DJANGO, cea mai mare productie tv filmata vreodata in Romania, a inceput lucrul langa Brasov. Matthias Schoenaerts si Noomi Rapace, Nicholas Pinnock si Lisa Vicari sunt in distributie. Locul de filmare, spectaculosul vulcan din satul Racos, poate deveni obiectiv turistic international
In urma cu câteva zile au inceput filmarile serialului de televiziune Django cu Matthias Schoenaerts in rolul principal, o superproductie europeana realizata de Cattleya – Italia (producatorii serialelor ZeroZeroZero, Gomorra si Suburra), si prestigioasa companie francezaAtlantique Productions – parte a grupului Mediawan (Borgia, Midnight Sun, The Eddy) in colaborare cu Odeon Fiction, StudioCanal si compania româneasca de productie Frame Film.
Django reimagineaza pentru televiziune universul cinematografic al westernului spaghetti si personajul emblematic din celebrul film al lui Sergio Corbucci, film care a lansat cariera actorului italian Franco Nero si l-a inspirat pe Quentin Tarantino in adaptarea originala „Django Unchained„.
Primul sezon al serialului Django, o adaptare libera a filmului original, va avea 10 episoade, este filmat integral in România si va fi difuzat pe retelele de televiziune si streaming din intreaga lume. Este cea mai mare productie de televiziune din toate timpurile realizata in România si una dintre cele mai mari productii cinematografice internationale dupa Cold Mountain.
Primele episoade sunt regizate deFrancesca Comencini (regizoarea serialului Gomorra), care semneaza si directia artistica a serialului, dupa un scenariu de Leonardo Fasoli si Maddalena Ravagli, (aceeasi echipa care a creat serialele de mare succes Gomorra si ZeroZeroZero) . Cei doi au colaborat la treatmentul intregului serial cu Francesco Cenni si Michele Pellegrini, iar scriitorul american Max Hurwitz ( ZeroZeroZero, Manhunt), semneaza doua episoade.
Django este o productie impresionanta din a carei echipa internationala fac parte peste 300 de tehnicieni si artisti români si europeni, aflati in acest moment in orasul Brasov, in jurul caruia se desfasoara in filmarile.
Django, rolul titular, este interpretat de actorul belgian Matthias Schoenaerts. La 13 ani juca in „Daens„, in regia lui Stijn Coninx, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain in 1992. Schoenaerts este cunoscut pentru rolurile sale din Loft, Bullhead (nominalizat la Oscar), Rust and Bone (nominalizat la premmile BAFTA si Globul de Aur in 2012 si Premiul César pentru Cel mai promitator actor in 2012), The Danish Girl sau Red Sparrow.
Actrita suedeza Noomi Rapace, care si-a câstigat notorietatea internationala in seria he Girl with the Dragon Tatoo, interpreteaza rolul principalului antagonist al serialului, puternica si necrutatoarea Elisabeth. Noomi Rapace a aparut in ultimii ani in numeroase productii hollywodiene, printre care Sherlock Holmes: A Game of Shadows, al lui Guy Ritchie, „Prometheus„, al lui Ridley Scott, in filmele independente Daisy Diamond si Secrets We Keep si in What Happened to Monday, o productie filmata la Bucuresti in 2016.
In rolul lui John Ellis este actorul britanic Nicholas Pinnock, cunoscut din serialele Marcella, Top Boy, Counterpart, Criminal:UK si For Life si in westernul The Keeping Room, o productie internationala filmata in România in 2013,
Rolul principal feminin, Sarah, fiica lui Django, este interpretat de un star in devenire, tânara si talentata actrita germana Lisa Vicari, cunoscuta spectatorilor români din serialul original german „DARK”, produs de Netflix.
Filmarile serialului Django au loc integral in România, din mai pâna in noiembrie 2021, in numeroase locatii spectaculoase din tara, in jurul Brasovului, in Bucuresti si in Dobrogea.
