Skip to content

Cel mai scump aeroport din lume, in valoare de 32,5 de miliarde de euro, va fi construit in Dubai. Va avea un design futurist, 400 de porti de imbarcare si va putea gestiona pana la 260 de milioane de pasageri anual. 

In Dubai se va construi un nou aeroport care va tripla numarul de pasageri ce vor tranzita sau vizita pe cale aeriana Emiratele Arabe Unite. Va fi cel mai scump si mai mare aeroport din lume, va avea o capacitate anuala de 260 de milioane de calatori si o valoare de constructie de peste 32,5 de miliarde de euro. 

Guvernul Emiratelor Arabe Unite a aprobat planurile de constructie pentru a continua promovarea turismului si imbunatatirea infrastructurii celui mai populat oras al tarii. De asemenea, in ultimii 10 ani, actualul Aeroport International din Dubai a fost cel mai aglomerat din lume, doar in 2023 a gestionat aproximativ 86,9 milioane de pasageri care l-au tranzitat. 

Constructia va fi amplasata pe baza aeroportului secundar Al Maktoum care se afla la marginea orasului si prezinta mai multe oportunitati de extindere si dezvoltare.

Actualul aeroport principal al Dubaiului se afla in apropiere de centrul orasului si are un spatiu limitat pentru extinderi, fiind pozitionat intre strazi si cladiri rezidentiale, ceea ce a determinat un nou plan de dezvoltare al aeroportului Al Maktoum. Acesta se afla la iesirea sudica a orasului si a fost gandit initial strict pentru zboruri de marfa, insa din 2022 a inceput sa primeasca si pasageri.

Viitorul aeroport va fi de 5 ori mai mare decat Aeroportul International Dubai, va avea o suprafata de 70 de kilometri patrati, peste 400 de porti de imbarcare si o capacitate de gestiune de peste 12 milioane de tone de marfa pe an. 

De asemenea, vor fi integrate tehnologii de ultima generatie pentru a maximiza eficienta operationala. Autoritatile sustin ca in cativa ani dupa deschidere va inlocui actualul aeroport. 

Lucrarile de constructie sunt in curs de desfasurare, iar pana acum costul a ajuns la 32,5 miliarde de euro si ar putea sa creasca. 

Aeroportul va fi proiectat de firma Leslie Jones Architecture din Londra, specializata in constructii de acest tip, cunoscuta mai ales pentru realizarea aeroporturilor din Doha si Hong Kong, dar si pentru terminalul 5 al aeroportului Heathrow din Londra. 

Designul va fi unul futurist, inspirat de forme fluide si ondulate si va avea mici oaze de vegetatie luxurianta, palmieri si plante exotice. Arhitectii sustin ca arhitectura si facilitatile constructiei vor fi bazate pe nevoile pasagerilor, in timp ce structura va fi cat mai eficienta din punctul de vedere al spatiului si dimensiunilor. 

In aeroport vor exista inclusiv hoteluri, malluri, restaurante si magazine de lux, dar si centre operationale si zone speciale pentru avioane private, de stat sau regale.

Arhitectii preconizeaza ca prima faza de construire a noului aeroport va fi finalizata in termen de 10 ani si va putea gestiona pentru inceput 150 de milioane de pasageri. Autoritatile vor sa construiasca in jurul aeroportului un oras intreg pentru a crea locuinte si locuri de munca pentru un milion de persoane.

Citește în continuare