Intrarea intr-un muzeu sau intr-o sala de licitatii poate fi o experienta coplesitoare, mai ales daca priviti opere de arta valoroase, atribuite unor mari maestri. Totusi, istoria a demonstrat ca nici cele mai prestigioase institutii nu sunt ferite de falsuri.

Intr-o epoca dominata de stiri false, deep fakes si inteligenta artificiala, care creeaza imagini si identitati false, este cu atat mai important sa stiti cum va ascutiti ochiul critic si sa identificati indiciile care tradeaza o lucrare falsa.

In 2015, Dulwich Picture Gallery din Londra a lansat o provocare vizitatorilor: a inlocuit o pictura autentica de Jean-Honore Fragonard intitulata “Tanara femeie” cu o copie in valoare de 106 euro, comandata de pe un site chinezesc de falsuri si reproduceri. Timp de trei saptamani, publicul a fost invitat sa ghiceasca daca lucrarea expusa este originalul sau falsul, numai 10% reusind sa aleaga raspunsul corect.

O investigatie recenta care a deconspirat un atelier de falsificatori din nordul Romei aminteste ca istoria artei este presarata cu inselatorii si replici frauduloase. 

Carabinierii italieni au descoperit luna trecuta un laborator de falsificare in nordul Romei. Au fost confiscate peste 70 de opere de arta false atribuite unor artisti celebri precum Pissarro, Picasso, Rembrandt si Dora Maar. Pe langa acestea, autoritatile au gasit materiale pentru imbatranirea artificiala a panzei, stampile ale unor galerii inchise de mult si certificate de autenticitate falsificate. 

Principalul suspect, inca neidentificat, folosea platforme online precum Catawiki si eBay pentru a-si vinde falsurile, pacalind colectionarii prin documente inselatoare. 

Aproape simultan cu aceasta descoperire, un nou volum semnat de artista si istoricul de arta Euphrosyne Doxiadis a starnit un val de controverse. Cartea sustine ca una dintre cele mai valoroase lucrari ale National Gallery din Londra, pictura „Samson si Dalila”, atribuita lui Peter Paul Rubens, este in realitate un fals realizat cu trei secole mai tarziu. 

Aceasta concluzie coincide cu o analiza realizata in 2021 de compania elvetiana Art Recognition, care, prin intermediul inteligentei artificiale, a stabilit cu o probabilitate de 91% ca lucrarea nu apartine lui Rubens. 

Doxiadis argumenteaza ca tehnica picturala este rigida si lipsita de fluiditatea caracteristica maestrului flamand. In ciuda acestor afirmatii, National Gallery isi sustine ferm evaluarea, afirmand ca tabloul este o capodopera autentica a lui Rubens, realizata dupa intoarcerea acestuia din Italia in 1608.

Aceasta disputa ridica intrebari profunde despre valoarea si autenticitatea operelor de arta si daca poate un fals sa fie considerat o capodopera. Pe masura ce tehnologia avanseaza, din ce in ce mai multe lucrari controversate, dar si opere care pana acum nu au fost puse la indoiala, vor fi reanalizate. Pentru a naviga aceste dileme, exista cateva reguli simple care pot ajuta la detectarea unui fals artistic.

Pigmentii nu mint. Un falsificator de arta trebuie sa fie atat un tehnician desavarsit, dar si un chimist si istoric al artei. 

Un detaliu esential in depistarea falsurilor este analiza materialelor. Anumiti pigmenti, panze si tipuri de grund nu existau in perioada in care ar fi fost realizata lucrarea. De exemplu, titanul alb a inceput sa fie folosit abia in secolul XX, deci nu ar trebui sa apara intr-o pictura atribuita lui Rembrandt.

Germanul Wolfgang Beltracchi si-a construit o cariera de milioane de euro falsificand opere de Max Ernst si Andre Derain. Totusi, in 2006, a comis o greseala fatala: a folosit un tub de vopsea prefabricata ce continea titan alb, un pigment indisponibil in perioada artistului Heinrich Campendonk. Aceasta eroare a fost suficienta pentru a-i demasca falsul, vandut pentru 2,8 milioane de euro. 

Alte cazuri sunt si mai flagrante. Portretul Sfantului Ieronim, atribuit initial lui Parmigianino si vandut la Sotheby’s in 2012 pentru 842.500 de dolari, a fost demascat dupa ce s-a descoperit prezenta pigmentului verde ftalocianinic, inventat abia in 1935, la patru secole dupa moartea artistului.

O opera de arta fara o istorie bine documentata este suspecta. 

Lacomia si dorinta de a descoperi capodopere pierdute ii pot determina pe falsificatori si colectionari sa faca greseli.

Han van Meegeren, unul dintre cei mai prolifici falsificatori ai secolului XX, a creat mai multe tablouri pe care le-a atribuit lui Vermeer. Colectionarii au ignorat lipsa unui istoric al acestor picturi si le-au considerat descoperiri extraordinare. 

