Celebrul artist britanic David Hockney i-a realizat un prim portret lui Harry Styles, fara sa stie cine e. Lucrarea va fi expusa in noua expozitie deschisa in toamna la National Portrait Gallery din Londra.
In primavara anului trecut, celebrul artist britanic David Hockney s-a intalnit cu unul dintre superstarurile muzicii pop, Harry Styles, pentru o sedinta de pozat. Hockney a realizat un portret al lui Styles pe parcursul a doua zile petrecute in atelierul sau din Normandia, in nordul Frantei.
Sesiunea a avut loc in luna mai a anului trecut, rezultatul va fi expus pentru prima data intr-o expozitie deschisa la National Portrait Gallery din Londra.
Intr-o miscare neobisnuita pentru parcursul lui Hockney, in varsta de 86 de ani, a fost dezvaluita si o fotografie din momentul in care artistul l-a pictat pe Styles, in varsta de 29 de ani.
Imaginea este explicabila prin popularitatea uriasa a lui Styles, fiind printre cei mai iubiti cantareti de catre publicul tanar, in special de catre cei care petrec foarte timp pe retelele de socializare. In fotografie, in timp ce Hockney fumeaza o tigara si face ultimele retusuri la portret, Styles zambeste, purtand un cardigan in dungi portocalii si rosii, un colier de perle si blugi albastri.
Lucrarea se numara printre cele peste 30 de portrete noi care vor fi expuse in premiera in expozitia „Drawing from Life” care va fi deschisa pe 2 noiembrie la National Portrait Gallery din Londra. Fotografia din culisele portretului promoveaza de fapt faptul ca s-au pus in vanzare biletele pentru expozitie — care se asteapta sa fie vandute pana la epuizare.
Desi Styles este unul dintre cei mai celebri barbati ai planetei — devenind inclusiv primul barbat care a aparut pe coperta revistei Vogue — Hockney a recunoscut cu nonsalanta ca nu stia cine este sau ca este faimos. Pentru el a fost pur si simplu „o alta persoana care a venit la atelier pentru un portret”.
La randul lui, Styles, un mare impatimit al artei, fiind surprind deseori vizitand muzeele din orasele in care merge in turneu, a declarat pentru versiunea britanica a revistei Vogue ca „David Hockney a reinventat modul in care privim lumea timp de decenii. A fost un privilegiu urias sa fiu pictat de el”.
Portretul lui Harry va fi cu siguranta vedeta expozitiei „David Hockney: Drawing from Life” care va include si alte picturi finalizate in 2021 si 2022. Fanii cantaretului nu vor rata oportunitatea de a se poza cu portretul acestuia, fiind prima pictura cu Styles expusa intr-un muzeu important. Anterior, tinutele lui si cateva fotografii cu acesta au fost incluse intr-o expozitie la Victoria & Albert Museum insa celebritatea celor doi artisti implicati — Styles si Hockney — va transforma noul portret intr-una din cele mai bine cotate opere ale pictorului britanic.
Expozitia de la National Portrait Gallery este de fapt o versiune actualizata a unei prezentari anterioare de portrete ale lui Hockney, care a fost deschisa cu cateva saptamani inainte de lockdown-ul din martie 2020. Ulterior, muzeul a intrat intr-o renovare de trei ani care s-a finalizat recent, National Portrait Gallery fiind redeschisa recent cu mare fast, beneficiind inclusiv de vizita Printesei de Wales, care patroneaza institutia.
Expozitia va fi deschisa pana pe 21 ianuarie 2024, biletele pot fi achizitionate de aici.
In total, va include aproximativ 160 de lucrari, atat noi, cat si vechi. Pe langa portretul lui Styles, vizitatorii vor putea vedea portrete din intimitate ale prietenilor lui Hockney, precum designerul Celia Birtwell, sau ale membrilor familiei sale, inclusiv ale mamei artistului si ale partenerului sau de viata, Jean-Pierre Gonçalves de Lima, precum si de un nou autoportret al lui Hockney insusi.
Expozitia are si o sectiune de desene in creion realizate la Paris la inceputul anilor 1970, o selectie de autoportrete din anii 1980 si „My Parents and Myself”, un portret de grup din 1975 pe care Hockney l-a abandonat, suparandu-si foarte tare parintii. Ulterior, Hockney a realizat o alta versiune, My Parents (1977), care apartine galeriei Tate, dar lucrarea respinsa, mai putin cunoscuta, a ramas ascunsa pana cand a fost prezentata pentru prima data publicului in timpul vernisajului initial al expozitiei din 2020.
„In urma redeschiderii noastre si a succesului unei prime veri stralucite, sunt incantat sa reiau aceasta expozitie majora a lui David Hockney la noua National Portrait Gallery, ceea ce face ca promisiunea pe care i-am facut-o lui David in martie 2020 ca vom reveni la minunata sa expozitie in zile mai bune. Hockney este unul dintre cei mai respectati si mai renumiti artisti de astazi la nivel international. Este o adevarata dovada a vietii insasi ca vom vedea noile sale portrete, realizate in ultimii doi ani, care demonstreaza ingeniozitatea si forta sa creatoare constanta si continua.”, a declarat Dr. Nicholas Cullinan, directorul National Portrait Gallery.