In satul Racos lânga Brasov, echipa serialului a construit impresionantul decor al orasului New Babylon. Decorul, imaginat de scenograful Paki Meduri si construit de echipa filmului din lemn si materiale arhaice, dupa metode de acum mai bine de 150 de ani, cu atentie pentru detalii si grija pentru respectarea spatiului natural, reconstituie cu acuratete stilul epocii din Vestul Americii intr-o locatie fabuloasa care aminteste de celebrul Grand Canyon din Arizona.
Actiunea se petrece in Vestul Salbatic al Americii anilor 1870, dupa Razboiul Civil. Eroii serialului John si Sarah au intemeiat New Babylon, un oras rebel populat de proscrisi si refugiati din toate rasele si credintele. Eroul nostru, enigmaticul Django, soseste in orasul ascuns din Vest in cautarea fiicei lui, Sarah. Este inca bântuit de tragedia uciderii familiei lui in urma cu opt ani, in timp ce era plecat la razboi, insa spera ca fiica lui a supravietuit. Este surprins sa o gaseasca chiar aici, acum o tânara femeie, pe cale sa se casatoreasca cu John, liderul orasului. Dar Sarah se teme ca prezenta lui va pune in pericol orasul si ii cere sa plece. Django devine insa un aliat nesperat al proscrisilor din New Babylon in confruntarea cu un adversar mult mai puternic. Povestea serialului, plina de neprevazut, obstacole si rasturnari de situatie, scoate la iveala secrete devastatoare din trecut carora protagonistii trebuie sa le faca fata intr-o lume noua si nemiloasa.
Echipa româna de productie a serialului DJANGO din partea Frame Film este condusa de Andrei Boncea, Claudia Stavrositu si Adrian Codoi.
Andrei Boncea, Frame Film: “Serialul de televiziune Django este un proiect cinematografic foarte ambitios si suntem bucurosi si onorati ca participam la realizarea lui. Am aratat si la precedentele mari productii realizate de Frame Film ca avem o echipa de productie de nivel international, artisti si tehnicieni foarte bine pregatiti pentru fiecare dintre departamentele unei asemenea productii grandioase. Este o impresionanta desfasurare de forte, si o investitie majora in infrastructura locala de productie. E un proiect care marcheaza intrarea industriei locale de film si televiziune intr-o noua era, cea a super productiilor internationale, si este cu atât mai important cu cât aceasta productie a fost pregatita si a reusit sa inceapa filmarile in aceasta perioada inca dominata de restrictii, in plina pandemie. Suportul real al Guvernului României pentru aceasta industrie si pentru credibilitatea noastra internationala este acum mai important decât oricând, si sper, impreuna cu colegii mei din industrie si partenerii nostri internationali ca autoritatile sa inteleaga contributia culturala si economica semnificativa a acestui sector si sa deblocheze de urgenta schema de ajutor de stat pentru industria cinematografica, aflata in acest moment in administrarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului.
In piata foarte competitiva a cinematografiei mondiale, locatiile naturale in care se filmeaza serialele internationale de succes au sansa sa devina atractii turistice majore, si sa accelereze dezvoltarea economica a comunitatilor care gazduiesc filmarile unor astfel de super productii. Django poate deveni pentru Brasov si Racos ceea ce a insemnat Game of Thrones pentru Dubrovnik, o destinatie favorita pentru turisti din România si din toata lumea, in cautarea fabulosului Vest Salbatic cinematografic creat serialul Django in România.”
Serialul Django nu ar fi fost posibil in România daca nu ar fi existat programul de „cash rebate” pentru industria cinematografica instituit de Guvernul României in 2018. Acest program presupune returnarea catre productiile straine a 35% din costurile eligibile platite in România.
