Cursul care ii ajuta pe copii sa calatoreasca prin Univers cu ajutorul Realitatii Virtuale
Metodele de invatare s-au schimbat astazi, iar Realitatea Virtuala este una dintre formele inovative cu mare priza la cei mici. Gateway VR Studio si Idest VR au conceput “ABC-ul Astronomiei #VR”, un curs cu 4 module diferite, care se vor desfasura in datele de 23/30 noiembrie si 7/14 decembrie.
Realitatea Virtuala reprezinta un mediu artificial, creat pe computer care ii poate transpune pe copii si adulti intr-o lume noua, in care vor putea explora si experimenta tot felul de senzatii noi, in acest caz din sfera Astronomiei. Aceasta trecere in Realitatea Virtuala se face prin intermediul unui controller, a unor casti sau ochelari de VR.
Cursul imbina informatii din mai multe discipline, se desfasoara in fiecare sambata, iar copiii pot opta pentru unul sau mai multe dintre cele 4 module
Cei mici vor putea invata aici informatii din mai multe discipline, cum ar fi matematica, fizica, biologie si chimie. Fiecare modul include “calatorii prin spatiu” si descoperirea unor notiuni abstracte pana atunci, toate acestea prin intermediul Realitatii Virtuale, dar si a altor exercitii practice.
La fiecare astfel de modul sunt disponibile 10-20 locuri, iar copiii se pot inscrie la unul sau mai multe module, tematica acestora fiind una de sine statatoare. Orele se tin sambata, intre orele 11:00-12:00, pretul unui atelier este de 95 Ron si al intregului curs de 340 lei. Mai multe detalii puteti afla aici.
De la Pamant la Soare si inapoi, intr-o calatorie fascinanta cu escala pe Marte
“ABC-ul Astronomiei #VR” este sustinut de Cristian Roman, Senior Editor la revista Stiinta & Tehnologie, pasionat specialist de Astronomie si absolvent al Facultatii de Inginerie Aerospatiala din cadrul Politehnicii Bucuresti.
Prima oprire in “galaxia virtuala” va avea loc pe 23 noiembrie, cand copiii vor vedea cum arata Pamantul in raport cu alte obiective din univers, cum functioneaza Soarele (VR) si cum pot pleca de pe Planeta Albastra. In plus, tot acum li se vor transmite informatii referitoare la istoria Astronauticii.
In cadrul modului 2, pe 30 noiembrie, cei mici vor vedea cum arata Luna (VR), vor porni intr-o cursa spatiala (VR) si vor descoperi povestea Apollo 11 printr-o colectie video inedita. Apoi, copiii vor “pasi” prima data pe Luna (VR), dar vor calatori si in viitor, in asa numitele baze lunare.
Modulul 3, pe 7 decembrie, este rezervat unei “calatorii” la bordul ISS, acolo unde copiii vor vedea cum arata orasele noaptea, aurorele boreale sau urganele. De asemenea, cei mici vor afla mai multe despre istoria asamblarii ISS si vor calatori la bordul ISS (VR).
In ultimul modul, pe 14 decembrie, cei mici vor calatori pe Marte, vor descoperi robotii pe Marte (VR) si vor incerca sa faca din aceasta planeta o a doua casa.