar si multa voie buna din partea copiilor care sunt incantati de intalnirea cu Mos Craciun si toate celelalte atractii.

Citește în continuare