Skip to content

East17 si Outlandish revin in Romania intr-un concert la Sala Palatului.

East17, una dintre cele mai populare trupe de baieti ale anilor ‘90, cu peste 18 milioane de albume vandute in cariera si Outlandish, trupa daneza care a devenit celebra datorita pieselor Aicha sau Callin’ U, urca in premiera pe scena Sala Palatului din Bucuresti, pe 7 noiembrie. 

Organizat de Musicals.ro, evenimentul va continua, dupa concert, cu Adrian Saguna si invitatii sai in  foaierul Salii Palatului, acolo unde muzica va rasuna pana in miez de noapte. 

Cu 18 milioane de albume vandute in toata lumea si piese precum House of love, West End Girls, Let it rain, Stay Another Day, Hold My Body Tight, East17 era una dintre cea mai iubite trupe in randul adolescentilor din anii ’90.

Cel mai cunoscut hit al lor, Stay another day a ajuns pe primul loc al topurilor britanice in 1994. In 1995 la MTV Europe Music Awards, East17 a obtinut marele premiu in categoria Best Dance.

Fondata in 1991 de Tony Mortimer, Brian Harvey, John Hendy si Terry Coldwell, din 2020 grupul este format din Coldwell, Robbie Craig si Joe Livermore. East17 a suferit mai multe schimbari in ceea ce priveste componenta trupei, Coldwell fiind singurul membru constant.

In anii ’90 rivalitatea amicala dintre East17 si la fel de celebra trupa Take That era legendara. Mogulul muzical Guy Adams este de parere ca primii au fost mult mai cool: „In rivalitatea lor de cinci ani, care a dominat popul britanic, East17 a fost de partea castigatoare. Muzica lor infuzata cu ritmuri hip-hop era mai pe gustul maselor. Ca atare, acestia au vandut 18 milioane de discuri in toata Europa, in comparatie cu cele 17 milioane ale celor de la Take That”.

Fondat in Danemarca in 1997 grupul Outlandish si-a castigat faima internationala la inceputul anilor 2000, datorita piesei Aicha. 

Piesa a ajuns rapid numarul 1 intr-o multime de tari din Europa si Asia. Au urmat alte piese de succes, precum Callin’ U sau piesa Kom Igen, inclusa in coloana sonora a jocului FIFA 07. Waqas Ali Qadri si Lenny Martinez, cei doi membri ai trupei, nu sunt pentru prima oara in Romania, declarand ca au ramas incantati de publicul roman la show-urile anterioare si isi amintesc ca au fost ovationati de public, pentru a canta din nou hitul Callin’ U.

Biletele la eveniment sunt disponibile pe IaBilet.ro pana pe 10 octombrie fiind in vigoare o promotie de tip Early Bird cu preturi speciale care pornesc de la 186 lei.

Citește în continuare