Decoratiuni si ornamente pentru bradul de Craciun de la brandurile de lux: Balenciaga, Prada, Dior, Cartier, Swarovki, Supreme.
Pentru cae in plina desfasurare perioada in care incep sa fie impodobiti brazii de Craciun, au aparut o serie de ornamente special create de marile case de moda si branduri de lux europene care vor oferi sarbatorilor o nota aparte.
Va prezentam o editie a celor mai pretioase decoratiuni de Craciun care vor fi pe placul pasionatilor de moda, de la ornamente in forma de genti create de Balenciaga, globuletele decorate intr-un mod grafic, alb-negru semnate de Prada pana la setul delicat realizat de Maria Gazia Chiuri pentru Dior.
De origine franceza, casa de moda Balenciaga s-a reinventat in ultimii ani prin creatii avangardiste. Pentru Craciun, opteaza pentru o reinterpretare a celor mai cunoscute creatii in miniatura.
Pe 7 decembrie, a fost lansata o colectie de 3 decoratiuni de Craciun realizate manual din borosilicat in forma siluetelor celebre ale colectiilor recente Balenciaga – jacheta pufoasa, pantofii sport in modelul Triple S sau geanta clepsidra. Setul poate fi achizitionat de aici.
Colectia lui Christopher Kane – „More Joy” – este una dintre cele mai amuzante si de impact din ultimii ani.
Avand 3 mesaje amuzante „special”, „sex” si „more joy”, designerul britanic a pregatit 3 globuri in nuante de alb, negru si rosu special pentru sarbatorile din acest an. Pot fi cumparate individual sau ca parte dintr-un set de pe site-ul Christopher Kane si vor aduce cu siguranta un zambet pe buzele multora. Sunt legate in mod elegant cu funda din satin.
Swarovski si clubul exclusivist Annabel’s au realizat o stea de Craciun din 67 de fatete de cristale cu tonuri aurii.
Annabel’s, cunoscut drept unul dintre cele mai selecte cluburi private (pentru care este nevoie de aprobare pentru a deveni membru) din Londra, a colaborat cu Swarovski pentru a 30-a creatie anuala a lui Michelle Blassilli, speciala pentru sarbatori. Este vorba despre un ornament din cristal, in forma unei stele delicate cu accente metalice in nuante aurii care poate fi legata cu o funda din catifea rosie. Poate fi achizionata de pe site-ul Annabel’s.
Casa de moda milaneza Prada a creat decoratiuni de Craciun cu forme geometrice abstracte in nuante monocromatice.
Prada are 4 propuneri deosebite pentru ornamentatia bradului de Craciun: o colectie limitata de globuri din sticla acoperite cu motive geometrice si grafice monocromatice si finisate cu logo-ul casei de moda. Globurile au diametrul de 10 centimetri si agatatoare metalica, realizata intr-un mod fin si decorata cu inca un logo Prada. Pot fi achizitionate de pe site-ul Prada sau Selfridge’s.
Din partea casei de moda Christian Dior provine cel mai pretios set de globuri de Craciun pe care l-ati putea gasi anul acesta.
Create ca parte din colectia de vacanta Dior Cruise 2021, casa de moda franceza Christian Dior a pregatit o serie de 7 ornamente „Luminaire” din sticla multicolore cu un deisgn maximalist si numeroase detalii decorative. Globurile Dior au fost gandite de directorul creative Maria Grazia Chiuri si lucrate manual de artizanii casei de moda, includ picturi delicate, stante si detalii metalice in nuante aurii. Setul costa 1005 dolari si poate fi achitizionat de aici.
In stilul specific care deseori este ostentativ si se afla limita kitsch-ului, brandul Supreme a creat un Mos Craciun din sticla.
Profitand de faptul ca Mos Craciun, simbolul cadourilor de sarbatori, este asociat cu nuanta devenita semnatura a brandului, Supreme a creat un ornament in care acesta tine in mana o cutie cu logo-ul companiei.
Realizat in editie limitata, Mos Craciun din sticla in versiunea Supreme este decorat cu detalii aurii, sclipici si elemente tridimensionale. Ornamentul costa 275 de euro si poate fi achizitionat de pe site-ul Farfetch.
Cele mai elegante propuneri din lista provin din partea casei de bijuterii de lux Cartier: decoratiuni, globuri si un varf de brad delicat.
Create ca parte din colectia „Diabolo de Cartier”, brandul de lux propune, in primul rand, un set format din 2 globuri albe decorate cu detalii aurii minutioase si cu logo-ul Cartier si o pantera care sta cu piciorul pe o cutie de bijuterii. Sunt create din sticla si portelan. Un al doilea set de 3 ornamente include un bellboy care poarta o tava cu un diamant stilizat, o pantera care s-ar putea odihni printre ramurile bradului de Craciun si o pasare eliberata dintr-o colivie.
Colectia Cartier este completata de un varf de brad elegant, realizat in intregime din sticla in atelierele frantuzesti ale companiei, include detalii aurii cu motivele brandului si un logo discret imprimat in mijlocul ornamentului. Pot fi achizionate de aici.