David Hockney este unul dintre fondatorii artei pop, cunoscut si ca fotograf, scenograf, grafician, cel mai bine cotat artist contemporan in viata, cu peste 1000 de expozitii pana in prezent.
Artistul s-a facut remarcat in comunitatea de arta din timpul studiilor la Royal College of Art, fiind parte din miscarea timpurie a artei pop britanice care a prezentat elemente expresioniste.
Absolvirea sa de la Royal College of Art i-a oferit sansa de a invata la Maidstone College of Art pentru o scurta perioada de timp inainte de a se muta la Los Angeles in 1964, unde si-a petrecut cea mai mare parte a carierei sale.
Celebrul artist este cunoscut si pentru interesul special pentru portrete, avand in portofoliu peste 700 dintre ele, peste 300 dintre ele fiind portrete ale lui. Alte surse numara peste doua mii de panze pictate de acesta, multe de mari dimensiuni, artistul continuand sa picteze zilnic, fiind des vazut facand fotografii sau desenand direct pe iPad – o parte dintre lucrarile pe care le realizeaza pe iPad fiind obiectul expozitiilor in ultimii ani. De-a lungul carierei sale, David Hockney a avut peste 400 de expozitii solo de picturi si desene si peste 500 de expozitii de grup.
David Hockney a devenit cel mai bine contat artist in viata, dupa ce, la sfarsitul lui 2018, unul dintre tablourile sale, „Portretul unui artist” (Pool with two Figures) a fost vandut pentru 90,3 milioane de dolari la o licitatie din New York.
Tabloul a fost pictat in 1972 si ilustreaza un barbat imbracat in costum la marginea unei piscine, privind un alt barbat care inoata. Artistul britanic David Hockney, in varsta de 83 de ani, a fost inspirat de doua poze pe care le-a gasit pe jos in atelierul lui si pe care le-a imaginat alaturate intr-un tablou. Unul dintre personaje este inspirat de Peter Schlesinger, fost iubit al lui Hockney. Tabloul a fost pictat in anul in care marea lor poveste de iubire s-a incheiat.
In prezent, artistul s-a retras in Normandia, de unde recent declara ca „Am 83 de ani, nu mai am chef sa calatoresc, sunt bine aici. Nu am niciun vizitator, este fantastic. O izolare benefica creatiei. Am ceva de facut: sa pictez”.
Styles a devenit celebru ca membru al trupei One Direction iar in ultimii ani a devenit cel mai bine vandut artist pop-rock din lume, biletele pentru turneul lui mondial fiind epuizate in numai cateva minute.
One Direction a lansat 5 albume care s-au vandut in peste 70 de milioane de exemplare, devenind unul dintre cele mai de succes grupuri din toate timpurile si stabilind un record dupa ce primele 4 albume au debutat pe primul loc in topul american Billboard 200. Dupa hituri precum „What Makes you Beautiful”, „Best Song Ever” sau „Story of my life”, proiectul a luat o pauza pe perioada nedeterminata in 2016 iar cateva luni mai tarziu, Styles a pornit o cariera solo de succes.
Dupa albumul „Harry Styles”, artistul a lansat in 2019 „Fine Line”, material care i-a adus un trofeu Grammy si includerea in lista celor mai bune 500 de albume din toate timpurile. Succesul a fost urmat de „Harry’s House” care a castigat premiul Grammy pentru albumul anului in timp ce single-ul „As It Was” a fost numit cantecul anului 2022 in clasamentele din intreaga lume.
Concomitent cu succesul muzical care a fost evident prin cele 2 turnee sold-out desfasurate, Styles s-a lansat si intr-o cariera de actor in Hollywood si a debutat in „Dunkirk”, productie care a castigat 3 trofee Oscar si alte 40 de trofee la ceremonii importante din Hollywood. A continuat sa joace in controversatul „Don’t Worry Darling” si drama „My Policeman” insa reactiile criticilor la prestatiile lui nu au fost tocmai pozitive.
Pe langa personalitatea optimista si excentrica si cele peste 49 de milioane de urmaritori pe care ii are pe Instagram, Styles este un activist pentru drepturile comunitatile LGBT+, se imbraca deseori in haine androgine intr-un mod similar cu aparitiile lui David Bowie din anii ’70 si ’80 si a vorbit de mai multe ori despre ambiguitatea din jurul preferintelor lui sexuale. In urma cu trei ani, a pozat pe coperta editiei americane a revistei Vogue intr-o rochie alba iar recent si-a lansat un brand de produse cosmetice prin care vinde oja lui preferata si machiaje.