Skip to content

Motivul pentru care Mickey Mouse si alte personaje din desene animate poarta manusi. Istoria din spatele acestui accesoriu, de la Donald Duck si Bugs Bunny la Mario si Luigi.

Manusile albe pe care le poarta cele mai celebre personaje din desene animate sunt un detaliu cheie dar mai putin remarcat din personalitatea lor. De la Mickey Mouse, Donald Duck, Bugs Bunny si Woody Woodpecker, animatorii Disney de la inceputul secolului trecut desenau personajele importante cu manusi, atat pentru a le crea gesturi mai expresive, dar si din considerente tehnice. 

Istoria acestui accesoriu incepe odata cu primele animatii, cand in cinematografe erau prezentate exclusiv filme alb-negru. 

In anii 1920 si 1930, animatorii s-au confruntat cu o provocare tehnica si nu stiau cum sa redea mainile personajelor astfel incat sa iasa in evidenta pe langa corpurile lor, majoritatea reprezentate predominant negre sau gri. Deoarece nu le puteau colora pentru a le diferentia trasaturile, mainile puteau sa dispara cu usurinta in conturul corpului.

Astfel a fost gasita solutia manusilor albe, o varianta eleganta care crea contrast si permitea miscarilor mainilor sa fie vizibile in timp ce contribuiau la expresivitatea personajelor. Deoarece accesoriul a fost bine primit de catre comunitatea de animatori, acesta a continuat sa fie folosit si ulterior a devenit parte din identitatea personajelor respective.

Utilizarea manusilor a contribuit si la economisirea de timp pentru animatori, deoarece desenarea detaliata a degetelor pentru sute de cadre era o munca anevoioasa si dificila. Manusile simplificau anatomia si eficientizau procesul de lucru. 

Manusile creau maini rotunjite si mai rapid de desenat, insa fara a sacrifica farmecul sau expresivitatea personajelor animate. Acest element a devenit cu timpul un simbol al ingeniozitatii animatorilor timpurii. 

Pe langa solutiile tehnice, manusile erau folosite de animatori ca Walt Disney pentru a umaniza personajele si a le apropia de public. Disney sustinea ca manusile lui Mickey Mouse ajutau la crearea unor conexiuni durabile cu publicul si le permitea spectatorilor sa-l vada pe soricelul animat ca avand calitati umane. In cazul personajelor antropomorfe, acest accesoriu a contribuit la crearea empatiei fata de animale.

Pentru Mickey Mouse, manusile au devenit atat de importante incat in parcurile Disneyland exista reguli care le interzic papusarilor ce poarta costumul lui Mickey sa isi dea jos manusile, fiind un element esential al personajului.

Manusile sunt inspirate si din spectacolele de vodevil in care comedienii purtau adesea acest accesoriu caracteristic clovnilor si circarilor. Primii animatori s-au inspirat din acest tip de evenimente cand au creat personajele celebre astazi si au imprumutat inclusiv din gesturi si miscari. 

Chiar daca intre timp animatia s-a dezvoltat si au fost introduse culori si tehnici inovatoare, manusile au ramas un element central pentru caractere ca Mikey Mouse si Bugs Bunny si sunt utilizate si in prezent pentru a aduce la viata personaje precum Minnie Mouse, Donald Duck, Goofy, Bugs Bunny, Daffy Duck, Porky Pig, Tom din Tom si Jerry, Popeye Marinarul, Betty Boop, Felix the Cat Yogi Bear, Fred Flinstone dar si creatii contemporane precum Sonic the Hedgehog, Mario si Luigi, Pac-Man, Cuphead si Mugman.

La articolul de mai jos puteti citi un interviu cu Floyd Norman, legendarul animator Disney care a scris povestile cu Mickey Mouse. 

Citește în continuare