„Cum sa fac sa fiu cu tine” este un spectacol necesar intr-o lume a superficialitatii
Spectacolul “Cum sa fac sa fiu cu tine?” dupa texte de A.P.Cehov si regizat de Amalia Iorgoiu, a avut premiera in anul 2019 la Teatrul Nou si se poate vedea in aceasta stagiune pe scena aceluiasi teatru.
Este o poveste de dragoste, intre El si Ea, in care fricile si fragilitatea relatiei dintre oameni sunt redate la tensiune maxima
Regizoarea aflata la inceput de drum a realizat un colaj din mai multe povestiri de Cehov, in care contureaza, in cateva scene cheie, o poveste de iubire dintre Masa (Varty Mihail) si Kostea (Eduard Cirlan), cu bucuriile si neajunsurile ei.
Acestia sunt prinsi in decorul minimalist, cu cateva elemente pentru fiecare tablou, si sugestiv, care da coerenta intregului spectacol si spun cum se naste relatia dintre ei.
Spectacolul este inspirat din “Trei surori”, “Pescarusul”, “Unchiul Vania”, “Amintirile unui idealist” si cateva schite ale lui Cehov, in care autoarea ofera spectatorului confortul de care are nevoie
Scrierile lui Cehov sunt simple, dar in realitate ridica probleme profunde si umane. Spectacolul se compune din povesti care apar succesiv si care scot la iveala fragmente din viata de zi cu zi ale personajelor.
Kostea apare in viata Masei intr-un moment cand vrea sa se bucure de viata, pentru 28 de zile, in momentul in care aceasta isi dorea pe cineva cu care sa imparta singuratatea.
Sub aparenta masca a unor discutii neinsemnate se contureaza de fapt tipologii umane complexe, comportamente si atitudini pe care acestia le poarta de mult timp fara sa isi dea seama. Astfel, in nuante delicate, iese la lumina complexitatea si fragilitatea legaturilor dintre oameni
Un spectacol construit pas cu pas de la primele dialoguri in registre extreme, statice sau cu o dinamica accentuata
Varty Mihail o interpreteaza pe Masa. Actrita trece cu usurinta si candoare prin toate ipostazele gandite de regizoare. Se impune cu naturalete si feminitate in realizarea partiturilor, fapt care da savoare spectacolului.
Eduard Cirlan este Kostea, prin firescul interpretarii, fara exagerare, impune nivelul de joc si duce spectacolul in zona normalitatii, in care se regaseste spectatorul.
Cand este cazul, accentul cade pe replicile care iau nastere din antiteza personajelor, fara insa sa schimbe discursul spectacolului.
Este o poveste care strabate timpul precum anotimpurile viata si duce cu ea vulnerabilitati, dorinte, frici si o mare nevoie de iubire
Povestea spectacolului este ca si viata, cu neindrezneli si declaratii care nu sunt duse tot timpul pana la capat, cu libertatea data sau luata de aparitia ceiluilalt si dorinte neexprimate, dar in final, cei doi sunt ceea ce sunt si accepta si se accepta.
Spectacolul se poate vedea in data de 1 februarie, ora 20.00
“Cum sa fac sa fiu cu tine?” dupa texte de A.P. Cehov
Regia: Amalia Iorgoiu
Distributia: Varty Mihail si Eduard Cirlan
Durata: 1h 15min (fara pauza)
Bilete: aici.