Dubioza Kolektiv, Grasu XXL, byron, Vita de Vie – “In Corzi”, Zagar, Nane in line-up Awake Festival 2020. Abonamente Wise Bird pentru studenti si cei cu varsta sub 18 ani
De vineri, 14 august, pana duminica, 16 august, cea de-a IV-a editie a Awake Festival va avea loc pe domeniul Teleki din Gornesti
Organizatorii au anuntat deja primii invitati. Din line-up-ul acestui an fac parte JP Cooper, Dubioza Kolektiv, Grasu XXL, byron, Vita de Vie – “In Corzi”, Zagar, Nane, Middlemist Red si Robin and the Backstabbers. In urmatoarele luni, lista va fi completata cu alti artisti care vor canta pe scena de la Gornesti.
Biletele pot fi achizitionate din reteaua Iabilet, pretul acestora porneste de la 139 lei, de la aceasta editie fiind introduse abonamentele Wise Bird, destinate studentilor si persoanelor cu varsta sub 18 ani. Puteti afla mai multe detalii aici.
Awake a devenit un fenomen artistic, un festival transformat intr-o experienta intensa, contemporana
In fiecare an, domeniul Teleki este gazda mai multor manifestari artistice, de la concerte si workshopuri pana la yoga, conferinte, cinema sau teatru in aer liber. Tema editiei din 2019 a fost “Bohemian Blast”, un manifest pentru mintile libere, creative si boeme, din line-up facand parte si Pussy Riot, Netsky, Coma, Moonlight Breakfast, Triggerfinger, The Mono Jacks, Grimus, Manuel Riva sau De Staat.
Tema din 2020 nu a fost inca anuntata.
Reteta Awake este “muzica, arta si idei”, festivalul incercand sa construiasca o comunitate cu aceleasi afinitati, aspiratii si activitati
Awake a crescut de la an la an, in 2019 avand aproape 50.000 de participanti. Un festival boutique care mizeaza mereu pe creativitate si inovatie, punctul forte al Awake, potrivit organizatorilor, este atmosfera. Concertele, workshopurile, activitatile din zona creativa, distractia maxima din timpul noptii si relaxarea inteligenta din timpul zilei fac din acest festival unul foarte apreciat, care atrage participanti in special din Bucuresti, Targu Mures, Cluj-Napoca, Timisoara si Iasi.
Povestea din spatele domeniului Teleki i-a convins pe cei de la Emagic sa organizeze aici Awake, festivalul celor care doresc sa evadeze din orasul lor
In 2016, Laura Coroianu si sotul sau, Guide Janssens, parteneri in Emagic, erau in cautarea celui mai potrivit loc pentru un festival cu o vibratie diferita. Horia Grigoras, student in Targu Mures, isi dorea foarte mult un festival aproape de orasul lui, asa ca a inceput sa caute cele mai spectaculoase variante din judet si sa le trimita poze celor de la Emagic.
Domeniul Teleki a impresionat prin frumusete, dar si prin incarcatura culturala. In 1739, aici s-a nascut Samuel Teleki, cel care avea sa fondeze prima biblioteca publica din Transilvania. Fiul sau a transformat apoi parcul palatului intr-o gradina franceza, iar doua decenii mai tarziu, in gradina palatului au fost saditi arbori rari in Romania. Desi distrus in doua randuri de trupele rusesti, castelul nu si-a pierdut niciodata frumusetea.
Designul si sectiunile festivalului respecta istoria si caracterul cultural al domeniului
Inca de la inceput, Awake s-a inspirat din povestea domeniului Teleki: The Forest Library, biblioteca in aer liber, este o zona aproape de lac, cu cei mai spectaculosi arbori din zona, Serenity Meadow reprezinta zona de wellbeing, The Awake Platform este destinata conferintelor si workshopurilor, Bazaarul este pentru cei creativi, existand totodata si zona de concerte, teatru si cinema in aer liber.
Awake sustine implicarea sociala prin coltul “Voters Only”
Anul trecut, una dintre noutatile festivalului a fost si barul “Voters Only”, un colt dedicat doar celor care au votat la alegerile parlamentare din 26 mai, acestia beneficiind de preturi reduse la mancare si bautura. Reprezentantii Awake au declarat ca, pe langa muzica, Awake este si despre importanta implicarii in societate, dorindu-si sa continue aceasta experienta.