Dupa razboi, Van Meegeren a fost acuzat ca a vandut un Vermeer nazistului Hermann Goring. Pentru a-si dovedi nevinovatia, artistul a pictat un nou „Vermeer” in fata autoritatilor, demonstrand ca toate lucrarile sale erau falsuri. 

Chiar si astazi, un tablou aparent autentic poate deveni o descoperire spectaculoasa prin studierea atenta a trecutului sau, asa cum s-a intamplat cu un peisaj de John Constable redescoperit in cadrul emisiunii „Fake or Fortune?”.

Povestea lui Van Meegeren a fost ecranizata in filmul “Ultimul Vermeer”, cu Guy Pearce in rolul principal.

Povestea celui mai celebru fals artistic din istorie a fost transformata in filmul „Ultimul Vermeer”, disponibil pe MAX. Pictura a fost achizitionata de mana dreapta a lui Hitler pentru o suma record.

Tusa sau trasaturile de pensula, felul in care mana se misca instinctiv sau controlat, sunt extrem de greu de imitat. 

Un falsificator poate copia aproape perfect o lucrare celebra, dar este extrem de dificil sa reproduca stilul si gesturile originale ale unui artist. Priviti cu atentie modul in care sunt aplicate culorile, fluiditatea liniilor si tranzitiile dintre nuante. 

Marii artisti au un ritm aparte in miscarea pensulei, un mod specific de a construi detaliile si de a reda lumina. Daca observati rigiditate sau lipsa de naturalete in executie, s-ar putea sa fie vorba de un fals.

Eric Hebborn, un britanic care a falsificat peste 1000 de lucrari atribuite unor maestri ca Mantegna sau Poussin, si-a perfectionat tehnica cu ajutorul alcoolului. Spre deosebire de falsurile lui Beltracchi sau Van Meegeren, desenele sale inca reusesc sa pacaleasca expertii, unele dintre ele fiind expuse in marile muzee sub titulaturi vagi precum „din cercul lui Jan Brueghel cel Batran”.

Unele detalii minore pot demasca un fals. Cautati detalii suspecte in semnatura si inscriptiile operei de arta.

Semnatura unui artist poate spune multe despre autenticitatea unei lucrari. Falsificatorii fie incearca sa o copieze cu fidelitate, fie o creeaza de la zero, dar de multe ori comit greseli subtile. Verificati daca literele sunt tremurate sau daca pare ca au fost adaugate ulterior, peste stratul de vopsea uscat. De asemenea, unele falsuri contin date eronate sau inscriptii care nu corespund perioadei de creatie a artistului.

O pictura atribuita lui Van Gogh a fost contestata timp de doua decenii pana cand, in 2012, o radiografie a scos la iveala o alta lucrare aflata dedesubt – o scena cu doi luptatori nud despre care artistul mentionase intr-o scrisoare din 1886. Astfel, autenticitatea lucrarii a fost confirmata printr-un detaliu neasteptat.

Totodata, Pierre Lagrange a pierdut 17 milioane de dolari cumparand un tablou „Pollock” fals, in care semnatura artistului era incorect scrisa. Aceasta eroare a dus la descoperirea unei retele de falsificatori care au inselat colectionari si muzee cu lucrari atribuite lui Rothko, De Kooning si Motherwell. Galeria Knoedler & Co, una dintre cele mai respectate institutii de arta din New York, a fost inchisa dupa 165 de ani de activitate din cauza acestui scandal.

Fiecare opera de arta autentica are o poveste, un sir de proprietari si documente care ii atesta originea. 

O lucrare autentica trebuie sa aiba o istorie documentata, cunoscuta sub numele de „provenienta”. Daca o pictura apare brusc pe piata, fara un istoric clar, trebuie sa fie verificata cu atentie. 

Daca un vanzator nu poate oferi informatii clare despre unde a fost expusa lucrarea, cine a detinut-o anterior si cum a fost certificata autenticitatea sa, este un semnal de alarma.

Multe falsuri au fost demascate pentru ca lipseau documente care sa ateste traseul lucrarii de-a lungul timpului. Intr-un muzeu, eticheta care insoteste tabloul ar trebui sa includa informatii despre istoria sa. Daca acestea lipsesc sau sunt vagi, este de asemenea un semn de intrebare.

Una dintre cele mai sigure metode de a identifica un fals este comparatia cu opere recunoscute ale artistului. 

Daca va aflati intr-un muzeu, cautati lucrari similare expuse in aceeasi perioada si analizati diferentele. In cazul unei licitatii de arta, pot fi consultate cataloage de specialitate sau baze de date online cu imagini de inalta calitate. Daca ceva pare iesit din comun, este bine sa fiti sceptici.

Iar daca aveti suspiciuni serioase in legatura cu autenticitatea unei lucrari — in special cu privire la o achizitie —, cea mai buna solutie este sa cereti opinia unui specialist. Expertii in arta folosesc metode avansate de analiza, inclusiv radiografii, reflectografie in infrarosu si analize chimice pentru a determina originea materialelor. In plus, istoricii de arta pot identifica detalii legate de stil si contextul cultural care pot confirma sau infirma autenticitatea unei lucrari.