Este un ajutor de stat promis de statul român in dorinta de a atrage productii internationale si de a stimula industria de film si infrastructura locala, insa in realitate finantat integral de producatorii straini. Statul român colecteaza din taxe la bugetul de stat o suma semnificativ mai mare inainte de a plati ajutorul de stat. Aceasa facilitate pentru industria cinematografica se regaseste intr-o forma sau alta in marea majoritatea a tarilor europene, aflate astazi intr-o competitie foarte strânsa pentru un segment din aceasta piata importanta. In Ungaria, de exemplu o schema similara aduce astazi peste 1 miliard de euro pe an si a produs o adevarata revolutie in industria locala de cinema. Efectele unei astfel de scheme sunt evidente in dezvoltarea turistica si economica a comunitatilor unde productile internationale celebre isi aleg locatiile de filmare. Orasul Dubrovnik, din Croatia a inregistrat de exemplu o crestere masiva a incasarilor provenite din turism, dupa productia serialului HBO Game of Thrones.
Producatorii acestui serial sunt unele dintre cele mai apreciate companii de productie tv din Europa.
Atlantique Productions este parte a grupului Mediawan, cel mai important conglomerat media din Franta, si este leader-ul in productia de televiziune in Franta. Printre creditele importante ale Atlantique, o companie cunoscuta pentru creativitate, originalitate si deschidere catre piata internationala regasim serialele Eden„, Hierro, Midnight Sun si mai ales serialul de mare succes Borgia In 2019, Atlantique a produs serialul The Eddy al lui Damien Chazzele, premiat cu Oscar pentru Lala Land.
Cattleya este una dintre cele mai importante companii de productie de film si televiziune din Italia. Cu peste 70 de filme de lung metraj la activ si numeroase proiecte de televiziune, compania de productie, a devenit in ultimii ani unul dintre producatorii majori de seriale de televiziune pentru piata italiana si internationala. Serialele Romanzo Criminale si Gomorra, apreciate atât de public cât si de critici, au asezat compania in topul producatorilor europeni, iar productiile recente, Suburra, ZeroZeroZero, Summertime si Romulus au consolidat pozitia si reputatia companiei in piata internationala.
Aceasta nu este prima colaborare româneasca a companiei italiene. In 2002, Cattleya a filmat in România la Studiourile Mediapro din Buftea, productia Callas Forever, ultimul film al lui Franco Zefirelli, cu Fanny Ardant si Jeremy Irons in rolurile principale.
Frame Film este o companie româneasca de productie de film si televiziune creata de Andrei Boncea si Dragos Buliga. Dragos Buliga este regizorul si producatorul popularului serial românesc de comedie Las Fierbinti, serialul cu cea mai mare audienta din România, aflat acum in productie la sezonul 19. Andrei Boncea a fost unul dintre producatorii executivi ai filmului Joyeux Noel, nominalizat in 2005 la Oscar pentru cel mai bun film strain, dar si pentru filmul lui Costa Gavras, Amen sau pentru filmul lui Franco Zeffirelli, Callas Forever, (produs in urma cu doua decenii chiar de Cattleya in Buftea) . Andrei Boncea a produs California Dreamin‘ , filmul de debut al regretatului Cristian Nemescu, film premiat cu prestigiosul trofeu Un Certain Regard la Cannes in 2007.
Dragos Buliga si Andrei Boncea, prin Frame Film, sunt coproducatorii uneia dintre cele mai mari productii cinematografice realizate in România in ultimii 10 ani, The The Protégé, in regia lui Martin Campbell (regizorul filmelor din seria James Bond – Godeneye, Casino Royale) cu Samuel L. Jackson, Michael Keaton si Maggie Q,. Aceeasi casa de productie a realizat The Wanderers / Vânatorul de Spirite (regia Dragos Buliga) cu Armand Assante si Lior Ashkenazi – lansat in 2018 in România si premiat la 7 festivaluri internationale-, dar si serialele de televiziune Atletico Textila, Triplusec, Ai Nostri, a caror productie executiva a fost asigurata de echipa Claudia Stavrositu si Adrian Codoi, aceeasi care care a produs pentru Frame Film in 2019 thriller-ul supernatural Dampyr, in regia lui Ricardo Chemello, cu Wade Briggs, Frida Gustavsson si Stuart Martin.