700 de ani de la moartea lui Dante sunt celebrati prin cursuri gratuite oferite de Columbia University si Yale University. In plus avem audio gratuit „Divina Comedie” in limba romana
Pe 14 septembrie se implinesc 700 de ani de la moartea lui Dante Aligheri, poetul care a scris Divina Comedie si a inspirat zeci de scriitori cu lucrarile sale. Italia in special, dar si intreg mapamondul celebreaza scriitorul italian, oferind o serie de evenimente gratuite.
Teodolinda Barolini, profesor la Universitatea Columbia, ofera online gratuit un curs pentru oricine doreste sa citeasca Commedia lui Dante de la inceput pana la sfarsit. Cursul contine 54 de prelegeri inregistrate, acoperind Inferno, Purgatorio si Paradiso, fiecare parte fiind citita in intregime. Barolini se ocupa si de un site web conex, Digital Dante, unde puteti gasi textul lui Dante in editia Petrocchi cu traduceri in limba engleza de Mandelbaum si Longfellow. In plus, site-ul contine comentarii la textul lui Dante.
Si Yale University ofera gratuit prelegeri despre lucrarea lui Dante, iar cursul este o introducere a lui Dante si a mediului sau cultural printr-o lectura critica a Divinei Comedii si a unor lucrari minore selectate (Vita nuova, Convivio, De vulgari eloquentia, Epistle to Cangrande).
Profesorul Giuseppe Mazzotta face o analiza a autobiografiei lui Dante, Vita nuova, stabileste circumstantele poetice si politice ale compozitiei Comediei. Lecturile din Infern, Purgatoriu si Paradis incearca sa situeze opera lui Dante in contextul intelectual si social din Evul Mediu tarziu, cu o atentie speciala acordata preocuparilor politice, filozofice si teologice. Subiectele din Divina Comedie explorate pe parcursul cursului includ relatia dintre etica si estetica; dragoste si cunoastere; si exil si istorie. Intregul curs poate fi urmarit aici.
Una dintre surprizele pregatite de acestia este oferirea in format audio a celebrei opere “Divina Comedie” in mod gratuit, in 33 de limbi internationale, printre care si limba romana, opera disponibila pe toate platformele de streaming ca Spreaker, Spotify, Deezer, Apple si Google.
De asemenea, Galeria Uffizi organizeaza o expozitie de desene care ii ofera vizitatorului o excursie online in lumea Purgatoriului descrisa de poet.
Expozitia online este disponibila peste tot in lume si contine 88 de desene realizate de artistul Federico Zucccari intre 1586 si 1588. Lucrarile au intrat in colectia Uffzi in 1738 si au mai fost expuse doar de doua ori pana acum pentru ca sunt considerate foarte fragile. Au fost expuse prima data in Florenta in 1865 si au mai fost scoase din arhive abia in 1993 la aniversarea a 600 de ani de la nasterea lui Dante intr-o expozitie dedicata.